Echilibrul dintre restricţii şi economie. Naţiunile lumii caută soluţii pentru a depăşi perioada Omicron

  • Varianta Omicron determină din ce în ce mai multe recorduri zilnice de infectări în întreaga lume.
  • Liderii ţărilor afectate încearcă să caute soluţii pentru a nu bloca economia.
  • Directorul general al OMS este îngrijorat de posibilitatea apariţiei unui „tsunami de cazuri”.
176 afișări
Imaginea articolului Echilibrul dintre restricţii şi economie. Naţiunile lumii caută soluţii pentru a depăşi perioada Omicron

Sursa foto: Mediafax.ro

Infecţiile globale cu COVID-19 au atins un nivel record în ultimele şapte zile, au arătat miercuri datele Reuters, în timp ce varianta Omicron a scăpat de sub control, iar guvernele au încercat să-i limiteze răspândirea fără a paraliza, însă, economiile ţărilor.

Aproape 900.000 de cazuri au fost detectate în medie, în fiecare zi, în întreaga lume, între 22 şi 28 decembrie. Un număr remarcabil de ţări au înregistrat maxime istorice în ultimele 24 de ore, inclusiv Argentina, Australia, Bolivia, Statele Unite, dar şi din Europa precum Franţa, Grecia, Marea Britanie sau Portugalia.

Studiile au sugerat că Omicron este mai puţin mortal decât unele variante anterioare, dar numărul mare de persoane testate pozitiv ar putea copleşi spitalele din multe ţări, iar economia ar fi vizibil afectată de absenţa lucrătorilor. Astfel, unii lideri politici au venit cu soluţia de a scurta perioada necesară pentru izolare doar în situaţia în care se face dovada unui test negativ sau a trecerii prin boală.

Spania a declarat miercuri că va reduce perioada de carantină de la 10 la 7 zile, în timp ce Italia a declarat că intenţionează să relaxeze regulile de izolare pentru cei care dovedesc că au trecut prin coronavirus.

La începutul acestei săptămâni, autorităţile sanitare din SUA au lansat noi îndrumări care scurtează perioada de izolare pentru persoanele cu o infecţie confirmată de la 10, la 5 zile, cât timp acestea sunt asimptomatice.

Şi în România, în decursul zilei de miercuri, 29 decembrie, Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că perioada de izolare şi carantinare va fi de 10 zile, în loc de 14 cum a fost până acum.

Unii experţi au pus la îndoială noile reguli care reduc la jumătate perioada de izolare pentru infecţiile asimptomatice cu coronavirus, spunând că ar putea rezulta mai multe infecţii. În noua directivă, nu se precizează dacă este necesară testarea pentru a se confirma dacă o persoană nu mai este infectată înainte de a se întoarce la muncă sau de a socializa.

„Încercăm să găsim un echilibru: cum să funcţionezi după nişte principii bune de sănătate publică şi, totodată, să nu ajungi în punctul în care eşti forţat să închizi ţara”, a declarat pentru MSNBC, citat de Reuters, Anthony Fauci, consilierul medical şef al preşedintelui american Biden.

Situaţia în lume

Ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, a declarat parlamentarilor că Franţa înregistrează o creştere „ameţitoare” a cazurilor, cu 208.000 raportate în interval de 24 de ore - un record naţional şi european.

Marea Britanie a raportat miercuri 183.037 de cazuri de COVID-19 (un nou record), cu peste 50.000 mai mult decât maximul ziua precedentă, arată statisticile guvernamentale. De asemenea, Irlanda a raportat un număr impresionant de cazuri noi, cu peste 16.000 de infectări.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat că nu va emite noi restricţii în acest an pentru a limita răspândirea Omicron, chiar dacă noua tulpină se face vinovată de aproape 90% din cazurile de infectare apărute în Regat.

„Sunt foarte îngrijorat de faptul că Omicron, fiind foarte transmisibil şi răspândindu-se în acelaşi timp cu Delta, duce la un tsunami de cazuri”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un briefing de presă.

În timp ce Spania şi Italia au luat măsuri pentru a relaxa unele reguli de izolare, China a rămas la politica sa de toleranţă zero. Aproximativ 13 milioane de oameni din Xian, capitala provinciei centrale Shaanxi, sunt ţinuţi sub izolare de mai bine de o săptămână. Doar 127 de cazuri noi au fost raportate de pe 23 decembrie, dintre care nici unul cu Omicron.

 

Autor: Cezara Mîndrescu

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici