INTERVIU   Anthony Burrill, artist de la UNFINISHED: ,,viaţa la ţară e un loc minunat, plin de pace şi linişte"

Anthony Burrill este un artist grafic care combină tradiţia cu perspective noi şi curajoase, dar şi cu tehnologia. Crede că e important să te conectezi cu ceilalţi şi se simte inspirat de fiecare experienţă de viaţă.

316 afișări
Imaginea articolului Anthony Burrill, artist de la UNFINISHED:  ,,viaţa la ţară e un loc minunat, plin de pace şi linişte"

Anthony va participa anul acesta la festivalul Unfinished, ce va avea loc între 22-24 septembrie la HOUSE OF IDEAS (Casa şi Grădina Universitarilor) din Bucureşti. Cu o comunitate de peste 20.000 de oameni, din peste 71 de ţări, UNFINISHED invită participanţii să se înscrie la un exerciţiu de tăcere şi ascultare, festivalul devenind o oportunitate de a celebra frumuseţea liniştii într-o lume plină de zgomot.

 

Ce te pasiona când erai mic şi ce îţi doreai să devii?

De când mă ştiu, am fost fascinat de artă. Desenam mereu în copilărie şi nu mi-am pierdut niciodată bucuria de a descoperi inspiraţia şi creativitatea. La şcoală nu eram pasionat de sport, ca restul prietenilor mei, aşa că eram mereu în sala de artă. Acolo am învăţat despre lumea creativităţii şi ce avea de oferit, moment în care am devenit obsedat de cultura vizuală.

 

Ce studii ai urmat?

Încă de mică am studiat arta, dar facultatea a fost locul în care am găsit mulţi oameni ca mine şi, pentru prima dată, am simţit că mă integrez unui grup. A fost un loc incredibil pentru mine, plin de inspiraţie şi oameni fascinanţi. Şi tot atunci m-am hotărât să fac o carieră din artă. Am urmat apoi masterul, iar toţi aceşti ani de studiu m-au ajutat să-mi dezvolt propria abordare a creativităţii. Am descoperit unde m-ar putea conduce şi cum aş putea trăi ca artist.

 

Eşti graphic designer şi DJ. Cum se îmbină cele două meserii?

Sunt un DJ amator şi entuziast, asta fiind un hobby pentru mine, nu un job. Dar oricât de mult iubesc cultura vizuală, sunt la fel de obsedat de muzică, în toate formele ei. Când ascult muzică, simt că sunt într-o altă lume şi mă inspiră la fel ca grafica. Din păcate, nu ştiu să cânt la niciun instrument şi regret şi acum că nu am învăţat asta în copilărie. În studio, când creez, ascult mereu muzică şi mă transportă în acea lume unde îmi pot da frâu liber imaginaţiei.

 

Care a fost cel mai greu moment prin care ai trecut şi cum l-ai depăşit?

După absolvirea universităţii, am lucrat în publicitate aproape 10 ani. La început a fost foarte fain, întâlneam oameni interesanţi şi lucram la campanii mari, care apăreau în reviste, pe marile panouri publicitare şi la televizor. După un timp, distracţia a dispărut şi am început să o văd ca pe o meserie grea. Mi-am pierdut dragostea pentru creativitate şi, odată cu ea, inspiraţia. Am lucrat prea mult timp pentru ideile altora şi am devenit frustrat că nu lucrez la ale mele. Aşa că, după o vreme, am luat o pauză de la clienţii comerciali şi am început să creez pentru mine. Am început să public afişe şi să organizez expoziţii cu ele. M-a bucurat mai mult să lucrez la propriile proiecte, lucru care a dus în cele din urmă la colaborarea cu clienţi mai interesanţi, pentru proiecte comerciale mult mai bune.

 

Dar cele mai de succes momente?

În viaţa personală, cei doi copii minunaţi sunt cea mai mare realizare. Amândoi sunt incredibili şi-mi dau lecţii valoroase în fiecare zi.

Din punct de vedere profesional, aş spune că punctul culminant al carierei mele este pictura murală din Leeds - https://anthonyburrill.com/showcase/you-me-me-you/ Este o operă de artă într-un spaţiu public, care se conectează cu propria mea viaţă - am studiat în Leeds şi este un oraş foarte important pentru mine. Este uimitor să vezi cum lucrarea s-a conectat cu oamenii şi a devenit un reper pentru oraş.

 

Ce pasiuni ai şi cum îţi petreci timpul liber?

Petrec mult timp grădinărind, alături de soţia mea. Trăim la ţară şi avem norocul să avem mult spaţiu în jur. Locuim aici de peste zece ani, timp în care am plantat sute de copaci, am cultivat livezi de pomi fructiferi şi avem o pajişte cu flori sălbatice. Legătura asta cu natura ne oferă amândurora satisfacţii uriaşe şi este un proiect fără sfârşit, care ne bucură enorm.

 

Ce înseamnă pentru tine liniştea?

Cel mai bine lucrez când sunt într-un mediu liniştit. Cum spuneam mai devreme, viaţa la ţară e un loc minunat, plin de pace şi linişte. Îmi place să mă plimb cu soţia în pădurea din apropiere sau pe plajă. Peisajul se schimbă în fiecare zi şi întotdeauna apare ceva nou de văzut. Cred că liniştea de aici îmi influenţează lucrările şi vreau să transmit asta prin mesajele mele, care oferă o invitaţie la reflecţie şi simplitate.

 

Cum îţi găseşti liniştea, atât pe plan personal, cât şi profesional?

Am grijă să nu-mi asum prea multe angajamente. Ştiu cât durează să fac lucrurile, dar şi cum reacţionez sub presiune, motiv pentru care încerc să păstrez un echilibru între job şi viaţa personală. Scopul meu este să am suficient timp să pot face totul şi să-mi mai rămână timp şi departe de muncă - doar că durează până să ajungi acolo. Şi tocmai pentru că nu poţi controla fiecare aspect al vieţii, este important să rămâi flexibil şi să poţi face faţă situaţiilor neprevăzute. Întrebarea pe care mi-o pun mereu înainte de a mă implica în proiecte, este „cât de distractiv va fi?” Cred că munca poate fi atât distractivă, cât şi satisfăcătoare, să te scoată din zona ta de confort şi să te provoace în acelaşi timp.

 

Ce înseamnă pentru tine experienţa Unfinished?

Abia aştept să explorez un oraş nou şi să cunosc oameni noi. Sunt norocos că munca mea îmi oferă astfel de oportunităţi uimitoare şi unice, experienţe pe care le canalizez apoi în lucrările mele. Mă întorc mereu schimbat din călătorii. Îmi place să fiu în locuri necunoscute şi să descopăr viaţa din ele.

 

Ce ştiai înainte despre România?

Foarte puţine, dar sper ca asta să se schimbe odată ce vin în Bucureşti!

Ştiu că vei susţine un workshop de typography la festival. Ce îi transmiţi cuiva care nu are deloc experienţă în acest domeniu şi cum îţi propui să aduci oamenii mai aproape de design?

Workshopul meu se va axa mai mult pe scris decât pe design. Pentru mine, mesajele pe care le transmit sunt cea mai importantă parte a lucrărilor mele. Iubesc tipografia, dar este o cu totul altă disciplină de explorat. Fără scris şi idei, nu aş avea nimic de spus. Aşa că, pentru acest workshop, vreau să ne concentrăm pe lucrul cu cuvintele şi pe explorarea modului în care frazele simple se pot conecta cu ideile oamenilor despre cine sunt şi ce vor să spună.

Despre Unfinished

Timp de 3 zile, sub tema SILENCE, participanţii vor putea explora în cadrul festivalului EXPERIENŢE unice – workshop-uri, ateliere, experimente sociale – CONVERSAŢII interactive, MOMENTE ARTISTICE autentice – concerte, DJ seturi, dans, teatru – INSTALAŢII imersive create de artişti locali şi internaţionali, momente de WELLNESS – yoga, mindfulness, fitness – şi mult aşteptatele sesiuni de conectare TASTE – celebrele reuniuni în jurul mesei, degustări de vin, conversaţii în jurul focului.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici