39 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Fostul mare actor, comemorat în Băileştiul natal

Fostul mare actor Amza Pellea, născut pe 7 aprilie 1931 şi decedat pe 12 decembrie 1983, va fi comemorat luni, 12 decembrie, la Şcoala Gimnazială „Amza Pellea” din Băileşti.

832 afișări
Imaginea articolului 39 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Fostul mare actor, comemorat în Băileştiul natal

30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Fostul mare actor, comemorat în Băileştiul natal

Amza Pellea a fost unul dintre cei mai mari actori de teatru şi film din România.

S-a născut în Băileşti, într-o familie cu cinci copii, iar prima scenă pe care a urcat a fost cea a Teatrului Naţional din Craiova, unde mai apoi a devenit director. 

Amza Pellea a lăsat în urmă interpretări geniale, precum Nea Mărin, Decebal sau Mihai Viteazul.

Pe 12 Decembrie 1983, legendarul actor se stingea din viaţă, la numai 52 de ani, fiica lui, actriţa Oana Pellea având în acel moment vârsta de 22 de ani. Cauza morţii pare să fi fost evoluţia rapidă a unui cancer pulmonar cu care actorul se lupta la vremea respectivă.

Cu toate acestea, cauza morţii lui a creat multă controversă în epocă, una dintre teorii fiind aceea ca decesul lui ar fi fost premeditat de Securitate, iar evoluţia cancerului s-ar fi datorat unor iradieri.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici