CANNES 2014: "White God", de Kornél Mundruczó, a câştigat premiul Un Certain Regard

Lungmetrajul "Feher Isten/ White God", regizat de cineastul maghiar Kornél Mundruczó, a primit, vineri, premiul Un Certain Regard la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes (14 - 25 mai), informează deadline.com.

303 afișări
Imaginea articolului CANNES 2014: "White God", de Kornél Mundruczó, a câştigat premiul Un Certain Regard

CANNES 2014: "White God", de Kornél Mundruczó, a câştigat premiul Un Certain Regard (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Filmul "White God" este o fabulă despre o haită de câini vagabonzi care scapă dintr-un adăpost şi se revoltă împotriva omenirii.

Premiul juriului secţiunii Un Certain Regard a revenit filmului suedez "Turist", al regizorului Ruben Oestlund, în timp ce un premiu special a fost acordat documentarului "The Salt of the Earth", de Wim Wenders şi Juliano Ribeiro Salgado.

"Party Girl", pelicula franţuzească regizată de Marie Amachoukeli, Claire Burger şi Samuel Theis, ce a rulat în deschiderea secţiunii, a primit premiul pentru cea mai bună distribuţie.

David Gulpilil a primit premiul pentru cel mai bun actor, pentru rolul din "Charlie's Country", de Rolf de Heer.

"Jauja", de Lisandro Alonso, a primit premiul criticilor internaţionali - FIPRESCI pentru un film care a rulat în secţiunea Un Certain Regard.

Anul acesta, în secţiunea Un Certain Regard, ce face parte din selecţia oficială a Festivalului de la Cannes, au fost prezentate 20 de filme.

Juriul secţiunii Un Certain Regard, prezidat de regizorul Pablo Trapero (Argentina), a fost format din Peter Becker (preşedinte al The Criterion Collection - SUA), actriţa Maria Bonnevie (Norvegia/Suedia), actriţa Géraldine Pailhas (Franţa) şi regizorul Moussa Touré (Senegal).

Anul trecut, trofeul Un Certain Regard a revenit filmului "L'image manquante", de Rithy Panh.

Secţiunea Un Certain Regard are loc în paralel cu competiţia oficială. Secţiunea a fost introdusă în 1978, de preşedintele Festivalului de la Cannes, Gilles Jacob. În fiecare an, secţiunea Un Certain Regard prezintă o serie de filme cu viziuni şi stiluri diverse, originale şi diferite, care caută recunoaştere internaţională.

Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a debutat pe 14 mai şi se va încheia duminică. Juriul competiţiei oficiale este prezidat de regizoarea neozeelandeză Jane Campion, singura femeie care a câştigat trofeul Palme d'Or pentru lungmetraj ("Pianul"). Gala de premiere a Festivalului de Film de la Cannes 2014 va avea loc sâmbătă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici