Elbahold Limited din Cipru a reintrat în acţionariatul PSV Company, unul din acţionarii Realitatea

Societatea Elbahold Limited din Cipru a reintrat în acţionariatul societăţii PSV Company SA, unul din asociaţii minoritari ai Realitatea Media SA, potrivit documentelor depuse la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

877 afișări
Imaginea articolului Elbahold Limited din Cipru a reintrat în acţionariatul PSV Company, unul din acţionarii Realitatea

Elbahold Limited din Cipru a reintrat în acţionariatul PSV Company, unul din acţionarii Realitatea

CNA a analizat în şedinţa de joi o notificare a Realitatea Media SA cu privire la modificarea acţionariatului societăţii. Societăţile care deţin licenţe audiovizuale au obligaţia să notifice CNA în legătură cu orice modificare apărută în licenţă, în conformitate cu legislaţia audiovizualului.

Potrivit documentelor depuse la CNA, acţionarul principal al societăţii Realitatea Media SA continuă să fie societatea Strategies Research Investments SRL (86,513817357%), ai cărei acţionari sunt: Cozmin Guşă (50%) şi Maricel Păcuraru (50%).

Acţionariatul secundar al Realitatea Media SA a fost, însă, modificat.

Astfel, ceilalţi asociaţi ai Realitatea Media SA sunt: PSV Company SA (7,555789039%), Sindicatul Naţional "Petrom-Energie" (5,423391979%), SC Global Video Media SRL (0,507001207%), Florin Bercea (0,000000139%), care este şi administrator special al Realitatea Media SA, Eugen Gheorghe Luha (0,000000139%), Gheorghe Cristian Toroipan (0,000000139%).

Însă, acţionariatul PSV Company SA a fost modificat. Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru au ieşit din acţionariatul PSV Company SA, în care intraseră pe 24 octombrie 2013, prin intermediul societăţii Strategies Research Investments SRL, care până acum deţinea 54,422728% din acţiunile PSV Company SA.

Pe 24 octombrie 2013, Guşă şi Păcuraru preluaseră acţiunile pe care le deţinea în PSV compania Elbahold Limited din Cipru. Aceasta din urmă avea la momentul respectiv ca acţionar unic o altă societate - Berhill Limited din Cipru -, al cărei acţionar unic era atunci Liviu Luca.

Acum, Elbahold Limited din Cipru a revenit în PSV Company, preluând de la Guşă şi Păcuraru cele 54,422728% din capitalul social al PSV. Nu s-a comunicat la CNA cine sunt în prezent acţionarii Elbahold Limited din Cipru, însă, de-a lungul timpului, presa a relatat că aceasta companie ar fi controlată de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, prin intermediul lui Liviu Luca.

Ceilalţi acţionari ai PSV au rămas la fel cum erau până în prezent, respectiv: Asociaţia salariaţilor din SNP Petrom SA (25 asociaţi) - 25%, PSV Company SA - 10,010714% şi acţionari persoane fizice (8577) - 10,573267%, conform documentelor depuse la CNA.

Societatea Realitatea Media SA deţine mai multe licenţe audiovizuale, între care cele pentru Realitatea TV, The Money Channel şi Realitatea FM. Realitatea Media SA se află în insolvenţă din septembrie 2011.

P 25 octombrie 2013, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat că deputatul PSD Marius Manolache, cumnata lui Elan Schwartzenberg, Oana Mihaela, omul de afaceri Liviu Luca şi administratorul special al Realitatea Media Florin Bercea, alături de alte societăţi comerciale au fost puşi sub învinuire în dosarul preluării acţiunilor televiziunii.

Florin Bercea, administratorul special al societăţii Realitatea Media, este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În cazul acestuia, anchetatorii arată că există indicii că, în calitate de administrator special, a solicitat înregistrarea menţiunilor privind schimbarea acţionariatului Realitatea Media utilizând extrase ale registrului acţionarilor falsificate.

În acelaşi dosar au fost puse sub învinuire firmele Realitatea Media, Strategies Research Investments - deţinută de Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru - şi Rovigo, fostul administrator judiciar al Realitatea Media, anunţa pe 17 octombrie DNA.

SC Realitatea Media SA este urmărită penal pentru spălare de bani, având în vedere că, potrivit anchetatorilor, "există date şi indicii temeinice că a fost finanţată cu bani proveniţi din evaziune fiscală, transferul banilor fiind realizat sub forma unor contracte de împrumut".

SC Strategies Research Investments SRL a fost pusă sub învinuire pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, având în vedere că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în favoarea acestei societăţi au fost falsificate documente, prin antedatare, pentru a modifica registrul acţionarilor, potrivit DNA.

Societatea Rovigo SPRL este acuzată de bancrută frauduloasă, pentru că ar fi fost folosită pentru înstrăinarea mărcilor Realitatea Media, au precizat procurorii DNA.

Reprezentanţilor legali ai celor trei societăţi li s-au adus, pe 17 octombrie 2013, la cunoştinţă învinuirile.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal Maricel Păcuraru, Mirel Mircea Amariţei şi Sorin Ionuţ Barbu, fiind acuzaţi că, în cadrul procedurii insolvenţei Realitatea Media, au antedatat contracte de cesiune, pentru a prejudicia societatea.

Alte nouă persoane - Fabian Schwartzenberg, Daniela Madi Ionescu, Monica Hoffman, Adrian Radu, Adrian Marian Vîlsan, Tamara Bătrînache, Ioana Nadolu, Geraldina Neagoe şi Carmen Stăncescu - sunt urmărite penal pentru infracţiuni ce au avut ca scop influenţarea deciziilor privind SC Realitatea Media SA şi preluarea acesteia.

Totodată, în ianuarie 2014, Liviu Luca, Gheorghe Şupeală, Ioan Bohâlţeanu, Nicolae Tănăsescu, Elena Petrovici, Zizi Anagnastopol, în calitate de reprezentanţi ai conducerii executive a SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA) şi membri ai Consiliului Director al Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA - Petrom, la data faptelor, Reveica Davidescu şi Emil Nache, precum şi Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan, în calitate de împuterniciţi ai societăţilor offshore Comac Ltd., Stone Com Ltd şi Elbahold Ltd, au fost trimişi în judecată, în dosarul în care sunt acuzaţi de spălare de bani şi delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prejudiciul fiind estimat la peste 12 milioane de euro.

Pe de altă parte, CNA a aprobat, pe 30 aprilie 2013, modificarea acţionariatului Realitatea TV, Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru fiind acţionarii majoritari ai societăţii Realitatea Media SA, în timp ce Elan Schwartzenberg şi copiii lui Sorin Ovidiu Vântu nu mai aveau la momentul respectiv nicio participaţie la societatea care deţine licenţa televiziunii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici