Dorel Vişan: Şerban Ionescu era un actor unic, care semăna doar cu el însuşi

Dorel Vişan a declarat, pentru MEDIAFAX, că Şerban Ionescu a fost "un actor unic, care nu semăna decât cu el însuşi", iar moartea sa reprezintă o pierdere mai ales pentru filmul românesc.

536 afișări
Imaginea articolului Dorel Vişan: Şerban Ionescu era un actor unic, care semăna doar cu el însuşi

Dorel Vişan (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)

"Şerban Ionescu a fost un actor din generaţia foarte bine pregătită. Păcat că generaţia asta încet-încet dispare şi nu prea se ridică actori tineri suficienţi ca să le ia locul", a mai spus Dorel Vişan. "Şerban Ionescu lasă un gol în special în filmul românesc", a adăugat actorul.

"Şerban Ionescu va rămâne în teatrul şi în filmul românesc ca un actor cu contribuţii extraordinare. Una din ele este cea din 'Ion"", a adăugat Dorel Vişan.

Actorul şi-a amintit că l-a întâlnit pe Şerban Ionescu, cu care a colaborat doar în film, la un festival de teatru de la Timişoara. "Cred că era într-o piesă de Ion Băieşu... era foarte bun. Seara, am mers la o plimbare pe o stradă din Timişoara. El mă întreba care e calea să ajungă un actor cunoscut. I-am spus că în afară de talent este calea muncii. Şi uite că a ajuns acolo", a mai spus Dorel Vişan, adăugând că Şerban Ioneascu a fost "un actor unic, care nu semăna decât cu el însuşi".

Actorul Şerban Ionescu a încetat din viaţă miercuri seară, în jurul orei 23.30, la Spitalul Floreasca, a declarat pentru MEDIAFAX directorul unităţii medicale, Radu Macovei. Şerban Ionescu, în vârstă de 62 de ani, fusese internat marţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în secţia de Terapie Intensivă, după ce starea lui s-a agravat.

Şerban Ionescu s-a născut pe 23 septembrie 1950 în Corabia. Din cauză că tatăl, pilot de vânătoare, era detaşat mereu în altă localitate, Şerban Ionescu şi-a petrecut copilăria între Braşov şi Caracal, unde tatăl său lucra. A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă şi după patru încercări a intrat la teatru.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa lui Amza Pelea şi la terminarea facultăţii a fost repartizat la Teatrul din Petroşani, unde a interpretat numeroase roluri precum: "Locţiitorul" de Horia Lovinescu, "Pluta Meduzei" de Marin Sorescu, regia Florin Fătulescu, "În căutarea sensului pierdut" de Ion Băieşu, regia Florin Fătulescu.

Teatrul din Petroşani a fost o rampă de lansare pentru Şerban Ionescu, care a jucat apoi la Teatrul Mic şi Teatrul din Sibiu, Teatrul de comedie, Teatrul Odeon, după care din 2001 a putut fi văzut în producţiile Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), al cărui actor a fost până la sfârşitul vieţii sale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici