Comisia Europeană va lansa o nouă strategie privind mijloacele terapeutice pentru tratarea COVID-19

  • Comisia Europeană vrea să dezvolte împreună cu ţările din Uniunea Europeană medicamente anti-COVID
  • Medicamentul antiviral Remdesivir este singurul terapeutic autorizat la nivelul UE
  • Trei medicamente anti-COVID ar putea fi autorizate până în octombrie
2183 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană va lansa o nouă strategie privind mijloacele terapeutice pentru tratarea COVID-19

Comisia Europeană va lansa o nouă strategie privind mijloacele terapeutice pentru tratarea COVID-19

Comisia Europeană solicită ajutorul statelor membre UE. Vor să îşi unească forţele şi să dezvolte împreună medicamente anti-COVID pentru cele 27 de naţiuni.

Pe lângă contractele de vaccinare deja asigurate, grupul executiv al Uniunii Europene a declarat că va crea un portofoliu de zece tratamente potenţiale anti-COVID. Trei dintre aceste medicamente anti-COVID ar putea fi autorizate până în octombrie.

Momentan, medicamentul antiviral Remdesivir este singurul terapeutic autorizat la nivelul UE pentru tratarea pacienţilor cu coronavirus.

„În acest moment avem doar unul. Doar Remdesevir a primit autorizaţie condiţionată de piaţă. Dar obiectivul nostru prin strategiile terapeutice, am mai spus, este să ne mişcăm cât mai repede, pentru a aduce mai mult la disponibilitatea pacienţilor, cât mai curând posibil”, a declarat Stella Kyriakides, comisar UE al Sănătăţii.

Achiziţiile comune pot fi lansate cu acordul statelor membre, iar pentru a începe o procedură e nevoie de minimum cinci ţări europene. Pe lângă cele trei medicamente pe care intenţionează să le autorizeze în octombrie, executivul a declarat că alte două tratamente ar putea primi aprobare până la sfârşitul anului.

„Revin şi spun, la fel ca întotdeauna, că ceea ce am învăţat este că strategia UE de vaccinare este un exemplu foarte puternic de colaborare europeană şi solidaritate în acţiune. (...) Am asigurat aproape 2,6 miliarde de doze pentru cetăţenii europeni”, susţine Stella Kyriakides.

Cifrele vaccinării au crescut şi un sfert din toţi rezidenţii UE au primit o primă doză de vaccin anti-COVID. Comisarul în Sănătate al UE spune că 70% din populaţia adultă a Uniunii Europene va fi vaccinată până în iulie.

„În prezent, peste 30% din populaţia UE a primit prima doză. Pentru a doua doză, am ajuns la 12%. În fiecare stat membru, mare sau mic, centrele de vaccinare sunt mobilizate, iar cetăţenii sunt vaccinaţi. Aş spune că în interiorul UE putem privi înainte cu încredere că vom putea atinge obiectivul nostru de a vaccina 70% din populaţie în iulie”, a declarat Stella Kyriakides. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici