Orchestra Filarmonicii "George Enescu" va intra în grevă de avertisment

Orchestra Filarmonică "George Enescu" va intra, săptămâna viitoare, în grevă de avertisment şi va declanşa procedurile pentru greva generală, dacă negocierile cu privire la legea 353/2007 dintre Federaţia Artiştilor Interpreţi din România (FAIR) şi Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) eşuează.

115 afișări
Imaginea articolului Orchestra Filarmonicii "George Enescu" va intra în grevă de avertisment

Orchestra Filarmonicii "George Enescu" va intra în grevă de avertisment (Imagine: Mediafax Foto)

"Aşteptăm rezultatul negocierilor dintre FAIR şi MCC. Dacă nu ajung la o înţelegere privind aplicarea legii nr. 353/2007, intrăm în grevă de avertisment şi declanşăm procedurile pentru greva generală", a declarat, pentru MEDIAFAX, liderul de sindicat Gabriel Gheorghe.

Totodată, acesta a precizat că, joi seară, membrii Orchestrei Filarmonicii au fost în grevă japoneză, măsură la care se va apela şi vineri seară.

Membrii Orchestrei Filarmonicii "George Enescu" au fost, săptămâna trecută, joi şi vineri, în grevă japoneză, la reprezentaţiile pe care le-au susţinut aceştia cântând cu banderole albe pe braţ.

Măsura a fost luată în semn de protest faţă de "diminuarea drastică şi nejustificată a salariilor personalului artistic".

"Conform obligaţiilor stipulate de legea nr. 353/2007, Ministerul Culturii şi Cultelor avea obligaţia de a emite normele necesare aplicării cadrului legal, fapt care nu s-a produs, deşi termenul a fost cu mult depăşit. În aceste condiţii, în mod firesc şi conform prevederilor legii nr. 353/2007, ar fi trebuit să se aplice prevederile legii care este înlocuită, respectiv 102/2004, până la emiterea normelor. Precizăm că prin legea nr. 102/2004, Filarmonica avea prevăzut un spor de importanţă naţională", a declarat, săptămâna trecută, Gabriel Gheorghe.

"Atât conducerea Filarmonicii «George Enescu», cât şi Sindicatul Independent al Artiştilor Instrumentişti din Filarmonica «George Enescu» au întreprins demersurile necesare în vederea informării corespunzătoare a Ministerului Culturii şi Cultelor cu privire la situaţia creată prin apariţia noului act normativ, fără normele de aplicare necesare, fără a se primi, însă, un răspuns echitabil, ci doar a fost emisă spre aplicare o adresă - ca substitut al normelor -, care a avut drept consecinţă diminuarea cu aproximativ 35% a salariului personalului artistic aferent lunii septembrie 2008", informa instituţia săptămâna trecută.

Sindicatele artiştilor au contestat de la început normele stabilite de MCC în august şi postate pe site-ul ministerului, privind angajarea, evaluarea şi salarizarea personalului din instituţiile de spectacole şi au organizat mai multe pichete la sediul Ministerului Culturii, la sediul central al PNL din Bucureşti şi la prefecturile din ţară.

La expirarea perioadei de negocieri (2 septembrie - 2 octombrie), stabilită de comun acord cu ministerul, sindicaliştii au reclamat în continuare faptul că sugestiile lor nu au fost ascultate şi că normele au rămas în aceeaşi formă.

"Vom utiliza toate procedurile legale pentru a combate acest proiect (normele metodologice stabilite de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru aplicarea Legii 353/2007 n.r.), atât la nivelul instanţelor româneşti, cât şi la nivelul celor europene", a declarat, la începutul lunii octombrie, într-o conferinţă, Leonard Pădureţ, preşedintele Federaţiei Artiştilor Interpreţi din România (FAIR).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici