Lou Dobbs vrea să intre în politică

Lou Dobbs, jurnalist CNN care a demisionat din echipa postului TV pentru compensaţii în valoare de 8 milioane de dolari, a anunţat, joi, că ia în considerare, pentru viitor, implicarea sa în politică, inclusiv prin candidaturi pentru Senatul SUA sau chiar pentru Biroul Oval.

12 afișări
Imaginea articolului Lou Dobbs vrea să intre în politică

Lou Dobbs vrea să intre în politică (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Deocamdată, analizez gama largă de opţiuni pe care le am în faţă în legătură cu ceea ce voi face pe viitor", a spus Dobbs, ale cărui opinii vizavi de imigrare şi de alte chestiuni i-au nemulţumit în numeroase rânduri pe liberali, informează Reuters.

Dobbs, care are 64 de ani şi era unul dintre prezentatorii veterani de la CNN, a anunţat, miercurea trecută, că demisionează din echipa CNN, după 30 de ani de activitate. El continuă să fie gazda unei emisiuni radio zilnice.

Născut în Texas, Dobbs a suscitat mânia liderilor comunităţii latino şi a grupurilor de militanţi pentru drepturi civile prin remarcile făcute în emisiunea sa în legătură cu controlul frontierelor americane şi cu imigraţia.

El este şi un adept al teoriei conspiraţiei, potrivit căreia certificatul de naştere hawaian al preşedintelui Obama a fost falsificat pentru a ascunde faptul că acesta s-ar fi născut în Kenya, ceea ce l-ar fi făcut neeligibil pentru a deveni primul preşedinte de culoare al SUA.

Potrivit lui Dobbs, în urma discuţiilor cu preşedintele CNN/U.S., Jonathan Klein, a fost clar că stilul jurnalistului de a amesteca ştirile şi opinia nu era potrivit cu abordarea implementată la nivelul reţelei.

"Voiau să schimb abordarea emisiunii mele de la o dezbatere a ştirilor şi opinie la ceva neutru, în stilul lui Jon Klein, o emisiune non-opinie", a spus Lou Dobbs. "Nu era satisfăcător pentru mine să stau acolo şi să citesc o emisiune de ştiri şi prefer să fiu mai implicat", a adăugat el, promiţând că va continua să îşi exprime clar opiniile în public şi pe viitor, indiferent ce va decide să facă.

De la plecarea sa din echipa CNN, unii au speculat că ar putea candida pentru Senat din partea statului New Jersey, unde are o locuinţă, sau la alegerile prezidenţiale din 2012, opţiune despre care Dobbs spune că "rămâne pe masă".

Înainte de a demisiona de la CNN, în schimbul compensaţiilor de opt milioane de dolari, Dobbs mai avea un an şi jumătate de contract cu televiziunea şi ar fi urmat să încaseze încă 12 milioane de dolari.

Dobbs a caracterizat despărţirea de CNN drept "plăcută, prietenoasă şi profesionistă", într-un interviu acordat Atlanta Constitution-Journal. "Cred cu adevărat că este un moment în care mă eliberez", a adăugat el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici