Lucrare românească ce utilizează inteligenţa artificială, la Festivalul Luminii din Bruxelles

Lucrarea Neural Mirror, de Alex Cioacă şi One Night Gallery - o instalaţie interactivă şi inovatoare, ce utilizează inteligenţa artificială, a fost expusă la Bright Festival, organizat la Bruxelles sub egida preşedinţiei belgiene a Consiliului UE, anunţă Institutul Cultural Român.

138 afișări
Imaginea articolului Lucrare românească ce utilizează inteligenţa artificială, la Festivalul Luminii din Bruxelles

Lucrare românească ce utilizează inteligenţa artificială, la Festivalul Luminii din Bruxelles. Sursa foto: Facebook/Institutul Cultural Român

Institutul Cultural Român, prin reprezentanţa sa la Bruxelles, a participat pentru prima dată la Bright Festival, organizat de oficiul de turism Visit.brussels. La Festivalul Luminii, ajuns la a opta ediţie, 30 de creaţii selectate de organizatori pe tema acestei ediţii - instalaţii luminoase, proiecţii video, holograme şi opere de artă digitală - au fost expuse în aer liber, pe un circuit de vizitare cu acces liber situat în centrul istoric şi în cartierul european. Dintre acestea, 12 lucrări au fost prezentate cu sprijinul institutelor culturale membre EUNIC Brussels.

ICR a susţinut prezentarea lucrării Neural Mirror, de Alex Cioacă şi One Night Gallery - o instalaţie interactivă şi inovatoare, ce utilizează inteligenţa artificială pentru analizarea mai multor stiluri artistice, ulterior transpuse în imaginile captate în timp real.

„Vizitatorii şi trecătorii au avut oportunitatea de a fi oglindiţi într-o operă de artă, lucrarea bucurându-se de un mare succes, mai ales în rândul generaţiilor tinere. Prin prezentarea instalaţiei Neural Mirror, organizatorii au marcat importanţa adoptării, la începutul lunii februarie 2024, a primei legi UE privind inteligenţa artificială, moment emblematic la nivel UE din perspectiva beneficiilor utilizărilor sigure ale IA, fără riscuri pentru cetăţenii europeni”, transmite ICR, într-un comunicat.

Creaţia Neural Mirror a fost amplasată în cartierul istoric, în Place d’Espagne (lângă Grande Place), ceea ce a conferit posibilitatea unui flux continuu de vizitatori. Conform statisticilor furnizate de organizatorii Visit.brussels, Bright Festival s-a bucurat de participarea a 500.000 persoane.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici