Controversatul scriitor Michel Houellebecq decorat cu Legiunea de Onoare

Controversatul scriitor Michel Houellebecq a fost decorat cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie acordată în Franţa, într-o ceremonie care a avut loc la palatul Elysee, în prezenţa preşedintelui Emmanuel Macron, potrivit Le Parisien.

92 afişări
Imaginea articolului Controversatul scriitor Michel Houellebecq decorat cu Legiunea de Onoare

Controversatul scriitor Michel Houellebecq decorat cu Legiunea de Onoare

Ceremonia, care a avut loc joi seară, a fost una discretă, la care au participat personalităţi din domeniul editorial şi din politică, precum fostul preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy, cântăreţul Jean-Louis Aubert, care a transpus poemele lui Houellebecq pe muzică, şi filosoful Alain Finkielkraut.

Preşedinţia franceză a anunţat încă din luna ianuarie că scriitorul în vârstă de 63 de ani va primi Legiunea de Onoare.

Macron l-a descris pe Houellebecq ca pe "un romantic într-o lume materialistă" şi a spus despre romanele acestuia că nu sunt pesimiste, ci pline de speranţă, într-o societate în care cultura şi religia au devenit fragile.

În 2015, Houellebecq i-a criticat violent pe politicienii francezi, de la preşedintele François Hollande la predecesorul acestuia, Nicolas Sarkozy, acuzându-i în mod public că au creat condiţiile care au condus la comiterea atentatelor teroriste de la Paris.

Celebrul scriitor francez, autorul controversatului roman "Supunere" ("Soumission"), ce imaginează o islamizare inevitabilă a Franţei, a formulat aceste critici violente într-un editorial publicat în cotidianul italian Corriere della sera. "Guvernele care s-au succedat pe parcursul ultimilor 10 ani (20 sau chiar 30) au eşuat lamentabil, răsunător şi sistematic în misiunea lor fundamentală, aceea de a proteja populaţia franceză", a scris atunci Michel Houellebecq.

Pe 7 ianuarie 2015, în plin turneu de promovare a romanului "Supunere", scriitorul Michel Houellebecq a părăsit Parisul sub escorta poliţiei, în urma atentatelor din redacţia săptămânalului de satiră Charlie Hebdo. Romanul "Supunere" imaginează o Franţă guvernată în 2022 de un partid musulman. Cu toate acestea, scriitorul spunea că romanul său nu este islamofob.

O carte care a generat controverse puternice, "Supunere" a apărut în Franţa pe 7 ianuarie, în aceeaşi zi cu tragicul eveniment petrecut în redacţia revistei Charlie Hebdo. Publicat într-un prim tiraj de 150.000 de exemplare, romanul a fost epuizat în primele zile, urcând instantaneu pe primele locuri în topurile de vânzări.

Înainte de apariţia pe piaţă, romanul "Supunere" ("Soumission") a fost piratat şi citit de mii de internauţi. Imediat după ce a văzut lumina tiparului, romanul a devenit simultan bestseller în Franţa, Germania şi Italia. "Supunere" este cel de-al şaselea roman al scriitorului Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuţi şi traduşi autori francezi contemporani.

Michel Houellebecq a primit, în 2010, prestigiosul premiu Goncourt, pentru romanul "Harta şi teritoriul". Supranumit "copilul teribil al literaturii franceze", romancierul a mai fost nominalizat de două ori la premiul Goncourt, în 1998, cu "Particulele elementare", şi şapte ani mai târziu, cu "Posibilitatea unei insule".

Născut pe 26 februarie 1958, în insula La Réunion, potrivit biografiei sale oficiale, şi în 1956, potrivit altor surse, Houellebecq a devenit un scriitor cult în 1994, cu volumul "Extinderea domeniului luptei/ Extension du domaine de la lutte". Anterior, în 1992, el a publicat primul volum de poeme, "Pe urmele fericirii", distins cu premiul Tristan Tzara. Al doilea volum de poeme, "Sensul luptei", a obţinut Prix de Flore în 1996.

Monstru rece şi provocator pentru unii, geniu absolut pentru alţii, acesta a publicat în 1998 volumul "Particulele elementare/ Les Particules élémentaires", care a fost tradus în 25 de limbi şi recompensat cu Prix Novembre. În 2000, i-au apărut un disc, "Prezenţa umană", cu poeme în lectura proprie, acompaniate de muzica lui Bertrand Burgalat, şi "Lanzarote", un volum între reportaj şi ficţiune, cu fotografii.

Un exponent al antieroului şi al disperării, el a publicat în 2001 cel de-al treilea roman, "Platforma/ Plateforme", consacrat turismului sexual. În anul 2002, a devenit primul francez căruia i s-a acordat prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award. Urmează "Posibilitatea unei insule/ La Possibilité d'une île", în 2005, volum care este recompensat cu premiul Interallié.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici