- Home
- Coronavirus
- BUCUREŞTI, (17.02.2021, 15:12)
- Georgiana Mihalache
- Home
- Video
- Politic
- Vești bune
- Economic
- Social
- Externe
- Healthcare Trends
- Marius Tucă Show
- Gândurile lui Cristoiu
- Coronavirus
- Facem România bine
Patronatul Producătorilor de Medicamente: Nu se pot fabrica vaccinuri şi medicamente de ultimă generaţie în ţară. Cîţu a anunţat că România vrea să producă un ser anti-Covid
- Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) atrage atenţia că România nu are capacitatea tehnologică şi nici personal pentru a putea începe producţia de vaccinuri în ţară.
- Premierul Florin Cîţu anunţa în urmă cu două săptămâni că România va încerca să producă vaccin împotriva COVID la Institutul Cantacuzino.
- PRIMER estimează că nu se vor putea fabrica vaccinuri sau medicamente noi mai devreme de trei ani, cu condiţia ca autorităţile să investească în acest domeniu.
452 afişări

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) atrage atenţia că România nu are capacitatea tehnologică şi nici personal pentru a putea începe producţia de vaccinuri în ţară, în contextul în care investiţiile în acest domeniu de cercetare au lipsit în ultimii ani.
„Nu se pot fabrica vaccinuri şi medicamente de ultimă generaţie în ţară, România are de recuperat un decalaj tehnologic de cel puţin 10 ani faţă de Europa Centrală. Spre deosebire de ţări precum Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovenia care au dat importanţă industriei farmaceutice şi au investit în acest sector economic, România a regresat şi a devenit un simplu importator de vaccinuri şi medicamente, ajungând să producă mai puţin de 4% din consumul de medicamente al populaţiei”, a spus Dragoş Damian, director executiv al PRIMER şi CEO al producătorului de medicamente Terapia Cluj, citat de Ziarul Financiar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FOTO. Cine sunt victimele criminalului din Onești: „A fost crescut cu multă dragoste doar de tată”
-
Prima reacţie a Elenei Udrea după condamnarea sa în prima instanţă: „Sunt şocată! Am fost condamnată pe legi care nu există”/ „O blestem pe judecătoare”
-
Filmul tragediei de la Oneşti: Agresorul a sunat la 11.47. La 16.55 s-a produs un declic, atunci când unul dintre ostatici l-a lovit pe agresor
-
Programarea la vaccinare, în baza unei liste de aşteptare. Valeriu Gheorghiţă anunţă cum se vor face înscrierile din 15 martie
Premierul Florin Cîţu anunţa în urmă cu două săptămâni că România va încerca să producă vaccin împotriva COVID la Institutul Cantacuzino, singurul centru în care s-a produs vreodată vaccin în România. Institutul, aflat în prezent în subordinea Ministerului Apărării, nu este însă adus la standardele tehnologice pentru a primi autorizaţie de producţie, în contextul în care din 2015 nu mai produce nicio doză de vaccin.
PRIMER estimează că nu se vor putea fabrica vaccinuri sau medicamente noi mai devreme de trei ani, cu condiţia ca autorităţile să investească în acest domeniu. “De mai bine de cinci ani, PRIMER propune o serie de măsuri pe termen lung de sprijinire a producţiei de medicamente pe teritoriul ţării. Am solicitat ca domeniul să fie considerat de importanţă strategică pentru a beneficia de facilităţi fiscale, aprobarea unui sistem de offset a taxei clawback pentru companiile care fac investiţii de capital precum şi înfiinţarea unei Autorităţi Naţionale a Medicamentului, care să fie responsabilă de investiţiile în fabrici noi de medicamente şi vaccinuri”, a mai spus Dragoş Damian..
Între timp, ţări precum Austria, Franţa şi Ungaria încep să acceseze fonduri europene şi să creeze situri mari de fabricaţie de vaccinuri şi medicamente strategice pentru aprovizionarea întregii Uniuni Europene.
Harta ţărilor în care se produc cele trei tipuri de vaccinuri aprobate la nivelul Uniunii Europene – Pfizer, Moderna şi Astrazeneca arată două părţi ale continentului la extreme, pentru că în Europa de Est nu este nicio fabrică deţinută sau preluată de cei trei giganţi, arată o analiză de pe site-ul publicaţiei Bloomberg.
PRIMER reuneşte 19 fabrici importante de medicamente din ţară, printre care Antibiotice, Biofarm, Fiterman Pharma, Ropharma, Terapia, Zentiva.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe