Maratonul de Poezie şi Jazz, în noaptea dintre 3 şi 4 iunie, la Bucureşti

Cea de-a doua ediţie a Maratonului de Poezie şi Jazz va fi organizată în noaptea dintre 3 şi 4 iunie, la Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" din Capitală, şi va reuni 33 de poeţi.

37 afișări
Imaginea articolului Maratonul de Poezie şi Jazz, în noaptea dintre 3 şi 4 iunie, la Bucureşti

Maestrul Mircea Tiberian (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

Evenimentul va debuta vineri, 4 iunie, la ora 22.00, şi se va întinde până sâmbătă, 5 iunie, ora 5.00.

33 de poeţi din generaţii şi geografii literare diferite vor avea fiecare câte un recital de maxim 10 minute, recitaluri ce vor fi "copertate" prin dialog muzical propus şi coordonat de maestrul Mircea Tiberian (pian) şi invitaţii săi: Maria Răducanu, Nadia Trohin, Adrian Flautistu (chitară bas) şi Constantin Mirea (vioară).

Poeţii invitaţi sunt: Adrian Alui Gheorghe, Mircea Barsila, Gabriel Chifu, Mariana Codrut, Denisa Comănescu, Ioana Crăciunescu, Nichita Danilov, Caius Dobrescu, Gellu Dorian, Marian Drăghici, Iolanda Malamen, Marin Malaicu-Hondrari, Ioana Nicolaie, V. Leac, Ion Mureşan, Alexandru Muşină, Andrei Novac, Dumitru Păcuraru, Cosmin Perta, Lucian Perta, Daniel Piscu, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Nicolae Prelipceanu, Andra Rotaru, Cornelia Maria Savu, Eugen Suciu, Matei Vişniec, Miruna Vlada, Varujan Vosganian, George Vulturescu, Florina Zaharia şi Ion Zubaşcu.

În cadrul Maratonului va fi prezentat un moment special dedicat regretatului poet Augustin Frăţilă (1953-2010), susţinut de actorul Viorel Păunescu.

Maratonul poetic va fi întregit de un performance de poezie în limba franceză din opera lui Matei Vişniec, oferit de trupa pariziană "Delegare".

Amfitrionii şi producători generali ai evenimentului sunt Dan Mircea Cipariu şi Ioan Cristescu.

În cadrul evenimentului va fi lansată antologia "Poezie & Jazz", ediţia a II-a, Editura Tracus Arte.

Maratonul de Poezie şi Jazz are susţinerea Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti - Secţia Poezie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici