Google permite utilizatorilor să descarce sau să şteargă istoricul căutărilor lor online

Motorul de căutare Google le permite utilizatorilor săi înregistraţi (care au un cont Google) să descarce pe computerul personal o copie a istoricului căutărilor efectuate în trecut sau să şteargă aceste date de pe serverele sale, potrivit gizmodo.com.

8872 afișări
Imaginea articolului Google permite utilizatorilor să descarce sau să şteargă istoricul căutărilor lor online

Google permite utilizatorilor să descarce sau să şteargă istoricul căutărilor lor online (Imagine: Hepta)

Opţiunile de salvare pe computerul personal şi stergere a datelor sunt disponibile la adresa https://support.google.com/websearch/answer/6068625?p=ws_history_download&rd=1 .

Potrivit Gizmodo.com, stergerea datelor stocate pe serverele Google duce la afectarea performanţelor asistentului virtual Google Now, disponibil pe dispozitivele mobile care au instalată aplicaţia Google, care se bazează pe obiceiurile de navigare şi informaţiile căutate online, inclusiv folosirea serviciilor de hărţi şi e-mail ale Google, pentru afişarea de informaţii şi notificări pe ecranul telefonului mobil. De asemenea, rezultatele căutărilor online vor fi afectate, în sensul că nu vor mai fi personalizate pe baza intereselor şi preferinţelor utilizatorului.

Google avertizează utilizatorii referitor la importanţa informaţiilor personale şi îi sfătuieşte pe aceştia ca, dacă aleg să descarce o copie a datelor să păstreze fişierul într-o locaţie sigură. De asemenea, Google sfătuieşte utilizatorii să nu descarce informaţiile pe un calculator folosit de mai multe persoane.

Pe de altă parte, dacă utilizatorii aleg să menţină istoricul căutărilor lor online pe serverele Google, compania americană oferă posibilitatea setării unui sistem de autentificare în doi paşi pentru a creşte nivelul de siguranţă când vine vorba de accesarea contului personal Google.

Pentru cei care nu vor ca nimic din obiceiurile lor de navigare să fie păstrat, soluţia cea mai simplă este ştergerea datelor din istoricul de căutare, precizează Gizmodo.,

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici