ICR are nevoie de 250.000 de euro pentru a acoperi plăţi lăsate neachitate de vechea conducere

Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), a precizat că instituţia pe care o conduce are nevoie de 250.000 de euro pentru a acoperi cheltuielile lăsate neachitate de conducerea anterioară.

366 afișări
Imaginea articolului ICR are nevoie de 250.000 de euro pentru a acoperi plăţi lăsate neachitate de vechea conducere

ICR are nevoie de 250.000 de euro pentru a acoperi plăţi lăsate neachitate de vechea conducere (Imagine: RAzvan Lupica/Mediafax Foto)

Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la sediul ICR, Andrei Marga a reafirmat intenţia instituţiei pe care o conduce de a cheltui "cu responsabilitate" resursele financiare de care dispune, subliniind, totodată, că nu a tăiat şi nu intenţionează să taie din programele iniţiate în perioada în care institutul era condus de Horia-Roman Patapievici.

Întrebat de MEDIAFAX care este suma de care ICR ar avea nevoie pentru derularea proiectelor urgente, Andrei Marga a spus: "Este un dosar al trecutului care ne dă de gândit şi anume vin continuu din exterior tot felul de solicitări de plăţi pentru nu ştiu ce an, pentru nu ştiu ce operaţiune, pentru nu ştiu ce acţiune, iar aceste solicitări la această oră sunt preţ de 250.000 de euro. Am venit la 11 septembrie, când era totul isprăvit, adică, la acea dată, pe de o parte, erau cheltuite o mare parte din resursele alocate pentru 2012, pe de altă parte, se luaseră unele măsuri de către Ministerul de Finanţe".

Contactat de MEDIAFAX, fostul preşedinte al Institutului Cultural Român Horia Roman Patapievici a declarat că deocamdată nu poate comenta aceste afirmaţii.

Marga a amintit că "s-au făcut, până de curând, finanţări preferenţiale, la marginea legii, pentru activităţi cu rezultate adesea efemere. Unele persoane au fost plătite cu sume neobişnuit de mari pentru activităţi cu impact, în fapt, redus, iar astăzi ele reacţionează vehement la orice schimbare. Institutul Cultural Roman ia distanţă de favorizarea unora în dauna altora şi cere tuturor folosirea chibzuită a resurselor, în serviciul creaţiei culturale efective".

"În primul semestru al anului 2012, un Institut Cultural Român dintr-o «capitală majoră» a realizat patru acţiuni despre «transhumanţă» (pentru care a plătit, numai ca onorariu, 5.000 de euro), expoziţii cu «orfanii lui Ceauşescu» (cu onorarii de 5.000 de euro), acţiuni privind barocul sediului ambasadei române din acel oraş (cu onorarii de peste 13.000 de euro), un spectacol de dans contemporan pe muzică autohtonă, o prezentare de filme documentare (cu onorarii de 25.000 de euro), o discuţie despre Panait Istrati şi o evocare Benjamin Fondane, precum şi alte acţiuni fără mare impact", a spus Andrei Marga în conferinţa de presă de miercuri, făcând referire la o parte dintre acţiunile culturale desfăşurate la sediul ICR din Paris.

Cea de-a doua rectificare bugetară, care a avut loc pe 19 octombrie, a adus Institutului Cultural Român suma de 676.000 de lei, despre care Andrei Marga a spus că este suficientă "pentru lucruri de urgenţă precum salarii şi o seamă de programe".

Preşedintele ICR a specificat atunci că suma primită în cadrul celei de-a doua rectificări bugetare de anul acesta - 676.000 de lei - "a fost acordată în urma unei solicitări pentru lucruri de urgenţă". "Ca de pildă, Salonul de Carte de la Paris, pentru care trebuie să avansăm o anumită sumă, chiar dacă cea mai mare parte a banilor vor fi viraţi în 2013", a explicat acesta pentru MEDIAFAX.

Astfel, potrivit lui Andrei Marga, costurile participării României la Salon du Livre din Paris se ridică la suma aproximativă de 600.000 de euro, iar prima tranşă care trebuie achitată de ICR, în calitate de instituţie responsabilă cu pregătirea evenimentului, este de 200.000 de euro.

Referitor la stadiul în care se află pregătirile pentru participarea României la Salon du Livre, în 2013, Andrei Marga a spus în conferinţa de presă de miercuri că acestea "sunt în grafic", urmând ca vineri o delegaţie a ICR să se deplaseze la Paris pentru a stabili detaliile la faţa locului.

Institutul Cultural Român doreşte să continue în 2013 o serie de proiecte demarate în perioada anterioară conducerii lui Andrei Marga, printre care se numără "Translation and Publication Support Programs" şi "Programul Publishing Romania", destinate traducerii şi publicării de autori români în străinătate - ICR va subvenţiona anual traducerea a cel puţin treizeci de autori români -, programul EUNIC (European Union National Institutes for Culture), participarea la târgurile şi expoziţiile de carte românească în străinătate şi programul "Bursele Institutului Cultural Român", care are ca scop sprijinirea talentelor autonome în efortul lor de pregătire specializată şi consacrare, sprijinirea unor activităţi culturale ale românilor din străinătate, sprijinirea traducătorilor străini de scrieri din limba română şi sprijinirea de jurnalişti străini în vederea documentării.

Pe de altă parte, noua conducere a ICR a anunţat că nu va sprijini "finanţări preferenţiale, la marginea legii, pentru activităţi cu rezultate adesea efemere". Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, "unele persoane au fost plătite cu sume neobişnuit de mari pentru activităţi cu impact, în fapt, redus, iar astăzi ele reacţionează vehement la orice schimbare". În acest context, conducerea instituţiei anunţă că se dezice de maniera de promovare a culturii române folosită de predecesori şi care a fost catalogată drept una "de favorizare a unora în dauna altora" şi anunţă că "va pune capăt desemnărilor în funcţii fără raţiuni profesionale, dar şi finanţărilor la marginea legii".

În 2011, bugetul aprobat de Parlament pentru Institutul Cultural Român a fost de 43 de milioane de lei, sumă considerată "suficientă" pentru o bună funcţionare a instituţiei de către fostul preşedinte al acesteia, Horia-Roman Patapievici. Iniţial, bugetul pentru 2012 aprobat de Parlament pentru ICR a fost identic cu cel din anul precedent.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici