Actorul Mike Batayeh, cunoscut pentru rolul din serialul Breaking Bad, a murit la vârsta de 52 de ani

Mike Batayeh, cunoscut pentru rolul managerului unei spălătorii de rufe transformată în laborator de metamfetamină în Breaking Bad, a murit la vârsta de 52 de ani, a anunţat presa americană.

3122 afișări
Imaginea articolului Actorul Mike Batayeh, cunoscut pentru rolul din serialul Breaking Bad, a murit la vârsta de 52 de ani

Sursa foto: Twitter

Familia actorului şi comediantului a declarat pentru TMZ că acesta a murit acasă, în Michigan, în somn, pe 1 iunie, în urma unui atac de cord.
 
Batayeh nu avea antecedente de probleme cardiace, potrivit familiei, care a descris moartea sa ca fiind foarte bruscă.
 
"Le va lipsi foarte mult celor care l-au iubit şi celor care s-au bucurat de cariera sa”, a precizat familia sa într-o declaraţie.
 
Batayeh a apărut în trei episoade din serialul dramatic de succes al AMC, Breaking Bad, în 2011. Serialul a fost difuzat între 2008 şi 2013.
 
În serial, Batayeh era cunoscut sub numele de Dennis Markowski, managerul spălătoriei industriale Lavandería Brillante - o faimoasă acoperire pentru o operaţiune masivă de laborator de metamfetamină, relatează BBC
 
Batayeh a fost, de asemenea, comediant şi actor de voce.
 
De-a lungul carierei sale, a apărut în mai multe filme, printre care American Dreamz şi Detroit Unleaded, şi în emisiuni de televiziune, printre care The Bernie Mac Show şi CSI: Miami.
 
De asemenea, a avut un rol de actor vocal în X-Men: Days of Future Past.
 
"O pierdere devastatoare a unei vieţi uriaşe - Mike Batayeh, ai fost prietenul tuturor", a scris pe Facebook regizorul şi prietenul de la Hollywood Rola Nashef.
 
"Ai fost superstarul pe care l-am admirat întotdeauna şi unul dintre cei mai amuzanţi oameni pe care i-am cunoscut vreodată", a scris Yorg Kerasiotis, colegul lui Batayeh în Detroit Unleaded, ”Odihneşte-te în pace".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici