FOTO Ziua Porţilor Deschise la Fundaţia Calea Victoriei. 10 iunie este sâmbăta „degustărilor” culturale

Fundaţia Calea Victoriei îi invită pe iubitorii de cultură să îi treacă pragul la Ziua Porţilor Deschise 2017,eveniment ce va avea loc sâmbătă,10 iunie,între orele 11:00–18:00,aşteptându-i pe vizitatori cu ateliere de psihologie şi dezvoltare personală, istoria artei, modă,frumuseţe, astronomie etc.

259 afișări
Imaginea articolului FOTO Ziua Porţilor Deschise la Fundaţia Calea Victoriei. 10 iunie este sâmbăta „degustărilor” culturale

Ziua Porţilor Deschise la Fundaţia Calea Victoriei. 10 iunie este sâmbăta „degustărilor” culturale

Toţi cei interesaţi de eveniment vor face cunoştinţă cu o parte dintre lectorii fundaţiei şi vor beneficia de ateliere gratuite în domenii care vor putea fi aprofundate ulterior la şcolile de vară: psihologie şi dezvoltare personală, istoria artei, modă şi frumuseţe, astronomie, scenaristică, animaţie japoneză, muzică, religie şi mistică. La final, participanţii vor primi un voucher în valoare de 50 de lei, pe care îl vor putea folosi ca avans pentru cursurile din programul cursurilor din perioada iunie-august.

Evenimentul este, în acelaşi timp, o ocazie excelentă pentru oricine să descopere povestea unei instituţii culturale independente care, cu zece ani în urmă, a avut ideea să promoveze educaţia umanistă ca alternativă de petrecere a timpului liber. Mii de bucureşteni au urmat cel puţin un curs aici şi, pentru că inteligenţa şi gustul pentru frumos nu se demodează niciodată, majoritatea au revenit în casa răcoroasă de pe Popa Soare, la numărul 40.

La adresa www.victoriei.ro, cei interesaţi pot intra pentru a-şi alege participarea la altelierul preferat dintre cele 14 ateliere cu INTRARE LIBERĂ din programul Zilei Porţilor Deschise. Înscrierea se face pe mail, la adresa contact@victoriei.ro, menţionând tema aleasă.

Programul evenimentului Ziua Porţilor Deschise la Fundaţia Calea Victoriei, de sâmbătă, 10 iunie, cuprinde:

Între orele 11.00 – 12.00 Atelier de vorbire în public, cu Iulia Ivanov, Cum se scrie un scenariu, cu Vlad Trandafir, Descifrand tablouri celebre: Mona Lisa (La Gioconda), cu Cosmin Ungureanu, Teme şi simboluri din vise, cu Ştefania Gubavu.

Între orele 13.00 – 14.00 vizitatorii pot participa la atelierele următoare: Funcţia vindecătoare a basmelor, cu Monica Găitănaru, Atelier de Actorie, cu Simona Năstase, Tendinţe în moda verii 2017, cu Valentina Bălaşa-Ario.

O diversitate de evenimente se anunţă şi între orele 15.00 – 16.00 prin ateliere precum: Misterul din tapiserie: Doamna şi Licornul, cu Monica Neaţu, Începuturile muzicii pop, cu Radu Mihalache, Sărbători şi ritualuri de vară în marile tradiţii religioase, cu Cristian Vechiu, Ce este mindfulness?, cu Anca Coman.

Nu în ultimul rând, între orele 17.00 – 18.00, cei interesaţi pot participa la: Anime şi mitologia japoneză, cu Alice Teodorescu, Dacă brandul afacerii tale ar fi o persoană, cum ne-ar vorbi?, cu Anca Dimulescu, Eşti ceea ce gândeşti, cu Eduard Bucescu, Fericirea prin simplitate, cu Mario Barangea.

Detalii suplimentare se găsesc pe Evenimentul de pe Facebook (http://bit.ly/2rSIIZn) şi pe site-ul Fundaţiei Calea Victoriei (http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/).

„Fundaţia Calea Victoriei este singurul loc din Bucureşti în care te poţi dezvolta cu ajutorul artei şi culturii şi în care întâlneşti cea mai mare varietate de cursuri şi evenimente culturale. De peste 10 ani inspirăm prin arte şi cultură şi susţinem tinerii talentaţi. Am reuşit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale şi, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artişti şi traineri s-au format ca lectori.”, afirmă reprezentanţii instituţiei.

Peste 50 000 de cursanţi care au participat la proiectele Fundaţiei şi peste 2000 de tineri au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate).

Fundaţia Calea Victoriei este o instituţie culturală independentă care concepe cursuri şi evenimente în domenii culturale şi de dezvoltare personală. Detalii pe www.victoriei.ro, la adresa contact@victoriei.ro sau la numărul de telefon 021-321.30.22.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici