80 de ani de Teatru Radiofonic

Virgil Ogăşanu, Mihai Dinvale şi Irina Petrescu au citit din piesa "Mansardă la Paris cu vedere spre moarte" în cadrul unui eveniment de celebrare a 80 de ani de Teatru Naţional Radiofonic, ce a avut loc miercuri şi a inclus şi lansarea volumului "Am ales teatrul radiofonic...", de Mihai Zirra.

123 afișări
Imaginea articolului 80 de ani de Teatru Radiofonic

Actorul Ion Lucian (Imagine: Mediafax Foto)

"Mansardă la Paris cu vedere spre moarte", de Matei Vişniec, prezintă viaţa lui Emil Cioran în perioada în care acesta suferea de Alzheimer. Piesa în formula prezentată la celebrarea a 80 de ani de Teatru Naţional Radiofonic a avut premiera în 2006.

La evenimentul care a avut loc la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) au mai fost prezenţi actorii Stela Popescu, Valentin Teodosiu, George Ivaşcu, Alexandru Arşinel, Mircea Albulescu, Ioana Stana Ionescu, Ruxandra Săraru şi preşedintele-director general al SRR, Maria Ţoghină.

"Rar mi-a fost dat să am un eveniment care să stârnească atâtea emoţii", a spus Maria Ţoghină.

"Teatrul radiofonic ar trebui să trăiască atâta timp cât va dura radioul public", a spus Ţoghină, subliniind valoarea culturală pe care teatrul radiofonic a avut-o timp de 80 de ani. "Îmi pare rău că nu am lucrat la redacţia Teatru. Nu e puţin lucru să sădeşti valori în inimile oamenilor", a adăugat Maria Ţoghină.

Actorul Ion Lucian, în vârstă de 84 de ani, a spus că a ajuns să cunoască teatrul radiofonic la o vârstă foarte fragedă, având, astfel, 71 de ani de experienţă în acest domeniu. "Teatrul radiofonic era bucuria maselor care nu aveau acces la cultură", a mai spus actorul.

În cadrul evenimentului a mai avut loc, de asemenea, lansarea volumului "Am ales Teatrul Radiofonic...", semnat de Mihai Zirra, colaborator al instituţiei pentru o perioadă foarte lungă de timp. Acesta scrie în volumul său despre mari actori ai scenei româneşti care au colaborat cu radioul public, precum Ştefan Bănică, Toma Caragiu şi Vasilica Tastaman.

Citeşte şi:

Centenarul Eugen Ionescu, sărbătorit la Paris

Vişniec: "Angajare de clovn" a fost ultima mea piesă scrisă înainte să plec din România

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici