Gest umanitar impresionant. Un veteran de război şi-a cedat vaccinul unei tinere cu cancer

Un veteran de război din Calabria, Italia, în vârstă de 85 de ani, şi-a cedat vaccinul anti-COVID-19 unei tinere de 23 de ani, care suferă de cancer.

539 afișări
Imaginea articolului Gest umanitar impresionant. Un veteran de război şi-a cedat vaccinul unei tinere cu cancer

Un veteran de război din Calabria, Giuseppe Trapasso, fost miner din Gimigliano, şi-a oferit ajutorul unei tinere dintr-un orăşel aflat la câţiva kilometri distanţă, Cicala. Fata de 23 de ani, bolnavă de cancer, a primit un cadou neaşteptat.

Vârstnicul şi-a exprimat dorinţa ca vaccinul anti-COVID-19 pe care urma să-l facă să ajungă la un pacient fragil care, în opinia sa, ar fi avut dreptul să se vaccineze înaintea sa. I-a spus acest lucru medicului său, Pasquale Montilla, care este şi oncolog. „Mi-aş dori ca cei care au cel mai mult nevoie să facă vaccinul”, a spus bătrânul, potrivit La Stampa.

Medicul a identificat imediat destinatarul frumosului cadou în persoana unuia dintre pacienţii săi foarte tineri, care a reuşit, astfel, să facă primul pas spre imunizare.

Gestul său umanitar a reuşit să aducă împreună două persoane din două generaţii diferite, despărţite de peste o jumătate de secol, însă apropiate de bătălia împotriva COVID-19.

Acum, veteranul de război aşteaptă să fie chemat din nou la vaccinare, când îi va veni rândul. „În caz că nu există altcineva care să aibă nevoie de el”, spune el.

Pe reţelele de socializare au curs laudele la adresa vârstnicului, cu atât mai mult cu cât vine dintr-o regiune a Italiei care este renumită pentru sistemul deficitar al sănătăţii.

În Calabria, vaccinarea se derulează extrem de lent, iar un comentariu spune: „un gest generos care, sperăm, îi va face pe oameni să reflecteze asupra celor care provoacă întârzieri în vaccinarea persoanelor fragile, precum şi a celor în vârstă".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici