Corneliu Porumboiu şi Radu Jude, la primul maraton de scurtmetraje din România

Scurtmetrajele preferate ale regizorilor Corneliu Porumboiu, Radu Jude, Cristi Puiu, Cristian Mungiu şi Tudor Giurgiu vor fi prezentate, pe 26 iunie, în cadrul primului maraton de scurtmetraje din România, organizat sub egida Future Shorts, în cadrul evenimentului "Noaptea lungă a filmelor scurte".

28 afișări
Imaginea articolului Corneliu Porumboiu şi Radu Jude, la primul maraton de scurtmetraje din România

Regizorul Radu Jude (Imagine: Mediafax Foto)

Conform organizatorilor, Festivalul internaţional de scurtmetraje Future Shorts, "Noaptea lungă a filmelor scurte" va avea loc pe 26 iunie, începând cu ora 21:00, la Teatrul de Vară din Herăstrău, care are o capacitate de circa 2.500 de locuri, evenimentul urmând să fie prezentat de actriţa Maria Dinulescu.

"În România anului 2009, în care numărul cinematografelor «se ridică» la aproximativ 70, nu există niciun spaţiu în care publicul să poată urmări exclusiv scurtmetraje. Future Shorts România reprezintă, prin evenimentele sale lunare, una dintre alternativele aşteptate. «Noaptea lungă a filmelor scurte» îşi propune să devină o sărbătoare anuală a cinefililor dornici să vadă cele mai noi filme scurte sau pelicule de colecţie recomandate de tineri cineaşti", se arată în comunicatul organizatorilor.

Printre filmele prezentate în cadrul evenimentului se numără scurtmetraje din colecţia internaţională Future Shorts, dar şi pelicule prezentate în cadrul festivalurilor Animest şi TIFF.

Totodată, la "Noaptea lungă a filmelor scurte" vor fi proiectate scurtmetrajele favorite ale regizorilor români Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Tudor Giurgiu, Cristi Puiu sau Radu Jude.

Festivalul internaţional de scurtmetraje Future Shorts, adus în România de Asociaţia Oricum şi Feeder.ro, în parteneriat cu Vodafone România, se desfăşoară lunar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici