CNA: OTV, amendat pentru acuzaţii şi lipsă de echilibru în campania electorală

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat, în şedinţa de joi, cu 30.000 de lei postul OTV, pentru că emisiunea "Dan Diaconescu Direct" difuzată în perioada 12 noiembrie - 4 decembrie a încălcat legislaţia audiovizualului privind alegerile parlamantare.

203 afișări
Imaginea articolului CNA: OTV, amendat pentru acuzaţii şi lipsă de echilibru în campania electorală

CNA: OTV, amendat pentru acuzaţii şi lipsă de echilibru în campanie

CNA a analizat, joi, mai multe ediţii ale emisiunii "Dan Diaconescu Direct", difuzate în perioada 12 noiembrie - 4 decembrie.

În urma difuzării acestor emisiuni, CNA a primit o reclamaţie, potrivit cărora "în respectivele programe au fost atacate, în mod sistematic, numeroase persoane, fără a fi contactate pentru un punct de vedere, prezentându-se despre acestea date ireale şi care nu pot fi probate". Printre persoanele jignite s-au numărat premierul Victor Ponta, dar şi lideri PSD din judeţul Gorj, Florin Cîrciumaru şi Ion Călinoiu.

Membrii CNA au constatat că aspectele sesizate se confirmă şi au decis, la propunerea lui Ioan Onisei, vicepreşedintele Consiliului, să amendeze postul OTV cu 30.000 de lei.

Sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea articolului 9, alineatul 2, din Decizia CNA nr. 738 din 1 noiembrie 2012 privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor media audiovizuale, potrivit căruia: "În cadrul emisiunilor de promovare electorală şi al emisiunilor de dezbateri electorale radiodifuzorii trebuie să se asigure că invitaţii respectă următoarele obligaţii: b) să nu facă afirmaţii care pot aduce atingere demnităţii umane, dreptului persoanei la propria sa imagine şi la respectarea vieţii sale private, sau să aducă atingere moralei publice; c) să probeze eventualele acuzaţii cu incidenţă penală sau morală aduse unui alt candidat sau reprezentant al competitorilor electorali", dar şi a articolului 10, alineatul 1 din aceeaşi Decizie - "Moderatorii emisiunilor au următoarele obligaţii: a) să fie imparţiali; e) să solicite, în mod convingător, dovezi explicite atunci când participanţii aduc acuzaţii cu incidenţă penală sau morală unor contracandidaţi; f) să intervină atunci când, prin comportamente sau exprimări, participanţii la emisiuni (...) fac afirmaţii care pot aduce atingere demnităţii umane sau moralei publice, nu probează eventualele acuzaţii cu incidenţă penală sau morală aduse unui alt candidat sau reprezentant al unui competitor electoral (...)".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici