Irina Radu: TVR nu se poate redresa fără creşterea taxei TV şi modificarea legislaţiei în vigoare

Irina Radu, directorul general interimar al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), a declarat, miercuri, la finalul unei întâlniri cu reprezentaţii Parlamentului, că ştergerea datoriilor nu ar garanta funcţionarea performantă a TVR, fără creşterea taxei TV şi modificarea legislaţiei în vigoare.

807 afișări
Imaginea articolului Irina Radu: TVR nu se poate redresa fără creşterea taxei TV şi modificarea legislaţiei în vigoare

Secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici: Într-un timp cât mai scurt trebuie să se numească un Consiliu şi director general la TVR (Imagine: Alexandru Solomon/ Mediafax Foto)

"Cu sinceritate vă spun, chiar dacă s-ar şterge toate datoriile, nu se poate funcţiona normal şi performant la nivelul acesta al abonamentului", a declarat directorul general interimar al TVR, la finalul unei întâlniri cu membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, la care au participat şi preşedinţii Comisiei pentru buget şi Comisiei pentru cultură.

Irina Radu a spus că decizia parlamentarilor de a cere TVR să prezinte un plan de redresare, fără ca legea să fie modificată şi fără ca măsuri importante să fie adoptate, a fost "ciudată".

"Ni s-a solicitat un plan. Pentru noi, a fost ciudat să se solicite un plan fără să se modifice legea şi fără nişte măsuri importante. Părerea mea personală este că orice plan, fără modificări radicale de lege şi chiar de valoare a taxei TV, ar fi o păcăleală", a spus directorul interimar al TVR.

Irina Radu a mai spus că parlamentarii au dat dovadă de "deschidere", întrucât au permis ca planul de redresare care va fi prezentat de TVR să conţină şi prevederi care nu se regăsesc în cadrul legislativ care reglementează, în prezent, activitatea TVR.

În ceea ce priveşte priveşte planul de reorganizare, directorul TVR a spus că nu s-a vorbit neapărat despre reducerea personalului televiziunii publice, însă se poate include şi acest aspect.

Directorul general interimar al TVR a afirmat că, în timpul întâlnirii, a cerut ajutor pentru modificarea legislaţiei, creşterea taxei TV şi numirea unui nou Consiliu de Administraţie.

"Puterile unui interimar sunt limitate. Legea spune foarte clar de unde până unde pot eu şi echipa să facem ceva. Deci este neapărat nevoie să vină un Consiliu de Administraţie, pentru că nu are rost să facem noi un plan şi consiliul care vine să spună: «ne pare rău, noi avem o altă viziune»", a spus Irina Radu.

Întrebată cu cât ar trebui să crească taxa TV, Irina Radu a afirmat că ar exista îmbunătăţiri, chiar dacă "taxa ar creşte cu foarte puţin".

Directorul TVR a spus că televiziunea publică va cere creşterea taxei TV, adăugând că trebuie să se decidă dacă România are sau nu nevoie de o televiziune publică.

"Nu poate să spună nimeni să nu mai cerem creşterea taxei TV. Cerem! Şi, dacă nu se doreşte televiziune publică, nu vom exista. Vom fi una dintre ţările UE fără televiziune publică, dar trebuie să ne asumăm adevărul şi cineva trebuie să se hotărască: România are sau nu are nevoie de o televiziune publică şi, dacă are nevoie de o televiziune publică puternică, adică 20% share, cum au celelalte televiziuni din Europa, sau o televiziune care abia respiră", a spus Irina Radu, completând că aceasta este "o decizie de interes naţional", nu o hotărâre a TVR.

"(Închiderea TVR, n.r.) nu se întâmplă dintr-odată. Nu se stinge lumina, dar, din momentul în care ajungi să poţi plăti doar salarii şi să nu mai ai producţie, de ce exişti? O televiziune trebuie să existe pentru publicul ei", a explicat Irina Radu.

Directorul interimar al TVR a spus că cerut această întâlnire cu membrii Parlamentului pentru că, de zece ani, cifrele arată că TVR este în colaps şi, în opinia sa, "trebuie arătat că nu se mai poate".

Secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici: Într-un timp cât mai scurt trebuie să se numească un Consiliu şi director general la TVR

Secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici a declarat, miercuri, după o şedinţă BP la care a participat preşedintele interimar al SRTV Irina Radu, că trebuie numit un consiliu de administraţie şi un director general al TVR într-un timp cât mai scurt, având în vedere limitările interimatului.

"Ideea principală pe care a reţinut-o Camera este aceea că într-un timp cât mai scurt trebuie începută procedura şi realizată numirea noului Consiliu de Administraţie al TVR şi a directorului general al TVR, datorită faptului că un consiliu interimar are nişte limitări", a spus Mircovici, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.

De asemenea, Mircovici a precizat că a fost solicitat conducerii TVR un plan de restructurare într-un timp cât mai scurt.

"Din partea Televiziunii s-a solicitat, într-un timp cât mai scurt, un plan de restructurare, care e singurul instrument care stă la baza oricărora din modalităţile prin care se vrea repararea a ceea ce se întâmplă, adică e vorba de o datorie mare, la 153 de milioane de euro", a spus Niculae Mircovici.

Deputatul a mai spus că Biroul Permanent a luat act de ce poate să facă, din punct de vedere legal, în situaţia Televiziunii Române.

"Conducerea Parlamentului a luat act de ceea ce poate să facă din punct de vedere legal, sigur că speranţele probabil că erau în sensul unor scutiri de datorii, amânări la plăţi, lucruri care nu sunt ale Parlamentului, lucruri care pot fi făcute de către Guvern, pe baza notelor de fundamentare a Ministerului de Finanţe, după ce există avizul Uniunii Europene, pentru că altfel e ajutor de stat", a mai susţinut Mircovici.

Preşedintele interimar al SRTV, Irina Radu, a participat miercuri la sedinţa Biroului Permanent pentru a expune situaţia în care se află TVR.

Secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici declara, luni, că Biroul Permanent a aprobat întâlnirea pe care directorul interimar al TVR, Irina Radu, a solicitat să o aibă cu reprezentanţii conducerii Parlamentului, pentru a discuta situaţia financiară dificilă a Televiziunii Publice.

În scrisoarea adresată Biroului Permanent, directorul interimar al TVR atrăgea atenţia că "Societatea Română de Televiziune se află aproape de momentul imposibilităţii de a funcţiona", afirmând că "instituţia va intra în blocaj după data de 20 noiembrie 2015".

"Vă aduc la cunoştinţă că proiecţia financiară până la sfârşitul anului se prezintă astfel: 30 noiembrie 2015 - deficit 5.500.000 lei; 31 decembrie 2015 - deficit 19.177.000 lei. La acestea se adaugă perspectiva blocării conturilor de către ANAF din cauza unor datorii istorice scadente în perioada martie/ aprilie 2016, în sumă de 15.500.000 de lei. Aşadar vă informez că instituţia va intra în blocaj după data de 20 noiembrie 2015", a susţinut Irina Radu în scrisoarea adresată Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.

În scrisoarea pe care o semnează, directorul interimar al TVR atrage atenţia asupra necesităţii modificării Legii 41 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTv, identificării unei soluţii privind datoriile acumulate de Televiziunea Publică mai ales în perioada 2006-2012, precum şi regândirii serviciilor oferite de postul public de televiziune ca acestea să răspundă nevoilor societăţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici