42 de situri, propuse anul acesta pentru includerea în patrimoniul UNESCO

Un număr de 42 de situri sunt propuse anul acesta pentru includerea în patrimoniul mondial UNESCO, candidaturile urmând să fie analizate la întrunirea Comitetului Patrimoniului Mondial care va avea loc la Paris, în perioada 19 - 29 iunie, a anunţat, joi, organizaţia.

311 afișări
Imaginea articolului 42 de situri, propuse anul acesta pentru includerea în patrimoniul UNESCO

Zona protejată Wadi Rum (Iordania) (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În prezent, în patrimoniul mondial UNESCO sunt înscrise 911 situri - dintre care 704 sunt culturale, 180 sunt naturale şi 27 sunt mixte - din 151 de ţări.

Şase ţări care nu au mai fost incluse niciodată în patrimoniul mondial UNESCO şi-au depus candidatura anul acesta: Barbados, Congo, Emiratele Arabe Unite, Jamaica, Micronezia şi arhipelagul Palaos.

Siturile propuse sunt analizate de două organe consultative, care transmit mai apoi recomandările lor, confidenţiale, comitetului UNESCO, ce este compus din reprezentanţi ai 21 de ţări, având un mandat de şase ani.

Deciziile au o mare miză economică, mai ales pentru ţările în curs de dezvoltare, pentru că înscrierea în patrimoniul UNESCO aduce cu ea o creştere a numărului turiştilor şi o deblocare a fondurilor pentru susţinerea acestora. Recunoaşterea implică şi constrângeri legate de protecţia sitului, care, dacă nu sunt respectate, pot atrage scoaterea de pe această listă.

De altfel, comitetul UNESCO va examina în iunie şi starea de conservare a 169 de situri, mai ales a unui număr de 34 înscrise pe lista patrimoniului în pericol.

Siturile naturale propuse anul acesta sunt:

  • Coasta Ningaloo (Australia),

  • Parcul naţional Pendjari (Benin, extensie a Parcului naţional W din Niger),

  • Parcul naţional Wudalianchi (China),

  • Pădurile vechi de fag din Germania (Germania, extensie a Pădurilor primare de fag din Carpaţi, Slovacia şi Ucraina),

  • partea occidentală a munţilor Ghât (India),

  • Aria protejată din Harra (Iran),

  • Insulele Ogasawara (Japonia),

  • reţeaua de lacuri din Kenya în Valea Marelui Rift (Kenya),

  • Trinational din Sangha (Camerun, Congo, Republica Centrafricană),

  • cărora li se adaugă o posibila reînscriere după noi criterii a Parcului naţional din Phong Nha - Ke Bang (Vietnam), deja înscris.

Siturile mixte (naturale şi culturale) propuse anul acesta sunt:

  • Parcul naţional al Munţilor Albaştri şi a Munţilor John Crow (Jamaica),

  • zona protejată Wadi Rum (Iordania) şi

  • delta Saloum (Senegal).

Siturile culturale propuse sunt:

  • recoltarea de perle, mărturie a unei economii insulare (Bahrain),

  • Centrul istoric Bridgetown şi garnizoana (Barbados),

  • peisajul cultural al lacului din vestul Hangzhou (China),

  • peisajul cultural al cafelei (Columbia),

  • peisajul cultural al provinciei Konso (Etiopia),

  • platourile de calcar Causses şi Cévennes (Franţa),

  • opera arhitecturală a lui Le Corbusier, o contribuţie excepţională la modernizarea arhitecturii (Franţa, Argentina, Belgia, Germania, Japonia, Elveţia),

  • Uzinele Fagus (Germania),

  • Grădina persană (Iran),

  • zona grotelor (Israel),

  • Maresha, Bet-Guvrin şi Adulam (Israel),

  • Poarta cu trei arce din Dan (Israel),

  • Lombarzii în Italia, locuri asociate cu aceştia (568 - 774 e.n.) (Italia),

  • Hiraizumi - temple, grădini şi situri arheologice reprezentând Terra pură budistă (Japonia),

  • Fortul Iisus din Mombasa (Kenya),

  • Fundidora Monterrey (Mexic),

  • siturile cu monede din piatră din Yap în Palaos şi la Yap (Micronezia/ Palaos),

  • ansamblurile petroglifice din munţii Altai (Mongolia),

  • catedrala León (Nicaragua),

  • peisajul cultural din Oke-Idanre (Nigeria),

  • oraşul istoric Djeddah (Arabia Saudită),

  • peisajul cultural de la Serra de Tramuntana (Spania),

  • siturile arheologice din insulele Méroé (Sudan),

  • siturile palafitice preistorice din jurul Alpilor (Elveţia, Austria, Franţa, Germania, Italia, Slovenia),

  • oraşele antice din nordul Siriei,

  • oraşul vechi şi şantierul naval seldjoukide (Turcia),

  • moscheea Selimiye (Turcia),

  • reşedinţa mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei (Ucraina),

  • siturile culturale din Al Aïn - Hafit, Hili, Bidaa Bint Saud şi oazele (Emiratele Arabe Unite),

  • citadela dinastiei Hô (Vietnam).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici