ActiveWatch îşi exprimă îngrijorarea faţă de blocarea conturilor TVR

ActiveWatch îşi exprimă îngrijorarea faţă de blocarea de către ANAF a conturilor televiziunii publice în plină perioadă electorală şi face apel la factorii responsabili - din partea autorităţilor şi din TVR - să găsească o soluţie urgentă care să garanteze dreptul publicului de a fi informat.

162 afișări
Imaginea articolului ActiveWatch îşi exprimă îngrijorarea faţă de blocarea conturilor TVR

ActiveWatch îşi exprimă îngrijorarea faţă de blocarea conturilor TVR (Imagine: Cristi Movila/Mediafax Foto)

"Reamintim că TVR este singura televiziune care are obligaţia de a reflecta campania electorală - radiodifuzorii privaţi pot opta să nu facă acest lucru. Măsura ANAF, deşi legală, este profund inoportună, riscând să priveze atât publicul, cât şi competitorii politici de dreptul de a primi şi, respectiv, furniza informaţii vitale pentru formarea opţiunilor electorale", spune ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

ANAF a blocat, pe 21 mai, conturile TVR, pentru recuperarea datoriilor la bugetul de stat, care se ridică la circa 50 de milioane de euro. Până la stingerea acestor datorii, TVR nu va mai putea face alte plăţi decât cele aferente achitării salariilor către angajaţi.

"Înţelegem necesitatea stingerii datoriilor istorice ale TVR şi urgenţa recuperării creanţelor statului de la datornicii săi. Considerăm, însă, că o atare decize abruptă pune în pericol funcţionarea televiziunii publice într-un moment de maximă încărcătură politică, ceea ce poate da naştere la suspiciuni", mai spune ActiveWatch.

Asociaţia face apel către factorii de decizie - Guvern, Parlament, conducerea TVR - " să conlucreze pentru găsirea de urgenţă a unei soluţii de reeşalonare şi plată a datoriilor TVR, astfel încât aceasta să poată funcţiona în continuare la parametrii impuşi de îndeplinirea mandatului său public".

"Ne reiterăm disponibilitatea de a participa la o dezbatere publică - deschisă şi care să antreneze cât mai mulţi dintre factorii interesaţi - despre rolul mediilor publice, mandatul lor public, independenţa politică şi sistemele de finanţare necesare pentru a le garanta buna funcţionare", mai spune ActiveWatch.

SRTv anunţa, într-un comunicat remis marţi MEDIAFAX, că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat, luni, în totalitate conturile operaţionale ale Televiziunii Române, din cauza datoriilor acumulate - din 2005 până la finalul lui 2011 - către bugetul de stat. Acestea sunt în valoare de 272.699.000 lei, potrivit comunicatului TVR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici