Ministrul Culturii a suspendat contractul managerului Operei Naţionale din Iaşi. Beatrice Rancea a fost pusă sub control judiciar

  • Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu a dispus miercuri suspendarea contractului de management încheiat cu Beatrice Rancea pentru Opera Naţională Română din Iaşi.
  • Deciziaa fost luată deoarece „faţă de manager s-a dispus măsura controlului judiciar ca urmare a faptelor penale anchetate”.
396 afișări
Imaginea articolului Ministrul Culturii a suspendat contractul managerului Operei Naţionale din Iaşi. Beatrice Rancea a fost pusă sub control judiciar

Ministrul Culturii a suspendat contractul managerului Operei Naţionale din Iaşi. Beatrice Rancea a fost pusă sub control judiciar

Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, instituţia a cerut DIICOT informaţii legate de situaţia managerului Operei Române din Iaşi, Beatrice Rancea, cu privire la măsurile dispuse asupra acesteia, precum şi dacă au fost stabilite obligaţii care împiedică exercitarea funcţiei de manager.

„Având în vedere răspunsul DIICOT primit astăzi, 03.03.2021, conform căruia au fost luate măsuri de control judiciar, inclusiv pentru doamna Beatrice Rancea, aceasta având şi obligaţia de a nu exercita profesia, obligaţie prevăzută de dispoziţiile art. 215 alin 2 lit. e din Codul de Procedură Penală, Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu a dispus suspendarea contractului de management încheiat cu doamna Beatrice Rancea pentru Opera Naţională Română din Iaşi”, se arată în comunicat.

„Ministerul Culturii va respecta toate procedurile legale cât timp eu am în responsabilitate mandatul acestui minister. Asigur atât angajaţii Operei Naţionale Iaşi, cât şi publicul ieşean, că vom urma paşii necesari pentru ca activitatea instituţiei să nu fie perturbată de această anchetă şi de măsurile ce se impun”, a declarat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Beatrice Rancea a fost pusă sub control judiciar după percheziţiile care au avut loc la instituţia de cultură. Rancea este acuzată că ar fi delapidat subvenţiile acordate de Ministerul Culturii, prejudiciul fiind de circa 5 milioane de lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici