LISTA COMPLETĂ a premiilor Festivalului de Film de la CANNES 2012

Cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16 - 27 mai) s-a încheiat duminică, cu gala de premiere, în care trofeul Palme d'Or a revenit regizorului Michael Haneke, pentru "Amour", în timp ce "După dealuri" de Cristian Mungiu a primit premiile pentru scenariu şi interpretare feminină.

1188 afișări
Imaginea articolului LISTA COMPLETĂ a premiilor Festivalului de Film de la CANNES 2012

LISTA COMPLETĂ a premiilor Festivalului de Film de la CANNES 2012 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ediţia din acest an a celui mai prestigios festival de film a marcat şi un mare succes pentru cinematografia română. Cristian Mungiu a fost selectat pentru cea de-a doua oară în competiţia oficială cu pelicula "DUPĂ DEALURI", distinsă cu premiul pentru cel mai bun scenariu, semnat de regizor, şi pentru interpretare feminină, împărţit de Cosmina Stratan şi Cristina Flutur.

Trofeul festivalului, Palme d'Or, a revenit pentru cea de-a doua oară regizorului austriac Michael Haneke, pentru filmul "Amour".

Duminică seară, la Palais des Festivals, unde a avut loc gala de premiere, juriul competiţiei oficiale a mai acordat: Grand Prix pentru "Reality" de Matteo Garrone, premiul pentru regie - Carlos Reygadas, pentru "Post Tenebras Lux", premiul pentru interpretare masculină - lui Mads Mikkelsen din "The Hunt", de Thomas Vinterberg, şi premiul juriului - "The Angels' Share", al lui Ken Loach, de asemenea fost laureat Palme d'Or, pentru "The Wind That Shakes The Barley", în 2006.

Un alt premiu important al serii a fost Camera d'Or, acordat unui film de debut, care anul acesta a revenit peliculei "Beasts of the Southern Wild" de Ben Zeitlin, care a luat şi un premiu FIPRESCI, dar şi o menţiune acordată de Juriul ecumenic de la Cannes.

Prezentăm în continuare lista completă a premiilor celei de-a 65-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes.

Un Certain Regard:

  • Marele Premiu - "Después de Lucia" de Michel Franco

  • Premiul juriului- "Le Grand Soir" de Benoît Delepine şi Gustave Kervern

  • Premiul pentru interpretare feminină - Suzanne Clement din filmul lui Xavier Dolan, "Lawrence Anyways", şi Emilie Dequenne, pentru rolul din filmul "A Perdre la Raison" de Joachim Lafosse.

Premiu special al juriului Un Certain Regard - "Djeca/ Children of Sarajevo", Aida Begic

Premiile criticii internaţionale FIPRESCI:

  • "In the Fog" de Sergei Loznitsa (competiţia oficiala)

  • "Beasts of the Southern Wild" de Ben Zeitlin (Un Certain Regard)

  • "Hold Back" de Rachad Djaidani (Semaine de la Critique)

Premiul juriului ecumenic- "The Hunt" de Thomas Vinterberg
Menţiune specială a juriului ecumenic- "Beasts of the Southern Wild" de Ben Zeitlin (Un Certain Regard)

Competiţia de scurtmetraj
Cel mai bun scurtmetraj: "Circle Line", Shin Suwon
Menţiune specială: "O Duplo/ Doppelgänger", Juliana Rojas
Discovery: "Un Dimanche matin/ A Sunday Morning", Damien Manivel
Petit Rail d'Or: "Ce n'est pas un film de cow-boys / It's not a Cowboys Movie", Benjamin Parent

Semaine de la Critique
Marele premiu - Aquí y Allá, Antonio Méndez Esparza, Spain, USA and Mexico
Visionary Award- Sofia's Last Ambulance, Ilian Metev
Premiul SACD - "Les Voisins de Dieu/ God's Neighbors", Meni Yaesh
ACID/CCAS Support- "Los Salvajes /The Wild Ones", Alejandro Fadel

Grand Rail d'Or- "Hors les murs/ Beyond the Walls", David Lambert

Cinéfondation

Premiul I - "Doroga na/ The Road To", Taisia Igumentseva
Premiul al II-lea - "Abigail", Matthew James Reilly,
Premiul al III-lea - "Los Anfitriones/ The Hosts", Miguel Angel Moulet

Premiul Atelier Arte Prize- "In Your Name" de Marco van Geffen

Quinzaine des Réalisateurs

Premiul Art Cinema- "No" de Pablo Larrain
Premiul SACD - "Camille redouble /Camille Rewinds" de Noémie Lvovsky
Menţiune specială- "Ernest et Celestine" de Stéphane Aubier, Vincent Patar şi Benjamin Renner
Label Europa Cinemas - "El Taaib", Merzak Allouache

Premier Prix Illy pentru scurtmetraj - "The Curse", Fyzal Boulifa

Menţiune specială pentru scurtmetraj - "Os vivos tambem choram/ The Living Also Cry" de Basil da Cunha

Carrosse d'Or- Nuri Bilge Ceylan

Prix de la Jeunesse- Holy Motors, Leos Carax
Prix Regards Jeunes- "Beasts of the Southern Wild" - Benh Zeitlin
Prix François Chalais- "Les Chevaux de Dieu/ God's Horses", Nabil Ayouch

Queer Palm
Lungmetraj- "Lawrence Anyways", Xavier Dolan
Scurtmetraj - "Ce n'est pas un film de cow-boys/ It's not a Cowboys Movie", Benjamin Parent

Palm Dog- Banjo and Poppy din "Sightseers", Ben Wheatley

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici