Noiembrie 1941. Ţara e angajată din plin în Războiul împotriva Uniunii Sovietice. Cu patru luni şi ceva în urmă, mai precis la 26 iulie 1941, Armata Română eliberase teritorii româneşti răpite prin Diktatul de la Moscova: Basarabia şi Bucovina de Nord. Acum, după luarea Odessei, ea se bate cu duşmanul pe undeva, pe la Cotul […]
Cu ceva timp în urmă a fost dată publicităţii Stenograma unei discuţii angajate în Comitetul Politic Executiv, la finele lui 1975, între Nicolae Ceauşescu şi cîţiva colaboratori în chestiunea condamnării ilegale a unui cetăţean: Camil Demetrescu. Mai precis, Camil Demetrescu, fost subdirector al Direcţiei Cifrului din Ministerul Afacerilor Străine în anii Campaniei din Est, condamnat […]
Data de 23 august 1944 are o semnificaţie însemnată în istoria României, fiind ziua în care ţara noastră a întors armele împotriva Germaniei Naziste, alături de care a luptat până în acel moment în cel de-al Doilea Război Mondial.
Ziua marchează momentul în care Regele Mihai I l-a demis din funcţia de prim-ministru pe mareşalul Ion Antonescu şi a cerut arestarea acestuia.
Explicare. Nae Ionescu a fost unul dintre gazetarii luptători pentru victoria PNŢ, uneori trecînd prea uşor graniţa care desparte jurnalismul de chibiţăreală electorală. După un timp de la venirea ţărăniştilor la Putere, el începe să critice Guvernul. Relaţia sa cu Guvernul avea s-o definească publicistul într-un răspuns dat unui atac din ziarul lui Iorga. O […]
Deşi prea multe lucruri noi despre Stelian Popescu nu aflu, totuşi, Memoriul adresat de Stelian Popescu generalului Ion Antonescu la 19 noiembrie 1940,mă atrage prin amănuntele despre cum a scris celebrul Iată-l! Textul a apărut în ediţia specială a ziarului Universul, apărută miercuri, 4 septembrie 1940, după ora 14, dedicată desemnării Ion Antonescu de către […]
Al doilea document de istorie din volumul unu al Stenogramelor Guvernului Ion Antonescu şi transcrierea şedinţei Consiliului de miniştri din 18 septembrie 1940. Importanţa documentului şi dată de prezenţă întîia oară la nivelul de Consiliu de miniştri a liderilor Gărzii de Fier. Pe 14 septembrie 1940 se constituie Statul naţional-legionar. Potrivit Decretului regal publicat în […]
Cote. Caut, după care le scanez cu abnegaţie, articole despre cotele din 1947. Cum materia o reprezintă colecţia Scînteia, inevitabil îmi cade privirea şi pe alte articole decît cele despre cote. Mă conving, o dată-n plus, că soluţiile guvernului Groza beneficiau, la vremea respectivă, de acordul marii majorităţi a populaţiei. Specula devasta Bucureştiul şi marile […]
În Jurnalul ţinut de Mihail Sebastian între 1935 şi 1944 găsim această notaţie din 27 ianuarie 1941, la cîteva zile, deci, după rebeliunea legionară: „Luni, 27 ianuarie [1941] Ieri, după-masă, cu Lereanu şi Comşa, am fost să vedem «cîmpurile de luptă». E limpede că s-a tras mult în aer. Cu excepţia cîtorva imobile de pe […]
Temenele. Duminică, 26 ianuarie 1941, altfel spus în după-amiaza lui de sîmbătă, 25 ianuarie 1941, prima pagină a Timpului, unul dintre cotidianele importante ale vremii, e dedicată Marii Binecuvîntări a lui Ion Antonescu de către Puterea Protectoare – Germania. Sus, imediat după manşetă, o fotografie dezvăluindu-l pe General în picioare făcînd cuiva semn prietenesc cu mîna, […]
Universitatea din Bucureşti a decis retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat mareşalului Ion Antonescu. Hotărârea a fost luată de Senatul Universităţii din Bucureşti în şedinţa de miercuri.
Un moment istoric: Diplomaţii englezi pleacă din România „ÎNCETAREA RELAŢIILOR DIPLOMATiCE ÎNTRE ROMÂNIA ŞI MAREA BRITANIE COMUNICATUL MINISTERULUI AFACERILOR STRĂINE Ministerul Afacerilor străine comunică: «Ministrul Angliei a adus la cunoştinţa Guvernului român că a fost rechemat de Guvernul său, împreună cu toţi membrii Legaţiunii şi ai Consulatelor Britanice din România. De partea sa Guvernul român […]
Amuzantul Dinicu Golescu. Îmi spun din nou (a cîta oară?) că ar trebui să recitesc Însemnare a călătoriei mele de Dinicu Golescu. Din cîte-mi amintesc, o tentativă de a-l actualiza a făcut Mircea Iorgulescu. Eseul său a apărut însă înainte de 1989. De priceput bine că multe lucruri n-au putut fi spuse. La un taifas TV, într-o pauză […]
Recitind Delirul lui Marin Preda, mi-a atras atenţia acum, la această nouă experienţă, discuţia dintre Niki, secretar general de redacţie la Ziua, publicaţia la care s-a angajat Ştefan, şi Ştefan, despre libertatea presei în decembrie 1940. Spre surprinderea lui Ştefan, Niki îi spune că libertatea presei e deja un ideal mort. Venit la putere, Generalul […]
Universul din 4 august 1942 publică în pagina cinci, la Ultima oră, următorul text: „INTERZICEREA ÎNJURĂTURILOR ÎN PUBLIC Spre a se putea pune odată capăt spectacolelor degradante pe cari le oferă acei indivizi cari, fără pic de jenă, proferă înjurăturile cele mai triviale, în public, în auzul femeilor, copiilor etc., dl. general Nicolae C. Pălăngeanu, […]
1. Publicistul Arghezi îl ia peste picior pe Majestatea Sa, Carol I: „România are drepturi la compensaţii. Reprezintaţie regală în Parlament. «Glasul României va fi ascultat», spune regele şi cînd spune regele ceva, ţara se bucură, pentru că acest domn nu vorbeşte niciodată. Tot ce dă voie să se ştie despre dînsul este că s-a […]
1. Scrie Arghezi într-o tabletă din “Adevărul”, 16 noiembrie 1946: „ O vorbă franceză spune că nimeni nu e om mare pentru sluga lui. Valetul, aducîndu-i stăpînului papucii, apa caldă, numărîndu-i ciorapii şi cum le zice izmenele pentru spălătoreasă şi uitîndu-se în fundul lor, are motive să fie decepţionat. Prestigiul se chirceşte şi se face […]
Simpla lectură a presei de după Rebeliunea Legionară din ianuarie 1941 confirmă bănuiala c-a fost vorba de o Diversiune montată de general cu ajutorul nemţilor pentru a scăpa de partenerul din Coaliţia de guvernare. Chiar din debutul Guvernării a fost limpede că Alianţa va eşua. Nici Legionarii şi nici Ion Antonescu n-aveau încredere în partener. […]
Stenograma Şedinţei Consiliului de Miniştri din 17 septembrie 1941, şedinţă condusă de Mareşalul Ion Antonescu, întors de pre front, e un nou prilej de a reaminti ceea ce tot spun celor întîlniţi pentru alte motive decît Istoria: ocupaţi cu Războiul Sfînt, am neglijat un domeniu în care Mareşalul a fost poate mai bun decît în […]
Pe vremuri, la Festivalul de teatru pentru tineret de la Piatra Neamţ am avut ceea ce mi-am dat seama a fi, ca director al revistei Teatrul, revelaţia forţei actoriceşti. A forţei actoriceşti în sine, o avere care, asemenea carismei la politicieni, îndemînării de a dribla la fotbalişti, a croşeului de dreapta la boxeuri şi a […]
1. Formarea Guvernului Goga, produs nemijlocit al şmecherului Carol al II-lea, îl nemulţumeşte pe Stelian Popescu. În comentariul Surprindere şi dezamăgire din Universul, 14 ianuarie 1938, publicistul îl acuză pe Octavian Goga de a fi format guvernul cu „neofripurişti”. Prilej pentru ziarist de a reaminti ce înseamnă fripturişti: „Cum să nu fi fost surprinsă (opinia […]
1. 1940. Grigore Gafencu pleacă la Moscova ca ambasador al României în Uniunea Sovietică. Notele sale de călătorie, incluse atît în Misiuni la Moscova, dar şi în Jurnal mărturisesc un mare gazetar, unul dintre cei mai mari din istoria modernă a României. Citindu-i Jurnalul (sînt interesat mai departe de Fondul Naţional Antonescu) sesizez rapid emoţiile […]
Cei care au eşuat în alte ocupaţii. Părerea lui William Faulkner despre slujbele politice: „Şi-anume, premisa că poliţia şi slujbele politice nu sunt şi n-au fost niciodată, metode şi mijloace prin care să putem guverna în pace şi demnitate şi onoare şi siguranţă, ci sunt refugiul nostru naţional pentru incapabilii noştri care-au eşuat în orice […]
„Voi monitoriza şi sprijini autorităţile locale în a schimba rapid denumirile unor străzi care poartă numele unor persoane condamnate pentru crime de război, genocid sau crime împotriva umanităţii”, spune Alexandru Muraru, reprezentantul special al Guvernului pentru combaterea antisemitismului.
22 August 1944, ora 22:30, prin Proclamaţia către ţară, regele Mihai anunţa "ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite". Hotărârea a scurtat cu şase luni cel de-al Doilea Război Mondial.
22 August 1944, ora 22:30, prin Proclamaţia către ţară, regele Mihai anunţa "ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite". Hotărârea a scurtat cu şase luni cel de-al Doilea Război Mondial.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la 10 TV că îl acuză fără menajamente pe Ion Antonescu pentru Holocaust, adăugând totodată că, atunci când acesta a trecut Prutul , "dacă se oprea la Nistru era perfect".