Guvernul a adoptat Hotărârea privind acordarea sporurilor pentru lucrătorii din domeniul culturii

Regulamentul-cadru pentru acordarea sporurilor pentru lucrătorii din domeniul culturii care muncesc în condiţii considerate periculoase a fost aprobat, arată un comunicat al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

1754 afișări
Imaginea articolului Guvernul a adoptat Hotărârea privind acordarea sporurilor pentru lucrătorii din domeniul culturii

Guvernul a adoptat Hotărârea privind acordarea sporurilor pentru lucrătorii din domeniul culturii

Executivul a adoptat, joi, Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare în domeniul "Cultură", anunţă Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit documentului care a fost votat în şedinţa de guvern, "sporul pentru condiţii de muncă se acordă cu titlu de compensare materială a riscurilor la care persoanele vizate se supun prin desfăşurarea activităţii în altfel de condiţii decât cele prezumate a ocroti sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a angajaţilor. Aceste condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare se stabilesc şi sunt recunoscute potrivit buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă respective".

Nota de fundamentare a proiectului de hotărâre guvernamentală arăta că regulamentul este aplicabil atât funcţionarilor publici, cât şi personalului contractual, care îşi desfăşoară activitatea în sectorul "Cultură".

Proiectul cuprinde reglementări privind stabilirea locurilor de muncă considerate periculoase şi a categoriilor de personal care pot beneficia de sporul pentru condiţii de muncă, mărimea concretă a acestui spor, precum şi condiţiile de acordare a acestuia.

Astfel, sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare, prevăzut de Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se acordă personalului salarizat din instituţiile publice de cultură care îşi desfăşoară activitatea în locurile de muncă în care se folosesc diferite substanţe toxice sau care pot fi vătămătoare ori unde activitatea se desfăşoară în condiţii de umiditate, curenţi de aer, praf, microorganisme, expunere la atacuri biologice sau microbiologice, luminozitate inadecvată etc. Sporul aprobat se acordă în procent de până la 15% din salariul de bază al personalului care desfăşoară, printre altele, activitate de restaurare şi conservare preventivă şi/sau curativă, investigare fizico-chimică şi/sau biologică, în muzee şi biblioteci, pentru cei care sunt supraveghetori muzeu, ca şi pentru cei de la Arhiva Naţională de Filme, în cadrul spaţiilor de proiecţie şi vizionare, depozite de filme sau documente cinematografice pe suport de hârtie, precum şi în depozitul Fort din cadrul Arhivei Naţionale de Filme. Sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare se acordă în cazul în care sunt depaşite concentraţiile maxime admise de normele naţionale de protecţie a muncii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici