„Salut iniţierea campaniilor media care ne readuc în atenţie valori pe care, uneori, le pierdem din vedere. Avem numeroase exemple de români care, oriunde s-ar afla, fac cinste ţării şi ne definesc ca popor. Este timpul să regăsim bucuria de a fi români şi îmi doresc să trăim acest sentiment zi de zi, nu doar în momente festive”, afirmă Boc într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Naţionale.
El a afirmat totodată că evoluţia naţiunii române a fost marcată, în momentele cheie, de sentimentul de unitate, liant care a făcut să devină posibile marile proiecte naţionale, şi că realitatea ultimilor ani, deşi diferită din punct de vedere istoric, arată că este nevoie din nou de solidaritate şi efort comun.
„Este timpul să ne gândim, în primul rând, la ceea ce ne uneşte şi mai puţin la ceea ce ne desparte, pentru a depăşi dificultăţile economice actuale (…) Suntem în faţa unui an care se anunţă dificil peste tot în lume. Avem nevoie de speranţă şi încredere pentru un viitor mai bun pentru generaţiile de astăzi şi de mâine şi am convingerea că sacrificiile românilor nu au fost în zadar”, mai spune premierul.
Pro TV, Gândul, ProSport, Sport.ro, Ziarul Financiar şi Mediafax au lansat simultan „De ce iubesc România”, o campanie virală prin care românii sunt îndemnaţi să spună celor din jur, acasă şi în ţările în care locuiesc în prezent, ce anume îi face mândri de ţara lor.
Campania se desfăşoară pe www.deceiubescromania.ro, unde utilizatorii sunt invitaţi să descarce unul dintre afişele campaniei, să îl printeze şi apoi să îl lipească într-un loc vizibil, unde este permis afişajul şi să se fotografieze sau filmeze cu el. Vor arăta tuturor oameni născuţi în România şi care au schimbat prin invenţiile şi inovaţiile lor lumea. Se vor transforma astfel în purtători de mesaj, în români mândri de ţara lor şi de valorile româneşti.
Fotografia sau filmul se postează apoi pe site şi astfel va fi văzută de o lume întreagă. Românii sunt invitaţi astfel să participe la cea mai mare campanie de publicitate outdoor din Europa.
Tot pe www.deceiubescromania.ro utilizatorii îşi pot înregistra mesajul despre România cu telefonul mobil sau cu webcam-ul şi apoi îl pot posta pe Youtube. În plus, pot comenta şi încărca poze şi pe Facebook. Toate acestea vor ajunge prin intermediul site-ului în văzul tuturor.
Campania „De ce iubesc România” reuneşte şi poveştile unor străini care au ajuns în România, s-au îndrăgostit iremediabil de ea şi acum vorbesc despre experienţele lor din ţara noastră, fiind şi ei la rândul lor purtători de mesaj şi susţinători ai brandului de ţară.
De 1 decembrie românii sunt români.
Afişele campaniei au fost realizate de echipa Graffiti BBDO formată din Mihai Gongu, Creative Director şi copywriter, şi Adi Ghiţă, Art Director.
Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA – Shonn Gregory, românul din filmul „Inception”: Trebuie să schimbăm imaginea României – INTERVIU VIDEO
Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA – Ioana Manolescu-Goujot, cercetător român în Franţa, se declară îndrăgostită iremediabil de Retezat
Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA – American ajuns la Cluj ca să facă Medicina: Iubesc România, are multe talente nedescoperite
Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA – Martin Harris: România are un amestec deosebit de culturi. Este cea mai europeană ţară din Europa – VIDEO
Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA – Ioana Vasilescu, cercetătoare în Franţa: Nu plec niciodată din România fără cozonacul de la mama
Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA – Belgian stabilit în Bistriţa: De-aş fi milionar în euro şi aşa pădure nu aş găsi în ţara mea
Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA – Austriac campion mondial la snowboard: Iubesc România pentru munţii ei neinvadaţi de turişti
Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA – Un sucevean s-a întors în ţară şi face case ca să-şi întreţină familia rămasă în Italia – FOTO, VIDEO
Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA – Irakian ajuns la Sibiu: Aş putea merge oriunde, dar nimeni nu-ţi dă „Bună ziua” în altă ţară – VIDEO
Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA – Profesorul Banto, „războinicul” brazilian care predă capoeira: România este o ţară complicată – GALERIE FOTO
Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA: Fermierii elveţieni de la Firiteaz spun că România le-a oferit pământ şi un nou început – FOTO
Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA – Simona Miculescu: Mi-am făcut datoria! Urmaţi-mi exemplul, vă rog, dragi şi faini români!
Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA: Genaro, fost poliţist în Napoli stabilit la Cluj, nu regretă că a devenit mai român decât credea
Citeste si: DE CE IUBESC ROMÂNIA – Genţiana Dănilă, conferenţiar: Am abandonat România, dar am încercat să o reconstruiesc în altă parte