Facebook, acuzată în Belgia de încălcarea legislaţiei europene din domeniul vieţii private

O comisie oficială din Belgia a criticat în termeni foarte duri compania americană Facebook, pe care a acuzat-o că încalcă legislaţia europeană din domeniul protejării vieţii private, prin faptul că monitorizează activitatea online a utilizatorilor fără consimţământul acestora, relatează rtbf.be.

121 afișări
Imaginea articolului Facebook, acuzată în Belgia de încălcarea legislaţiei europene din domeniul vieţii private

Facebook, acuzată în Belgia de încălcarea legislaţiei europene din domeniul vieţii private (Imagine: Hepta)

Comisia de Protecţie a Vieţii Private din Belgia a criticat, de asemenea, compania Facebook pentru răspunsurile sale incomplete şi evazive în privinţa întrebărilor care i-au fost puse despre condiţiile de utilizare a reţelei de socializare şi despre scopurile în care sunt folosite datele personale ale utilizatorilor, chiar şi atunci când aceştia nu sunt conectaţi pe reţea.

Comisia belgiană a emis deja o primă recomandare, stabilind că analiza efectuată de acest organism belgian oficial deţine competenţa necesară şi că legile belgiene se aplică firmei americane. În plus, comisia colaborează cu agenţii similare din alte ţări europene cu scopul de a defini o serie de regulamente foarte clare în privinţa dreptului de utilizare a informaţiilor de ordin personal extrase din activitatea online a utilizatorilor de internet.

La cererea comisiei belgiene, o analiză amănunţită a fost realizată de un grup de cercetare universitar, EMSOC/SPION, despre felul în care Facebook foloseşte datele personale ale utilizatorilor şi pe cele ale internauţilor care nu folosesc Facebook. "Rezultatele acestei analize sunt tulburătoare. Facebook încalcă legislaţia europeană şi pe cea belgiană din domeniul vieţii private şi face acest lucru la niveluri diferite. Numeroase puncte problematice au fost dezvăluite în 10 capitole", a precizat aceeaşi comisie belgiană.

Preşedintele comisiei, Willem Debeuckelaere, a adăugat: "Facebook este reţeaua de socializare pe care se conectează mai mult de jumătate dintre belgieni. Felul în care viaţa privată a acestor utilizatori şi a tuturor internauţilor este dispreţuită necesită luarea unor măsuri. Prin această primă recomandare, am făcut un prim pas, adresându-ne companiei Facebook, dar şi tuturor actorilor din domeniul internetului care utilizează Facebook, cerându-le să funcţioneze respectând cu adevărat viaţa privată".

Comisia belgiană intenţionează să analizeze în profunzime fiecare dintre aceste aspecte. În prezent, întreaga atenţie a specialiştilor din media pare să se concentreze pe cel de-al optulea capitol, intitulat "Facebook Tracking Through Social Plug-ins". Acesta nu îi vizează doar pe utilizatorii de Facebook, ci pe toţi internauţii din Belgia şi din Uniunea Europeană.

Comisiile de Protecţie a Vieţii Private din Olanda, Germania şi Belgia cooperează în această chestiune începând din ianuarie 2015 în cadrul unui grup de iniţiativă. Franţa şi Spania s-au alăturat de curând acestui grup de contact. Aceste ţări se consultă cu regularitate cu alte organizaţii-surori de pe plan european, care au început la rândul lor analize amănunţite şi vor implementa o serie de proceduri naţionale specifice.

Pentru moment, Facebook refuză să recunoască aplicabilitatea legislaţiei belgiene şi autoritatea Comisiei de Protecţie a Vieţii Private din Belgia. Contestaţiile din raportul alcătuit de EMSOC/SPION au fost deocamdată contestate de compania americană. Totuşi, ele nu au fost respinse complet, deoarece Facebook a recunoscut recent că o serie de câteva erori mici, denumite "bugs", au fost descoperite de specialiştii săi. Facebook spune că recunoaşte doar autoritatea comisiei oficiale din Irlanda - ţara în care se află cartierul general pentru Europa al firmei americane.

Facebook este cea mai mare reţea de socializare din lume, având peste 1,4 miliarde de utilizatori activi în fiecare lună, la nivel internaţional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici