New York Times: Executivii primesc în 2009 salariul de bază stabilit în 2006

Executivii companiei New York Times vor primi anul acesta aceleaşi salarii de bază pe care le au din 2006, chiar dacă veniturile din publicitate ale ziarelor din Statele Unite sunt în continuă scădere şi publisherul încearcă să îşi achite datoriile de milioane de dolari.

20 afișări
Imaginea articolului New York Times: Executivii primesc în 2009 salariul de bază stabilit în 2006

New York Times: Executivii primesc în 2009 salariul de bază stabilit în 2006 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Arthur Sulzberger Jr., Chairman al companiei, va câştiga anul acesta circa 1,09 milioane de dolari, potrivit datelor de la U.S. Securities and Exchange Commission, în timp ce Janet Robinson, CEO al New York Times va câştiga aproximativ un milion de dolari.

În 2008, Sulzberger a câştigat 2,4 milioane de dolari, sumă care include salariul de bază, profitul de pe urma acţiunilor pe care le deţine în cadrul companiei, precum şi diverse compensaţii după ce, în 2007, pachetul său salarial a fost de 3,4 milioane de dolari. Robinson, CEO al companiei, a primit în 2008, în total, 5,8 milioane de dolari, mai mult decât în 2007 când a primit 4,1 milioane de dolari.

Executivii New York Times, companie care editează ziarul cu acelaşi nume, precum şi alte titluri din SUA, precum The Boston Globe, vor primi acelaşi salariu de bază stabilit în 2006, deşi veniturile din publicitate ale companiei sunt în scădere şi datoriile devin din ce în ce mai presante.

Mai multe companii media au decis ca anul acesta să îngheţe salariile sau să le reducă pe cele ale executivilor, măsură considerată prudentă din punct de vedere fiscal. Pe de altă parte, o astfel de decizie le demonstrează angajaţilor unei companii, precum şi investitorilor că executivii sunt solidari şi suferă aceleaşi consecinţe ale crizei financiare ca şi ei.

Unele instituţii financiare precum Merrill Lynch - acum parte a Bank of America - au fost criticate pentru că au acordat executivilor plăţi compensatorii extravagante, în pofida faptului că valoarea acţiunilor scădea şi mii de angajaţi erau disponibilizaţi.

Dificultăţiile financiare ale New York Times sunt similare cu cele ale altor publisheri americani, unde executivii au decis să împărtăşească soarta angajaţilor şi să îşi suspende orice fel de bonusuri.

Oficialii New York Times au declarat că profitul companiei, înainte de plata taxelor şi impozitelor şi fără a lua în calcul deprecierea monetară şi amortizarea, a fost de 349, 6 milioane de dolari, mai puţin decât valoarea fixată ca obiectiv, de 399,4 milioane de dolari.

Luna trecută, miliardarul mexican Carlos Slim a anunţat că va împrumuta New York Times cu 250 de milioane de dolari, urmând ca acest împrumut să fie rambursat cu o dobândă de 14%. De asemenea, pentru acest împrumut Slim a primit un pachet de acţiuni de 16,3% în cadrul companiei.

Rrecent, New York Times Company a vândut 21 de etaje din sediul său din New York, pentru suma de 225 de milioane de dolari şi cu posibilitatea de a le răscumpăra în termen de 15 ani, vizând astfel plata unei părţi a datoriilor companiei.

Citeşte şi:

Top al ziarelor în pericol de dispariţie de pe piaţa din SUA

AFP: Plan de plecări voluntare pentru "câteva zeci de angajaţi"

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici