Coperta Charlie Hebdo, care prezintă un Dumnezeu pătat cu sânge, criticată de Vatican - FOTO

Caricatura de pe prima pagină a ediţiei speciale a săptămânalului francez de satiră Charlie Hebdo, care prezintă un Dumnezeu pătat cu sânge şi cu o mitralieră de tip Kalaşnikov pe spate, este criticată de Osservatore Romano, un ziar italian ce apare sub egida Vaticanului.

1414 afişări
Imaginea articolului Coperta Charlie Hebdo, care prezintă un Dumnezeu pătat cu sânge, criticată de Vatican - FOTO

Coperta Charlie Hebdo, care prezintă un Dumnezeu pătat cu sânge, criticată de Vatican - FOTO (Imagine: AFP/Mediafax Foto)

O ediţie specială a Charlie Hebdo, publicată într-un tiraj de un milion de exemplare, a fost lansată, miercuri, la un an de la atacul terorist care a decimat echipa redacţională a publicaţiei franceze.

Pe coperta acestui număr special apare un desen cu un Dumnezeu pătat cu sânge şi cu o mitralieră de tip Kalaşnikov pe spate. Alături de această imagine alb-negru, în care doar sângele este prezentat în culoarea roşu, este scris textul "Un an après, l'assassin court toujours" (După un an, asasinul încă fuge, n.r.).

Desenul publicat pe prima pagină a acestui număr special al săptămânalului francez Charlie Hebdo a fost realizat de desenatorul Laurent Sourisseau, cunoscut cu pseudonimul Riss, care este şi coproprietar al publicaţiei.

Cotidianul italian Osservatore Romano, care apare sub egida Vaticanului, a publicat marţi un comentariu, în care a criticat desenul de pe coperta ediţiei speciale a săptămânalului satiric Charlie Hebdo, precizând că respectiva caricatură demonstrează că există "un paradox trist" al acestei lumi care este din ce în ce mai atentă la corectitudinea politică, dar care nu respectă credinţa în Dumnezeu, indiferent de religie, potrivit theguardian.com.

Acest fapt nu este "o noutate", mai scrie Osservatore Romano, precizând că în spatele drapelului înşelător al secularismului intransigent, Charlie Hebdo uită încă o dată ceea ce lideri spirituali de toate credinţele repetă neîncetat, respingând violenţa în numele religiei, respectiv faptul că "folosirea lui Dumnezeu pentru a justifica ura este o veritabilă blasfemie, aşa cum a afirmat papa Francisc în mai multe rânduri".

"În alegerea făcută de Charlie Hebdo există paradoxul trist al unei lumi care este din ce în ce mai sensibilă la corectitudinea politică, aproape până la un punct care frizează ridicolul, dar care nu doreşte să recunoască sau să respecte credinţa oamenilor în Dumnezeu, oricare ar fi religia acestora", a mai scris Osservatore Romano.

Înfiinţat în urmă cu 154 de ani, Osservatore Romano este un cotidian care apare sub egida Vaticanului şi care publică discursurile suveranului pontif şi relatează activităţile acestuia, alături de alte materiale referitoare la evenimente religioase ce au loc în lume şi articole din domeniul cultural.

Această ediţie specială, lansată într-un tiraj de un milion de exemplare, are 32 de pagini, faţă de 16 cât are în mod curent publicaţia, şi poate fi cumpărată începând de miercuri de la chioşcurile de ziare la acelaşi preţ, respectiv 3 euro, după cum a anunţat, recent, directorului financiar al revistei, Éric Portheault, citat de lefigaro.fr.

Noul număr dublu al Charlie Hebdo include desene ale lui Charb, Honore, Cabu, Wolinski şi Tignous, care s-au numărat printre cele 12 victime ale atactului terorist care a avut loc pe 7 ianuarie 2015 la sediul din Paris al revistei.

De asemenea, această ediţie specială a Charlie Hebdo cuprinde desene ale actualei echipe de caricaturişti din redacţia publicaţiei şi mesaje de susţinere din partea unor personalităţi, între care ministrul Culturii din Franţa, Fleur Pellerin, actriţele Isabelle Adjani, Charlotte Gainsbourg şi Juliette Binoche, scriitoarele Elisabeth Badinter şi Taslima Nasreen, scriitorul Russell Banks şi muzicianul Ibrahim Maalouf.

În prezent, săptămânal, la chioşcurile de presă din Franţa şi din lume se vând în jur de 100.000 de exemplare ale revistei Charlie Hebdo. La acestea se adaugă, cele 183.000 de abonamente pe care le are în prezent săptămânalul satiric.

Însă pentru acest număr special, echipa publicaţiei a primit comenzi din mai multe ţări. Spre exemplu, ediţia specială a Charlie Hebdo va fi distribuită în 50.000 de exemplare în Germania.

Înainte de atacul terorist din 7 ianuarie 2015, Charlie Hebdo se afla în mare dificultate financiară şi vindea în jur de 30.000 de exemplare pe săptămână.

După o săptămână de la acest dramatic eveniment, Charlie Hebdo a publicat un număr special, "al supravieţuitorilor", care a avut pe prima pagină un desen al profetului Mahomed, alături de titlul "Tout est pardonné" (Totul este iertat, n.r.). Acesta a fost vândut la momentul respectiv în 7,5 milioane de exemplare, în Franţa şi la nivel internaţional.

Pe 7 ianuarie 2015, doi militanţi islamişti au luat cu asalt redacţia săptămânalului francez Charlie Hebdo, iar atentatul terorist a făcut 12 victime şi a îngrozit întreaga lume. Potrivit unei declaraţii făcute ulterior de reprezentanţii filialei Al-Qaeda din Yemen, care şi-au asumat responsabilitatea atacului, jurnaliştii francezi au fost pedepsiţi pentru că au batjocorit, prin caricaturile realizate, imaginea profetului Mahomed.

După atacul de la Charlie Hebdo, publicaţia franceză s-a aflat în centrul unei dezbateri globale asupra dreptului la libertatea de exprimare. Milioane de persoane din întreaga lume, care, înainte de atac, nu au cumpărat niciun număr al săptămânalului de satiră, au îmbrăţişat sloganul "Je suis Charlie", arătându-şi astfel solidaritatea cu victimele atacului.

Charlie Hebdo este deţinut în prezent în procent de 40% de părinţii lui Charb, fostul director al publicaţiei, ucis în atacul terorist din 7 ianuarie, în procent de 40% de desenatorul Laurent Sourisseau, cunoscut cu pseudonimul Riss, împuşcat în umăr în timpul acelui atentat, devenit noul director al săptămânalului, şi în procent de 20% de Eric Portheault, coadministrator.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici