COM/ Dans: “Tangoul infinit mă poartă către tot”(“El infinito Tango me lleva hacia todo”) Borges

Cum îţi descoperi trupul şi spiritul pentru dans. Tangoul şi imposibilul în viaţă. ”Intenţia cu care scriu aceste rânduri este să ajung la cel care tânjeşte după ceva, nicicând împlinit, nici măcar formulat în vreo dorinţă, convingerea că nu o va putea realiza fiind atotputernică.”

492 afişări
Imaginea articolului COM/ Dans: “Tangoul infinit mă poartă către tot”(“El infinito Tango me lleva hacia todo”) Borges

COM/ Dans: “Tangoul infinit mă poartă către tot”(“El infinito Tango me lleva hacia todo”) Borges (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Claudia Buzoianu şi pledoaria sa pentru dans, pentru tangoul argentinian, mai precis. ”Aproape fără să vreau m-am trezit că eram încă în căutare: cum aş putea să trăiesc starea aceea de flux tot timpul? Nu mai voiam să depind de tango ca să ajung acolo. Dovada că ştim înainte de a ne da seama că ştim care e adevărul e că mult înainte de a găsi ce căutam am fost atrasă de cuvintele lui Borges: “El infinito Tango me lleva hacia todo”, tradus cu “ Tangoul infinit mă poartă către tot”.” Atracţie, seducţie, orgoliu, putere, tristeţe - sentimente şi dans.

Când crezi că totul este pierdut

Intenţia cu care scriu aceste rânuri este să ajung la cel care tânjeşte după ceva, nicicând împlinit, nici măcar formulat în vreo dorinţă, convingerea că nu o va putea realiza fiind atotputernică. Senzaţia mea este că există un fel de simţ al umorului la nivel existenţial şi, ca în poveştile cele mai bune, când crezi că totul este pierdut, în pofida a tot şi a toate, dorinţa aceea ascunsă până şi ţie însuţi, uitată în vreun cotlon prăfuit al sufletului tău, iese la suprafaţă şi înfloreşte.

Păi să vă povestesc: în clasa a IV-a sunt selectată pentru a merge la şcoala de balet de la Cluj, care pe atunci se bucura de un bun prestigiu. Imi dau seama că e ceva foarte important pentru mine, ai mei îmi cer părerea, îi aud cum vorbeau despre asta şi le zic că nu, nu vreau. Pe la 14 ani îmi dau seama că îmi place cu adevărat să dansez; ulterior aveam să pot pune în cuvinte: e o abandonare şi o acordare a ta la ceva exterior, care pare mai presus decât tine, ca şi cum corpul tău ar fi un instrument prin care muzica se manifestă; şi asta îţi dă bucurie, senzaţia că eşti viu şi complet.

Oare cum ar fi fost dacă?

Din când în când ajungeam să mă întreb: oare cum ar fi fost dacă? Cum ar fi fost dacă mergeam la Cluj la balet? Întâmplarea a făcut să primesc un răspuns blând când una din cele mai oneste şi curajoase artiste îşi mărturisea impasul şi descurajarea, tocmai fiindcă alesese calea dansului ca profesie de credinţă şi tocmai fiindcă o făcea cu inteligenţă şi integritate.Şi ce să vezi: ar fi dorit să lucreze cu copiii, exact ceea ce ajunsesem eu să fact timp de vreo 10 ani şi. Mişto!

Ideea e că dansul contemporan mi-a dat posibilitatea să explorez sau mai degrabă să mă apropii într-un mod total diferit de muzică. Nu mai eşti instrumentul acela prin care muzica curge, ci eşti atent să descoperi muzica ta, muzica ascunsă în tine şi simţi cum senzaţia de libertate e mult mai profund asumată.

Nu tu alegi Tangoul, Tangoul te alege pe tine

Dar ca să ajung aici a fost necesar să întâlnesc mai întâi tango-ul. Mulţi zic, şi asta a fost şi experienţa mea: nu tu alegi Tangoul, Tangoul te alege pe tine. Nici într-o mie de ani nu aş fi crezut că voi dansa tango, din punct de vedere muzical veneam din zona hard-rock-jazz; dar a intervenit o imagine: văd la televizor o demonstraţie de tango argentinian şi ţin minte că impactul a fost imediat şi profund, aş fi dorit enorm şi eu să dansez aşa; mi s-a părut complet imposibil aşa încât am uitat oarecum pe loc. Asta până într-o vară, acum 10 ani, la sfărşit de august, când ajung la finalul unei lecţii de tango argentinian ţinută în Cişmigiu. Iar muzica ascultată atunci m-a fermecat iremediabil: era un ritm viu, alert, vesel: Tango Negro, Otros Aires. M-am îndrăgostit definitiv.Îmi ratasem cariera ca balerină şi slavă Domnului că fusese aşa! Am avut prilejul să mă bucur de dans în mod inocent şi gratuit şi acum descopeream prilejul de a împărtăşi pasiunea pentru dans cu ceilalţi, dintre care unii o aveau într-o măsură mult mai mare ca mine.

Cam asta aveam să descopăr şi pe pielea mea

Până să ajung la acel final de lecţie de tango* în vara aceea mersesem la spectacolul de la Odeon, Un tango mas, realizat de Răzvan Mazilu; am ieşit de acolo cam întoarsă pe dos. Mazilu spusese ce era de spus despre tangoul argentinian: joc de seducţie, de putere, care te vrăjeşte şi distruge; cam asta aveam să descopăr şi pe pielea mea, dacă concomitent nu se întâmpla şi altceva: o stare de deplină conexiune cu tine, cu partenerul şi cu muzica, înmiit mai puternică decât orice experienţă de dans individuală, o stare atât de deplină că am denumit-o stare de flux. E o aliniere perfectă trup-minte-spirit. Odată descoperită starea asta nu îţi doreşti altceva decât s-o trăieşti din nou, devii dependent de ea în mod pozitiv, devii dependent de tango. Nu ai idée, cel puţin la început, când s-ar mai putea întâmpla, nu e neaparat o chestiune de tehnică, ci mai degrabă de conexiune. Axa, îmbrăţişarea, conexiunea. Toată tehnica dansului e un prilej pentru a descoperi asta: axa, îmbraţişarea, conexiunea. A fi autonom şi a fi împreună în a împărtăşi un soi de bucurie liniştită, cum tare bine spunea un coleg de la tango, creator de şcoală: “tangoul este un prilej de a dansa cu liniştea din tine”.

Atracţie, seducţie, orgoliu, putere, tristeţe

Şi ca în poveştile bune, ca să ajungi aici treci prin încercări care te pot rătăci complet: orgoliu, putere, seducţie, tristeţe, durere, convingerea că iubirea nu se poate împlini nicicând, atracţia morbidă a finalului dramatic. Într-o aşa măsură că oriunde mă duceam la serile de milonga ( seri în care vii să dansezi tango în locaţii speciale) vedeam numai asta: atracţie, seducţie, orgoliu, putere, tristeţe. Ajunsesem să mă simt precum Ioan Botezătorul dintr-o prea frumoasă poveste despre care ţin minte că provine din literatura religioasă islamică, citită în Dilema, care pe atunci nu era încă Veche. O redau foarte scurt: un călător îl întâlneşte pe Ioan Botezătorul care plângea şi se tânguia amarnic: “Aoleu, e îngrozitor! E cumplit şi îngrozitor, vai, bieţii oameni!”, “Ce-i aşa groaznic?” îl întreabă călătorul, “ Ce s-a întâmplat?” , “ Păi cum să nu fie, zice Ioan Botezătorul, când VĂD, înţelegi, VĂD! cum diavolul pune în calea bieţilor oameni nişte capcane aşa de cumplite!!! E cumplit, vai şi amar, îngrozitor!!!!”; călătorul îl lasă pe Ioan botezătorul cu jalea lui şi merge mai departe. Merge ce merge şi-l întâlneşte pe Isus. Isus râdea de se prăpădea. Oarecum nedumerit călătorul îl întrebă de ce râde aşa de tare, iar Isus îi zice: “ Păi cum să nu râd când VĂD cum indiferent cât de cumplite ar fi capcanele puse de diavol în calea oamenilor, inteligenţa divină găseşte o cale de a-i ajuta.” Hmmm, cam naşpa e să ai viziunea lui Ioan Botezatorul, ce pot să zic?!?

Aproape fără să vreau m-am trezit că eram încă în căutare: cum aş putea să trăiesc starea aceea de flux tot timpul? Nu mai voiam să depind de tango ca să ajung acolo.

Dovada că ştim înainte de a ne da seama că ştim care e adevărul e că mult înainte de a găsi ce căutam am fost atrasă de cuvintele lui Borges: “El infinito Tango me lleva hacia todo”, tradus cu “ Tangoul infinit mă poartă către tot”.

Aşa încât am descoperit că pot să am încredere în pofida tuturor evidenţelor întunecate sau, poate, mai ales atunci, e posibil, când chiar crezi că totul e pierdut să mai existe şansa ca dorul tău cel nerostit să iasă la lumină şi să înflorească. Poate e vorba de dans, poate e vorba de altceva. Rămâi o clipă tăcut. Şi află.

*în acest articol când pomenesc de tango, am în vedere doar tagoul argentinian, care diferă esenţial de cel sportiv prin faptul că nu presupune coregrafie, iar sincronizarea paşilor se transformă în conexiune; e ca şi cum cuplul devine un tot, partenerul este atent la energia femeii, propune o interpretare astfel încât s-o surprindă plăcut, în timp ce partenera habar nu are ce poate urma şi e nevoie să aibă încredere în partenerul ales; dealtfel invitaţia la dans se face doar prin contact vizual ( cabeceo se numeşte tehnic) ceea ce presupune un nivel de acordare mult mai profund decât cel verbal, iar în timpul dansului nu se vorbeşte deloc.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici