Au mai rămas două oraşe britanice în lupta pentru a găzdui Eurovision Song Contest 2023

Liverpool şi Glasgow sunt cele două oraşe care au rămas în competiţia pentru a găzdui concursul Eurovision în 2023, când acesta va avea loc în Marea Britanie pentru prima dată în ultimii 25 de ani.

588 afișări
Imaginea articolului Au mai rămas două oraşe britanice în lupta pentru a găzdui Eurovision Song Contest 2023

Cele două oraşe au fost selectate după ce Birmingham, Leeds, Newcastle, Sheffield şi Manchester au fost scoase din competiţia pentru găzduirea evenimentului muzical. BBC a declarat că o decizie finală va fi luată "în câteva săptămâni".

Grupul ucrainean Kalush Orchestra a triumfat la concursul din 2022 de la Torino, Italia, ceea ce ar fi făcut în mod normal ca Ucraina să fie gazda din 2023, dar Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), care produce evenimentul, a decis că următorul concurs nu poate fi organizat în siguranţă în Ucraina din cauza invaziei Rusiei, relatează The Guardian.

"Concursul de cântece Eurovision este un eveniment foarte complex, iar Liverpool şi Glasgow au cea mai puternică ofertă generală; vom continua discuţiile cu ei pentru a stabili care va fi oraşul gazdă", a declarat Phil Harrold, preşedintele comitetului de selecţie a oraşului-gazdă al BBC. "Suntem hotărâţi să facem din concursul cântecului Eurovision 2023 unul care să reflecte atât poziţia câştigătoare a Ucrainei, cât şi un eveniment la care să poată participa toată Marea Britanie."

În schimb, Marea Britanie, care a ocupat locul al doilea cu piesa Space Man a lui Sam Ryder, a fost invitată să găzduiască cea de-a 67-a ediţie a Eurovision.

Douăzeci de locaţii au depus oferte pentru a găzdui cea mai mare şi mai complexă competiţie muzicală din lume, urmărită în acest an de o audienţă globală de 161 de milioane de persoane.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici