23 August 1944. Final de război. Început de comunism

22 August 1944, ora 22:30, prin Proclamaţia către ţară, regele Mihai anunţa "ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite". Hotărârea a scurtat cu şase luni cel de-al Doilea Război Mondial.

4958 afişări
Imaginea articolului 23 August 1944. Final de război. Început de comunism

23 August 1944. Final de război. Început de comunism

23 August 1944 a devenit graniţa în timp între două momente istorice. Încheierea războiului, începutul sovietizării României. De aceea, liderii comunişti au sărbătorit naţional acest moment. De fapt, 23 August este momentul raţiunii, judecăţii de pe urmă a unui moment istoric. Politizarea excesivă dăunând în toate privinţele.

Iată cronologia zilelor premărgătoare deciziei regale:

România era angajată în război de partea Germaniei hitleriste.

Ziua de 20 august 1944 a dat acel semn aşteptat că soarta războiului nu se mai poate întoarce în favoarea Axei Germane. Trupele Frontului 2 Ucrainean conduse de mareşalul Malinovski au declanşat ofensiva Iaşi-Chişinău. Pe 22 august, sovieticii se aflau pe linia Târgu Neamţ-Huşi-Chişinău, făcând o spărtură în frontul germano-român din Moldova. România se afla la capătul rezistenţei fizice şi strategice. Generalul german Friessner a cerut continuarea rezistenţei pe linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi, lucru cu care mareşalul Antonescu a fost de acord. Conducătorii armetei Axei continuau delirul.

Pe 23 august 1944, la Bucureşti, mareşalul Ion Antonescu are o audienţă la regele Mihai I. Acesta se declara dispus să semneze armistiţiul, dar numai după acordul lui Hitler. Mihai hotărăşte demiterea şi arestarea mareşalului Ion Antonescu, conducătorul statului, şi a principalului său colaborator, Mihai Antonescu, viceprim-ministru.

La ora 22:30, Regele citeşte Proclamaţia către ţară:

"Români,

În ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale, pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. (...)

Români,

Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor ţării sunt garantate şi vor fi respectate. Alături de armatele Aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele naţiunii, vom trece hotarele impuse prin dictatul nedrept de la Viena, pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupaţia străină".

Românii vor întoarce armele pentru recuperarea Transilvaniei. Întorşi acasă, nu vor avea tihnă mai mult de câteva luni. În 30 decembrie 1947, Regele Mihai va fi obligat să abdice. Urma sovietizarea României. Pământuri şi afaceri vor deveni ale întregului popor muncitor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici