Filme româneşti la Universitatea Pittsburgh

Universitatea Pittsburgh va găzdui, în perioada 18 octombrie - 2 noiembrie, mai multe seri de film românesc, prezentând producţii precum "Reconstituirea", de Lucian Pintilie, "California Dreamin' (nesfârşit)", de Cristian Nemescu, şi "Hârtia va fi albastră", de Radu Muntean.

1 afișare
Imaginea articolului Filme româneşti la Universitatea Pittsburgh

Filme româneşti la Universitatea Pittsburgh

Potrivit site-ului universităţii, pe 18 octombrie va fi prezentat filmul din 1968 al lui Lucian Pintilie - "Reconstituirea". Pe lângă acesta, în celelalte seri vor fi proiectate alte producţii mai recente ale noii generaţii de regizori, ale căror filme au ca teme revoluţia din '89 şi relaţiile sociale, economice şi interpersonale în perioada tranziţiei.

"Sunt poveşti directe, care nu menajează nici spectatorul, nici personajele", a declarat Irina Livezeanu, profesor asociat al catedrei de Studii est-europene, în cadrul departamentului de Istorie al universităţii, şi curatorul seriei de filme. "Sunt filme intense, curajoase - producţii cu buget mic, prin care realităţile perioadei de «tranziţie» sunt puse sub lupă", a mai spus ea.

Astfel, pe 19 octombrie va fi prezentat filmul "Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea" (Cristi Puiu, 2001), pe 25 octombrie - "Hârtia va fi albastră" (Radu Muntean, 2006), pe 26 octombrie - "A fost sau n-a fost" (Corneliu Porumboiu, 2006), pe 1 noiembrie - "Occident" (Cristian Mungiu, 2002), iar pe 2 noiembrie "California Dreamin' (nesfârşit)" (Cristian Nemescu, 2007).

Pe lângă acestă serie de filme, criticul Alex Leo Şerban va susţine, pe 19 octombrie, o prelegere pe tema "Un nou val românesc în cinematografie?".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici