Festivalul şi Concursul Internaţional "George Enescu" are o nouă identitate vizuală

Festivalul şi Concursul Internaţional "George Enescu", ce se va desfăşura între 1 şi 25 septembrie, în Bucureşti, are o nouă identitate vizuală, care îşi propune să sublinieze atât stilul, cât şi dinamismul seriei de evenimente, informează organizatorii.

200 afișări
Imaginea articolului Festivalul şi Concursul Internaţional "George Enescu" are o nouă identitate vizuală

Festivalul şi Concursul Internaţional "George Enescu" are o nouă identitate vizuală

Noua identitate vizuală a fost reconstruită pornind de la elemente cu care festivalul a fost identificat în mod repetat în ediţiile precedente. Redesenarea identităţii vizuale a început prin crearea unui nou logo, elegant, cu stil - portretul lui George Enescu, în alb pe un fond negru.

Celor şase serii de evenimente cuprinse în Festivalul Internaţional "George Enescu" - spectacole de operă şi balet; recitaluri şi concerte camerale; muzica secolului XXI - Enescu şi contemporanii săi; world music; mari orchestre ale lumii; concerte la miezul nopţii - le-au fost asociate şase culori, cu rolul de a informa asupra varietăţii festivalului şi de a genera perceperea lui ca dinamic, surprinzător, actual.

Procesul de redefinire a identităţii Festivalului şi Concursului Internaţional "George Enescu" a fost conceput de Ioana Gheorghiu şi Robert Blaj, graphic designeri Artexim. Elementele care formează identitatea vizuală a festivalului vor fi prezente atât pe bannere, cât şi pe obiectele promoţionale ale evenimentului.

Festivalul "George Enescu", ce are loc o dată la doi ani, a fost înfiinţat în 1958, ca semn al recunoaşterii geniului enescian, pentru a omagia astfel viaţa şi creaţia marelui compozitor român. Primele ediţii ale acestui festival şi concurs au reunit nume sonore ale vieţii muzicale internaţionale ale acelei vremi, printre care s-au numărat Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter şi Herbert von Karajan.

Festivalul "George Enescu" este coordonat de Artexim, societate din subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, sub direcţia lui Mihai Constantinescu, în timp ce preşedintele şi directorul artistic al evenimentului este Ioan Holender, care, din 1992 şi până în vara anului 2010 a condus Opera din Viena. La organizarea festivalului contribuie şi Primăria Municipiului Bucureşti, Institutul Cultural Român, Societarea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune.

Anul acesta, când are loc cea de-a 20-a ediţie a evenimentului, organizatorii au transmis că îşi propun ca această manifestare recunoscută şi apreciată atât în ţară, cât şi în străinătate să devină un "brand cultural de ţară".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici