Corpul de control al premierului efectuează verificări la Ministerul Culturii privind concursul de la Muzeul Ţăranului

Corpul de control al premierului efectuează miercuri verificări la Ministerul Culturii privind concursul pentru şefia Muzeului Ţăranului Român, potrivit unor surse guvernamentale.

562 afişări
Imaginea articolului Corpul de control al premierului efectuează verificări la Ministerul Culturii privind concursul de la Muzeul Ţăranului

Corpul de control al premierului efectuează verificări la Ministerul Culturii privind concursul de la Muzeul Ţăranului(Imagine: Victor Ciupuliga)

Demersul vine după ce o serie de personalităţi ale culturii române, precum scriitorii Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, profesorul Theodor Paleologu şi alte nume importante de jurnalişti, cercetători şi angajaţi ai MNŢR, i-au adresat o scrisoare deschisă lui Dacian Ciloş în care atrag atenţia asupra situaţiei muzeului.

Personalităţi ale lumii culturale din România, precum scriitori, artişti, jurnalişti, etnologi, cercetători, antropologi, ahitecţi, profesori universitari, fotografi şi regizori, dar şi angajaţi Muzeului Naţional Ţăranului Român (MNŢR) au adresat luni, o scrisoare deschisă Prim-ministrului Dacian Cioloş în care atrag atenţia asupra "managementului ilegal" al instituţiei.

Într-un document intitulat "Muzeul Ţăranului Român în derivă. Scrisoare Deschisă adresată Prim-Ministrului României, dl. Dacian Cioloş", aceştia afirmă că soarta instituţiei este "periclitată şi decredibilizată" din cauza managementului ilegal, precizând că MNŢR "se află, din păcate, în pragul colapsului, atât ca funcţionare, cât şi ca imagine", din cauza faptului că Virgil Niţuescu, actualul director interimar al Muzeului, poate deveni managerul acestuia pe o perioadă de cinci ani. Rezultatul celui de-al doilea concurs pentru ocuparea postului de manager al Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), organizat la finalul lunii iulie, l-a dat câştigător pe Virgil Niţulescu.

Semnatarii scrisorii fac referire la lipsa de performanţă şi de profesionalism a lui Niţulescu exprimând că acesta "s-a dovedit a fi în ultimii şase ani un manager incapabil să facă faţă exigenţelor profesionale şi morale pe care le reclamă directoratul unei instituţii culturale naţionale", iar o serie de semnalări din presă demonstează un "manageriat lipsit de viziune, discreţionar, cu efecte directe în afectarea imaginii instituţiei şi fără o conlucrare colegială cu specialiştii muzeului".

În petiţie este amintit episodul prin care la concursul organizat, în luna mai, de Ministerul Culturii pentru ocuparea funcţiei de manager al MNŢR, câştigat de antropologul Vintilă Mihăilescu, Virgil Niţulescu "a reuşit să obţină anularea lui invocînd «incompetenţa în domeniu» a unuia dintre membrii comisiei de evaluare – de altminteri unul dintre cei mai recunoscuţi specialişti în arhitectura vernaculară românească, preşedinte al Fundaţiei Pro Patrimonio şi membru în Consiliul Ştiinţific al Muzeului, arhitectul Şerban Sturdza".

Deşi examenul a fost câştigat de antropologul Vintilă Mihăilescu, Ministrul Culturii, Corina Şuteu a anunţat refacerea demersurilor de ocupare a poziţiei manageriale, anulând concursul câştigat de antropologul Vintilă Mihăilescu din cauza unei contestaţii a lui Virgil Niţulescu, "ceea ce a creat premisele organizării unui nou concurs pentru directoratul Muzeului, cu o nouă comisie, în luna iulie 2016. Această a doua comisie de concurs i-a dat un foarte suspect câştig de cauză lui Virgil Niţulescu", mai precizează semnatarii petiţiei.

"Domnule Prim-Ministru, acest lucru este inacceptabil şi denotă în chip evident o falsificare a condiţiilor unui concurs onest. Ne întrebăm, prin urmare, cum este posibil ca demersul unui profesionist cu merite incontestabile, care a condus Muzeul Naţional al Ţăranului Român (2005-2010) punând în operă idei dintre cele mai creative şi adecvate misiunii Muzeului, să fie descalificat în faţa unui demers managerial sancţionat de Ministerul Culturii la evaluarea din 2014", mai scriu cei care semnează scrisoarea deschisă.

În încheierea documentului, semnatarii petiţiei îi solicită premierului Dacian Cioloş să dispună "de urgenţă o reevaluare a modului în care Ministerul Culturii a desfăşurat ultimul concurs pentru directoratul Muzeului, cu scopul de a pune capăt situaţiei de ilegalitate instituţională în care se află domnul Virgil Niţulescu precum şi degringoladei manageriale de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, la care s-a ajuns prin anularea ilicită a concursului din mai 2016".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici