„Ochii pe mine!” Actorul Octavian Strunilă: „Există foarte mulţi artişti în România care, din păcate, au lucrat la negru” / „Am jucat cu distanţare, ştii ce nasol e? Cu mască, nu vezi dacă oamenii râd sau plâng!”

„Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu – invitaţi luni seara la Aleph News – actorul Octavian Strunilă şi cântăreaţa Alexandra Uşurelu.

Cu Octavian Strunilă povestim despre cât de bine s-a „strunit” în ultima perioadă, despre inspiraţie în pandemie, despre teatrul itinerant Mefisto, dar şi despre proiectele pe care le are pentru 2021, în special pe partea de scenarii de film. Dacă vrei să afli cine l-a strunit pe Strunilă, fii cu ochii pe el şi pe Craioveanu!

Octavian Strunilă: „Televiziunea din zilele noastre este într-o alergatură pentru nişte scoruri”

Pentru actorul Octavian Strunilă pandemia a venit la pachet cu inspiraţie şi cu decizia de a renunţa la proiectele cu televiziunea. Îţi devoalează chiar el care este motivul schimbării de macaz.

„M-am gândit de multe ori să mă concentrez mult mai mult pe ce ştiu eu să fac, pe ce vreau eu să fac, pe ce ştiu eu să fac. Şi anume să joc, să-mi fac spectacolele de teatru, să le produc. În ultimii 6-7 ani, m-am tot dus în televiziune, am tot fugit spre teatru şi tot aşa. Am zis gata, oameni buni, îmi închei colaborarea cu televiziunea, am întâlnit cei mai frumoşi oameni din viaţa mea! Eram după o stare continuă: băi, aici nu mai este de mine!

Mi se părea că fac prea multe compromisuri şi în momentul în care spui nu compromisului, abia atunci începe viaţa ta să pară liniştită, aşezată şi vin proiectele spre tine. Pentru că, altfel, tu eşti tot timpul în niste proiecte. Dacă respectivele proiecte sunt compromisuri oamenii nu au de unde să ştie. Mi se pare că televiziunea din zilele noastre este într-o alergatură pentru nişte scoruri. Nu spun că nu era şi înainte, dar parcă avea şi puţin altceva.”

O. Strunilă: „Am jurat acum câţiva ani că nu mă mai duc la făcut mâncare, la genuri dansez-uri”

Octavian Strunilă îţi spune şi ce înseamnă pentru el ideea de compromis în meserie. Eşti curios să afli când a făcut actorul cele mai multe compromisuri pe care acum a ajuns să le regrete?

„Toate emisiunile pe care le-am făcut unde nu-mi făceam meseria sunt compromisuri. Asta am jurat acum câţiva ani că nu mă mai duc la făcut mancare, la genuri dansez-uri. Am stat într-o seară şi mi-am zis: dacă eu nu sunt dansator, de ce să mă fac de ras? Înţeleg că asta ar trebui facut pe lângă. Dar nu am ajuns în momentul acela al carierei în care să nu mai am ce să fac, mai fac şi mâncare...”

O. Strunilă: „Îmi doresc foarte mult să vină cineva să-mi ia textele şi sa le regizeze!”

Invitatul lui Vlad Craioveanu îşi doreşte să facă ceea ce-i place cu adevărat, dar mai ales lucrurile cu care simte că rezonează. Speră ca masterul în Scenaristică şi cel în Regie să-l ajute în noul drum pe care a pornit.

„Prin 2008 mi-am dat seama că nu mă mulţumeşte, nu mă satisface în totalitate doar calitatea de actor şi am dat la UNATC la scenaristică. Am făcut un master la Scenaristică, după care am făcut un master la Regie, la film şi din acel moment am luat-o cumva...dar nu s-a simţit în carieră pentru că erau prea mici mişcările şi a trebuit să dau totul deoparte să o iau în direcţia asta. (...) Sau sunt incapabil să fiu actor. Nu suportam să mai fac lucruri cu care nu sunt de acord sau pe care eu consideram că ştiu să le fac mai bine.

Colaborarea cu absolut toţi regizorii mi-a plăcut şi m-am încărcat. Am început nişte proiecte cu nişte oameni, am văzut că nu funcţionează, am ieşit din acele proiecte. Şi mi-am zis, dar stai măi, de ce nu fac eu?  Îmi doresc foarte mult să vină cineva să-mi ia textele şi să le regizeze. Un om cu şcoală, care construieşte în jurul unui text. Eu nu fac asta, eu pun în scenă.”

O. Strunilă: „Problema artistului independent în momentul ăsta este foarte stufoasă”

Octavian Strunilă îţi vorbeşte despre statutul actorului independent în vreme de pandemie, dar şi care sunt provocările acestei perioade pentru artiştii fără contract.

„Eu am mai trecut prin probleme financiare în 2009-2010. Mi-am revenit, nu mă mai ating aşa mult astea finaciare. Ba, din contră, ma gândesc foarte mult la familie, la ce înseamnă astea pentru noi toţi. Nu ştia nimeni cât o sa durereze, hai că la vară jucăm! Eu ştiam că nu jucăm la vară, pentru că noi vara nu jucăm. Am avut nişte discuţii cu noul primar, domnul Nicuşor Dan... Bine,  prin zoom! Problema artistului independent în momentul ăsta este foarte stufoasă. Ok, sunt nişte bani care ajung la cei care au avut contracte pe drepturi de autori în anul trecut.

Deci, actorul independent cu contract are acum o indemnizaţie de 4000 de lei pe lună, ceea ce este ok. Problema este aşa, companiile cum ar fi Teatrul de Artă, Teatrul Apollo, Teatrul Act, ei au stat o lună, două, trei şi nu şi-au plătit chriile, dar îi dă afară. Acolo se caută soluţii. Există foarte mulţi artişti în România care, din păcate, au lucrat la negru. Aceşti artişti, şi aici se încadrează foarte mulţi instrumentrişti, nu au nimic acum. Şi nici nu s-a găsit o formulă. (...) Şi mai există o entitate, aşa cum am şi eu un teatru itinerant - Teatrul Mefisto, care are un spaţiu în Bucureşti unde noi depozităm decorul şi  unde repetăm şi scoatem premiera cu o mână de oameni ca să ne testăm. Afară este foarte apreciat. Eu am făcut şi un program: Să ducem teatrul acolo unde nu există!”

O. Strunilă: „Există oameni care îşi doresc să facă parte dintr-un proiect artistic”

Actorul îţi povesteşte şi despre Mefisto, teatrul itinerant pe care şi l-a făcut şi cu care vrea să ajungă peste tot în ţară şi în lume. Pe scurt, Octavian Strunilă îşi doreşte să ducă teatrul chiar şi acolo unde nu există. Se numără însă printre cei norocoşi. Motivul? – Mărturiseşte că, de-a lungul timpului, a întâlnit diverşi Mecena care l-au ajutat să-şi îndeplinească visul de a pune în scenă spectacolele sale.

Cât despre rolurile de băiat rău – cu glugă şi cuţit la purtător – cu care ne-am obişnuit să-l vedem în telenovele şi în seriale, se pare că nu au fost întotdeuna de bun-augur.  

„M-am lăsat de televiziune, dar dacă vine vreun proiect de regie, ma bag mâine. Mi-am facut teatru, teatrul Mefisto, un teatru independent... Mefisto este un personaj extrem de bine scris, el vine din folclorul nemţilor, iar în Faust oricine îşi doreşte să joace Mefisto. Cealaltă latură pe care am construit-o încet şi încet şi încet, am luat-o spre Regie de film şi am făcut mai multe încercări în zona asta. În urmă cu ceva vreme, am făcut un pilot pe care l-am produs. (...) Am întâlnit şi mulţi Mecena. Adica, pilotul respectiv a fost făcut cu nişte bani, am întâlnit un om din America, plecat la Las Vegas acum vreo 22 de ani, am stat de vorbă. Mi-a dat bani să fac acest pilot. Au fost nişte zici de mii de euro. Şi eu am rămas foarte surprins. Există oameni care îşi doresc să facă parte dintr-un proiect artistic. (...)”

Octavian Strunilă: „Din cauza asta nu mi s-au dat alte feluri de roluri!”

„Am arătat oamenilor uite, asta pot sa fac şi oamenii au zis da. Şi în felul ăsta am câştigat un nou proiect tot cu  Ştefan de Hillerin, el se ocupă de oamenii din spate, echipă etc, eu o să mă ocup de partea de creaţie. Şi am întâlnit un un alt mecena, un domn foarte interesant -  Alex Baltă, fiul domnului, lucrează în domeniu, e şi el regizor. A văzut pilotul ăsta şi împreună cu Ştefan am reuşit să facem aşa un fel de coproducţie.

Am reuşit să cumpărăm drepturile de autor de la Perfetti sconosciuti, un film făcut în Italia, de Paolo Genovese. A avut un succes extraordinar, anul trecut a intrat în Cartea Recordurilor cu cele mai multe remake-uri din lume, 19 anul trecut. (...) Asta este un film în care există 7 roluri principale. Am propus unor oameni pe care eu îi consider foarte, foarte talentaţi. Mie mi s-au dat roluri cu glugă şi cu cuţit şi cum apărea în scenariu unul din asta, hai că-l sunăm pe Strunilă. Şi din cauza asta nu mi s-au dat alte feluri de roluri.”

Octavian Strunilă: „Am jucat cu distanţare, ştii ce nasol e?”

Actorul mărturiseşte că lumea a prins gustul spectacolelor lui, iar asta îl încurajează să ducă mai departe planurile pe care le are cu Teatrul Mefisto. Speră totuşi ca în anul 2021, actorii să poată juca fără mască şi fără distanţare.

„De asta spun, latura asta pe care am apucat-o în 2015, alături de nişte oameni cu teatru, a fost o recăpătare a umilinţei şi a umanităţii. Am ajuns să fac spectacole mici şi să le joc în locuri uitate de lume, în faţa a 40-100 de spectatori. Am luat-o de acolo, umil. (...) E şi pacaleală mare cu televiziunea asta, ca vezi Doamne, dacă te vede lumea la televizor vine la teatru. Nu este aşa. Eram foarte vedetă când am început să fac teatru şi nu venea lumea. Ei consideră că teatrul e teatrul. A trebuit să le demonstrez. În cinci ani, am făcut turul României. (...)

Lumea a prins gustul spectacolelor mele. Am fost în foarte multe locuri. Cu Teatrul Mefisto, am de gând să mă duc peste tot în provincie, pentru că am promis Uniunii Europene. Am făcut un proiect, să vedem dacă se concretizează, să ducem teatrul acolo unde nu există. (...)  O să uităm de distanţarea asta, ca m-am săturat. Am jucat cu distanţare, ştii ce nasol e? Cu mască, nu vezi dacă oamenii râd sau plîng!”

Octavian Strunilă: „Puteam să ajung şi mai rău!”

Uşor-uşor ajungem şi la capitolul notorietate şi regrete. Să fie adevărat că acolo unde este succes, sunt şi regrete, sunt şi dorinţe neîmplinite? Cât de mult l-a schimbat pe Octavian Strunilă succesul, dar şi care ar fi fost traseul său, profesional vorbind, dacă nu ar fi făcut televiziune?

„Eu la 23 de ani am început să scot capul în lume, adică să mă cunoască lumea pe stradă. Câştigam mulţi bani, aveam casă şi puteam să ajung şi mai rău. Dar, am avut noroc!”

Octavian Strunilă: „Aş fi avut alt traseu dacă atunci nu făceam televiziune!”

„Acum vreo 2 ani, regretam că am luat-o aşa buf direct spre televiziune. Acum nu mai regret asta, pentru că mi se pare iar ipocrizie. M-am dus în televiziune şi am făcut 1050 de episoade în toată viaţa asta a mea. Eu am început de la primul serial românesc care s-a făcut şi am mers aşa până a murit fenomenul. Nu regret. Aş fi avut alt traseu clar, dacă atunci nu făceam televiziune şi aveam cum să mă duc la tot felul de probe. Eu vorbesc despre faptul că au fost nişte regizori mari, care au făcut nişte proiecte şi eu nu am avut răbdarea să le ofer timp.”

Alexandra Uşurelu, despre sensibilitate, emoţie şi muzică pe bune!

Şi de la cel cunoscut ca fiind „băiatul rău” din telenovele, schimbăm macazul şi trecem la o porţie de sensibilitate, delicateţe şi muzică pe bune. Pe scurt, la Alexandra Uşurelu, cântăreaţa care transmite atât de multă emoţie în cântecele sale. Îţi dezvăluie câte puţin din temerile ei, îţi povesteşte despre bucuria muzicii, despre ce o inspiră, dar şi ce-i dă putere să-şi depăşească limitele. 

A.Uşurelu:” Prima oară când am urcat pe scenă, am crezut că mă sufoc”

Alexandra Uşurelu susţine că atmosfera din casă – acolo unde cele mai frumoase momente erau atunci când tatăl ei cânta şi reuşea să-i strângă pe toţi în jurul lui – a inspirat-o să aleagă drumul muzicii. Cu toate acestea, scena nu i-a fost întotdeauna prietenă Alexandrei Uşurelu.

„Nu am urcat devreme pe scenă pentru că eram foarte introvertită şi îmi era teamă de scenă. Abia în timpul liceului, mi-am găsit curajul. Şi oricum prima oară când am urcat pe scenă, am crezut că mă sufoc, că nu o să fac faţă.”

A.Uşurelu:”Mi-a dat mult curaj, să văd că oamenii dau mai departe povestea mea”

Alexandra povesteşte ce i-a dat curaj să-şi ducă visul până la capăt, dar şi cum a ajuns tânăra timidă şi introvertită să cucerească inimilor atâtor oameni. Mărturiseşte ce o inspiră cu adevărat şi de unde se încarcă cu energie bună şi cu plăcerea de a cânta.

„ În 2013, mi-am dorit să ofer ceva diferit, să crească concertele mele. În 2014, am avut primul meu concert cu Orchestra simfonică, de acolo dezvoltând ulterior turnee. Până când am reuşit să cânt în sălile Teatrelor Naţionale şi să cânt cu casa închisă. Asta mi-a dat mult curaj, să văd că oamenii dau mai departe povestea mea. Pentru că nu m-am promovat mult la radio sau la televizor. Pur si simplu, am căutat să cânt, să am concerte, să mă întâlnesc astfel cu ei, să merg în casele lor, în oraşele lor să cânt şi eu au dat mai departe povestea mea.”

A. Uşurelu: „Ceea ce mă inspiră cel mai mult sunt oamenii, oamenii din sala de spectacole”

„Spuneam mai devreme că eram foarte introvertită atunci când eram mică şi aveam unele momente în care, pur şi simplu, îmi era teamă să vorbesc în public sau să fiu în aglomeraţii de oameni. Le evitam, dar le evitam în ideea de a nu fi în centrul lor. Îmi plăcea, bineînţeles, să fiu alături de oameni. Tot timpul mi-au plăcut oamenii şi mi-a plăcut să mă înconjor de ei, însă nu am vrut să fiu în centrul atenţiei şi toate aceste sensibilităţi, mai târziu, au devenit identitatea mea.

Majoritatea versurilor sunt scrise de soţul meu după cum mă vede, după cum sunt şi cum mă prezint în faţa publicului. (...) Ceea ce mă inspiră cel mai mult sunt oamenii, oamenii din sala de spectacole care mă învaţă mai multe decât cred că aş putea învăţa din cărţi. Există acest schimb de energii puternic care ne face să avem genele umede la final de concert.”

A. Uşurelu: „După fiecare concert îmi dau seama că nu am de ce să mă mai tem”

Cântăreaţa mărturiseşte că, încet-încet, teama de a fi pe scenă a dispărut şi că la fiecare final de concert înţelege tot mai bine unde îi este locul. Totuşi, Alexandra Uşurelu are o teamă care nu îi dă pace şi pe care ne-a împărtăşit-o şi nouă. Şi tot ea ne-a dezvăluit, cu sensibilitatea care o caracterizează, care este diferenţa dintre un om bogat şi unul sărac.

„Chiar am un cântec care se numeşte chiar aşa „Teama”, vorbesc acolo despre pădurea noastră de gânduri. Însă, după fiecare concert îmi dau seama că nu am de ce să mă mai tem, realizez ce lucruri frumoase am înfăptuit şi toate aceste temeri dispar. Cred că cea mai mare teamă este să nu mă mai pot întâlni cu oamenii şi să nu mai am puterea de a le  dărui iubire. Aceasta este diferenţa între un om bogat şi unul sărac. Un om sărac este acela care nu mai are iubire de dat.”