Agricover Holding SA îşi anunţă intenţia de listare la Bursa de Valori Bucureşti
Agricover Holding SA („Agricover” sau „Compania”, împreună cu filialele sale, Agricover Distribution SA, Agricover Credit IFN SA şi Agricover Technology SRL, „Grupul”), un jucător proeminent în piaţa de agribusiness din România, îşi anunţă intenţia de a desfăşura o Ofertă Publică Iniţială („Oferta”). Oferta va include un număr maxim de 145.436.236 acţiuni noi, ordinare, emise de Companie ca parte a unei majorări a capitalului social, precum şi până la 800.622.551 acţiuni ordinare existente, deţinute de actualii acţionari ai Companiei, domnul Jabbar Kanani şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare („BERD”) (denumiţi împreună „Acţionarii Vânzători”). Oferta va avea loc după aprobarea prospectului de ofertă („Prospectul”) de către Autoritatea de Supraveghere Financiară din România („ASF”).
„De-a lungul a două decenii, Agricover a fost un susţinător consecvent al fermierilor, oferindu-le acces la inputuri agricole, soluţii de finanţare şi digitalizare emergentă, care promovează practicarea unei agriculturi sustenabile şi responsabile la nivelul României. Angajamentul nostru ferm faţă de principiile solide de guvernanţă corporativă, managementul pragmatic şi prudent, transparenţă şi responsabilitate ne-a ajutat să devenim un jucător proeminent în sectorul agricol românesc. În ciuda faptului că ne-am confruntat cu provocări fără precedent în ultimii ani, Agricover a furnizat în mod constant rezultate financiare îmbunătăţite şi a crescut cota de piaţă pe care o deţine. Ca parte a strategiei noastre de dezvoltare durabilă şi în concordanţă cu ambiţia noastră de a defini agricultura de mâine, suntem încântaţi să anunţăm intenţia noastră de a lista Agricover la Bursa de Valori Bucureşti. Având la bază succesul emisiunii noastre de obligaţiuni în valoare de 40 de milioane de euro din anul 2021, obiectivul nostru este să atragem în continuare capital pentru dezvoltare şi noi investitori, care sa se alăture parcursului nostru către succes”, a declarat Jabbar Kanani, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Agricover Holding.
Comunicat furnizat si asumat de Agricover
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=17598