Interpretul de muzică populară din Banat Achim Nica a murit

Interpretul de muzică populară din Banat Achim Nica a murit, vineri dimineaţa, la Spitalul din Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, după ce fusese diagnosticat cu cancer.

11467 afișări
Imaginea articolului Interpretul de muzică populară din Banat Achim Nica a murit

Interpretul de muzică populară din Banat Achim Nica a murit

Primarul oraşului Caransebeş, Marcel Vela, a declarat că Achim Nica a fost internat, zilele trecute, la spitalul din oraş, unde fusese diagnosticat cu cancer.

Potrivit acestuia, medicii au încercat să intervină chirurgical, însă acest lucru era complicat deoarece interpretul de muzică populară suferise anterior o intervenie pe cord.

"Din păcate, Achim Nica nu mai este printre noi. A murit, azi dimineaţă (vineri - n.r.) la spitalul din Caransebeş", a spus Vela.

Achim Nica s-a născut în 20 ianuarie 1930 în localitatea Obreja din Caraş-Severin. Cariera muzicală a început-o la 30 de ani, fiind descoperit în timpul unui concert de către Maria Tănase. În perioada 1962 - 1979, Nica a înregistat opt discuri cu doine şi cântece bănăţene. Din 1975 până în 1987 a activat la Ansamblul "Iedera" din Oţelu Roşu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici