COMICON 2016: Ce bine te simţi ca parte a acestuia. Tonic, înviorător, reconfortant

COMICON 2016, o cronică Ioan Big a evenimentului european desfăşurat între 27-29 mai 2016 la Bucureşti. "Un eveniment în care plăcerea de a participa este dată în primul rând de miile de copii de diverse vârste (între 5-75 de ani) care te înconjoară."

225 afişări
Imaginea articolului COMICON 2016: Ce bine te simţi ca parte a acestuia. Tonic, înviorător, reconfortant

COMICON 2016: Ce bine te simţi ca parte a acestuia. Tonic, înviorător, reconfortant (Imagine: Facebook)

Tonic, dar şi cu câteva observaţii pentru o organizare mai bună data viitoare, Ioan Big, în cronica sa despre ediţia românească a COMICON, exclamă: "Eu voi rămâne în minte cu replica bonomă a lui Sylvester McCoy (Radagast din “The Hobbit” dar şi nebunul Regelui Lear din montarea lui Royal Shakespeare Company) când i-am adus aminte că, în tinereţe, a fost bodyguard pentru The Rolling Stones: “The greatest role of my life”. Asta e cultura Pop şi de asta voi merge an de an la EECC!"

Un eveniment în care plăcerea de a participa este dată în primul rând de miile de copii de diverse vârste (între 5 şi... 75 de ani) care te înconjoară, de chipurile lor luminoase degajând un pozitivism rareori întâlnit acum la nivel de masă în România, mai puţin preocupaţi de sortimentele de seminţe sau de creşterea taxelor, dar înclinaţi spre a răsfoi o carte sau o bandă desenată, de a participa la dialoguri cu modele reale din zona culturii Pop(ulare) indiferent de spaţiul din care acesta provin (design, film, ilustraţie, gaming, etc.), de a interacţiona direct şi firesc datorită pasiunilor comune şi nu virtual prin intermediul tehnologiei, de a-şi încerca/dezvolta talentul în plastică având sprijinul unor artişti entuziaşti care chiar cred în ceea ce fac, şi de a-şi conserva acel sâmbure de energie ludică ce anihilează cenuşiul cotidian şi îi fereşte de ridicol când îşi fabrică ţinutele de cosplay. Din această perspectivă, cu EECC, anual, la Bucureşti, vine cu adevărat primăvara.

Sigur că aş putea găsi destule motive de a cârti însă acestea sunt minore ţinând cont de faptul că evenimente similare (San Diego, Anaheim, Londra), cu zeci de ani de tradiţie în spate, continuă şi acum să evolueze iar organizatorii acestora rămân în permanenţă deschişi să îmbunătăţească experienţa oferită publicului, chiar după aproape jumătate de secol de existenţă şi nu doar după patru ediţii. La cât de frumos se dezvoltă EECC şi la cât e de... precoce (şi l-am văzut încă din faşă, expus la Palatul Copiilor acum patru ani), am convingerea că responsabilii pentru managementul său vor pune în practică la rândul lor, pas cu pas, fiecare lecţie primită.

Din perspectiva publicului, am doar două observaţii, ambele cu caracter de atenţionare şi nu de critică.

1. EECC îşi are deja un fanbase care, majoritar, va reveni la fiecare ediţie dar mărirea acestuia se va face sectar şi nu exponenţial. Extinderea şi dezvoltarea programului de panel-uri va trebui să devină o prioritate (e direcţia majoră în care se pot construi surprize şi aduce noutăţi căci, în plan paralel, bazinul de expozanţi se va menţine o bună bucată de vreme aproximativ acelaşi, deci nimic cu adevărat nou pe acest front, ce va rămâne tributar trendurilor efemere). Pentru organizatori, probabil că asta nu e vreo revelaţie, însă ce vreau să subliniez pentru moment este necesitatea corecţiei lacunelor de comunicare prealabilă cu publicul asociate inclusiv cu panel-urile tradiţionale, mai exact cele legate de lipsa detaliilor topic-ului respectiv (în anunţarea temei workshop-ului sau a dialogului programat). Într-un anumit interval orar suntem deseori obligaţi ca participanţi la un ‘Con’ să alegem: stăm la coadă la autografe, ne înscriem la competiţia de gaming sau ne ducem în sala de conferinţe?

Nu ne putem fragmenta fizic în trei. De ce am considera ca o prioritate participarea la un panel susţinut de un grup de artişti care sunt prezenţi la fiecare ediţie... ce ne spun anul acesta nou şi interesant, cu ce ne conving? Real, nu am putut afla dinainte informaţii relevante astfel încât să pot alege în cunoştinţă de cauză. Ceva va trebui făcut în această privinţă.

2. “VIPuţele” dâmboviţene, în esenţă un afront adus conceptului de democraţie autentică asociat tradiţional cu un Comic-Con. Oriunde în lume, a fi parte din comunitatea temporară a unui ‘Con’ înseamnă să împărtăşeşti pasiunea pentru cultura Pop(ulară) şi, ca atare, indiferent de ceea ce te-a adus acolo (plătitor de bilet, jurnalist, artist, profesionist în showbiz, voluntar sau parte a personalului angajat), accepţi drept firească premisa că nu eşti mai presus decât nimeni altcineva şi că, pentru orice manifestare, în funcţie de propria inspiraţie sau planificare, îţi vei găsi locul în sală sau la coadă exclusiv în raport cu disponibilitatea reală vs. numărul de interesati şi/sau de promptitudinea sau perseverenţa ta. La noi nu, noi trebuie să avem culoare de acces cu prioritate şi, eventual, scaune rezervate pentru aşa-zisele VIP-uri (fie plătitori de bilete mai scumpe, fie reprezentanţi ai sponsorilor... în ambele cazuri totul se reduce la bani şi nu are legătură cu pasiunea pentru ce oferă realmente ‘Con’-ul).

Cu ce-or fi astea mai VIP-uri decât starurile din “Game of Thrones” nu ştiu, însă cu certitudine majoritatea acestor ‘non-personaje’ locale simt nevoia să îşi confirme statutul special în faţa vulgului.

Pe bune, la Comic-Con v-aţi găsit? Să dau un exemplu. Coada la autografe la Mark Pellegrino... în rând, se comunică degajat, voios şi fără bariere în română, franceză, bulgară, engleză (ba chiar era şi un peruan printre noi), vezi în faţă sau în spate un tricou cu Slipknot, o mireasă-zombie sorbind dintr-o cola, un cuplu cam de vârsta mea împărţit (ca vestimentaţie) între “Game of Thrones” şi “Assassin’s Creed”, un puşti machiat ca The Joker din “The Dark Knight”, căci asta e, din fericire... spiritul EECC. Pe stânga, trec pe un culoar liber şi ne iau faţa două Tănţici corporatiste (sacouri negre, bluze în culori bătrânicioase), probabil recompensate pentru bună purtare de vreun sponsor, pe ale căror burtici ce amintesc de Jabba the Hutt se bălăngăne ecusoanele supradimensionate pe care scrie “VIP”. Una răsfoieşte caietul-program şi are o problemă existenţială: ‘Ce sunt panelele astea?’. Normal că ‘panelele’ sunt mai puţin cunoscute în lumea “bună” din universul... non-‘Con’ decât manelele dar mie tot mi-a venit să le dau un ciocan al lui Thor peste meşele îngrijit fixate pe frunte. Nu-l aveam la îndemână, n-am făcut-o. Cei din rândul... popular au privit arătările cu milă şi condescendenţă însă trebuie avut grijă pe viitor ca, din frustrare, această atitudine să nu se transforme în furie. Da, incontestabil, există la orice eveniment de acest gen categorii privilegiate prin plusul de beneficii pe care îl au faţă de publicul larg dar acestea (petreceri exclusiviste, întâlniri sau preview-uri în circuit închis, etc.) se materializează cât se poate de discret şi de neofensator pentru fanii Pop culture care se zbat timp de trei zile să aibă o experienţă cât mai completă a ‘Con’-ului în sine.

Dar nu trebuie să dramatizăm atâta vreme cât aceste aspecte pot suferi corecţii fără efort în evoluţia ECCC, un fenomen care, la a patra ediţie, dă semne clare de creştere frumoasă şi, mai ales, sănătoasă, atât organizatoric (ex. extinderea progresivă a suprafeţei evenimentului şi segmentarea din ce în ce mai aerisită a spaţiilor dedicate diverselor nişe culturale, evoluţia în know-how şi eficienţă a suportului logistic şi de asistenţă a publicului) sau profesional (deja, în cazul multor participanţi/expozanţi, se constată un interes specific pentru EECC, tradus în forme dedicate de promovare; idem în cazul sponsorilor, mai numeroşi şi prezenţi mai substanţial prin animaţii dedicate acestui tip special de public) cât şi cultural/artistic.

În această ultimă privinţă, EECC-ul, prin expunerea oferită publicului în aceşti ani, a avut un rol esenţial... ca noi, consumatorii de Pop culture, să beneficiem de consecinţele pozitive ale unui proces altfel greu perceptibil, prin semnele indubitabile de revigorare a comics-urilor româneşti pe toate palierele (editori, distribuitori, artişti), de la interesul pentru crearea unor canale sau structuri profesionale de încurajare a tinerilor creatori (inclusiv a descoperirii şi coagulării lor în asociaţii sau grupuri care să le permită o promovare eficace la nivel de masă) la asumarea riscurilor de business de către unele companii curajoase (finanţare, distribuţie) într-un context în care piaţa cuvântului tipărit (şi, implicit, a desenului de BD) nu stă tocmai pe roze la noi. Răsfoind antologia “Un1.On” ce pune laolaltă stilurile a 39 de tineri artişti români sau “Subteran”-ul lui Alex Talambă (favoritul meu personal la acest EECC), realizez că a avea în viitor în cadrul evenimentului un echivalent a premiilor “Will Eisner” de la SDCC dedicat comics-urilor autohtone s-ar putea să nu mai fie doar o utopie.

Va mai dura probabil până când adolescenţii din public vor putea învăţa live de la Terry Moore sau de la John Romita Jr. însă senzaţia mea este că deja EECC-ul le oferă o alternativă consistentă. Cât despre TV şi cinema (din lipsă de competenţă, evit să mă refer la gaming), evident, şi aici am constatat o evoluţie, deopotrivă datorată interesului crescând al distribuitorilor locali pentru promovarea diverselor titluri asociate cu jocurile video sau cu benzile desenate, cât şi prin calibrul invitaţilor speciali, majoritatea asociaţi cu seriale TV de hiper-succes (“Game of Thrones”, “Supernatural”). Eu voi rămâne în minte cu replica bonomă a lui Sylvester McCoy (Radagast din “The Hobbit” dar şi nebunul Regelui Lear din montarea lui Royal Shakespeare Company) când i-am adus aminte că, în tinereţe, a fost bodyguard pentru The Rolling Stones: “The greatest role of my life”. Asta e cultura Pop şi de asta voi merge an de an la EECC!

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici