Vaccinul anti COVID-19: Recomandări de administrare a dozelor pentru persoanele care iau tratament anticoagulant sau antiagregant

  • Ministerul Sănătăţii a făcut vineri noi precizări în ceea ce priveşte vaccinarea împotriva Covid-19.
  • Persoanele care se află sub tratament anticoagulant sau antiagregant se pot vaccina în siguranţă.
  • Aceştia nu sunt nevoiţi să întrerupă tratamentul anticoagulant.
11083 afișări
Imaginea articolului Vaccinul anti COVID-19: Recomandări de administrare a dozelor pentru persoanele care iau tratament anticoagulant sau antiagregant

Potrivit unui comunicat al MS, pacienţilor aflaţi sub tratament anticoagulant cronic cu preparate cumarinice (Warfarină, Acenocumarol ) cu INR în marja terapeutică (2,0-3,0) li se poate administra vaccinul în siguranţă, fără a se întrerupe tratamentul anticoagulant.

De asemenea, MS anunţă că pacienţii cu proteze metalice mitrale şi aortice trebuie să-şi dozeze INR-ul înainte de vaccinare, iar în cazul în care INR este peste 3,0 se recomandă consultarea medicului prescriptor în vederea ajustării dozelor de anticoagulant

„Pacienţilor aflaţi sub tratament cu noile anticoagulante de tip NOAC (Apixaban, Rivaroxaban, Edoxaban, Dabigatran) li se poate administra vaccinul în siguranţă, fără a omite nicio doză de anticoagulant. Pacienţilor aflaţi sub tratament cu anticoagulant injectabile (heparine cu greutate moleculară mică sau fondaparinux) li se poate administra vaccinul în siguranţă. Ca măsură de precauţie suplimentară se poate recomanda administrarea dozei zilnice de anticoagulant după administrarea vaccinului, fără a omite nicio doză de anticoagulant”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Totodată, pacienţii în tratament cronic cu antiagregante plachetare (Acidul acetilsalicic, Clopidogrel, Ticagrelor, Prasugrel) nu necesită nicio ajustare a medicaţiei şi nu trebuie să întrerupă medicaţia.

„Se recomandă utilizarea seringilor de 1 ml, cum ar fi cele de 23G sau 25G grosime a acului (acele trebuie să fie foarte subţiri). Este recomandată menţinerea unei presiuni continue la nivelul locului de injectare, prin apăsare, pentru minim 2 minute. În cazul formării unui hematom, pacientul trebuie sa contacteze medicul curant”, au mai transmis reprezentanţii ministerului.

Aceştia precizează că informaţiile au fost validate de prof. univ. dr. Theodora Mariana Nicoleta Benedek, preşedinta Comisiei de cardiologie a Ministerului Sănătăţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici