Cultură-Media

DEZVĂLUIRILE unui cameraman despre documentarele produse de BBC

Documentarele despre animale produse de BBC, foarte apreciate în domeniu, sunt "trucate mereu", potrivit unui cameraman care lucrează de foarte mulţi ani pentru postul de televiziune britanic.

Trei lucrări de Brâncuşi, în retrospectiva aniversară „Armory Show” de la New York – FOTO

Trei opere de artă aparţinând sculptorului român Constantin Brâncuşi sunt expuse în galeria aniversară "100 de ani de la Armory Show", al cărei vernisaj a avut loc vineri, la New York.

Cum sunt surprinşi laureaţii Nobel de vestea că au fost premiaţi

Academia regală de ştiinţe din Suedia îi sună pe laureaţii Nobel cu câteva minute înainte de a face anunţul oficial, pentru a-i informa că au câştigat premiul, vestea fiind primită de aceştia în momente şi locuri neaşteptate, informează nobelprize.org.

Zegrean: Controlul constituţionalităţii OUG privind insolvenţa poate fi extins şi la alte articole

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat, vineri, la Suceava, că în cazul OUG referitoare la Codul insolvenţei se poate extinde controlul privind constituţionalitatea şi asupra altor articole dacă acestea au legătură cu cele despre care Curtea a fost sesizată.

„Love Building”, în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Tirana – VIDEO

"Love Building", debutul în lungmetraj al regizoarei Iulia Rugină, a fost selectat în competiţia oficială a celei de-a 11-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Tirana (Albania), care se va desfăşura între 23 şi 31 octombrie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

CEDO a decis: Site-urile sunt responsabile legal pentru comentariile lăsate de utilizatori

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, joi, că instanţele din Estonia au procedat corect amendând Delfi, unul dintre cele mai mari site-uri de ştiri din ţară, care a fost dat în judecată pentru comentariile anonime ofensatoare vizând un articol.

Cea mai nouă achiziţie anunţată de Amazon

Distribuitorul online american Amazon a anunţat, joi, achiziţionarea site-ului dedicat cursurilor de matematică online TenMarks, în dorinţa de a consolida oferta de conţinut digital.

ANALIZĂ: OIAC a primit Nobelul pentru activitatea depusă, practic necunoscută

Laureata Premiului Nobel pentru Pace, prea puţin cunoscuta Organizaţie pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) acţionează de mulţi ani pentru anihilarea acestui tip de armament în lume, o activitate periculoasă care se desfăşoară, de obicei, departe de lumina proiectoarelor.

OSCAR 2014: Opt scurtmetraje documentare, pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizări la cea de-a 86-a ediţie a premiilor

Peliculele "CaveDigger", produsă de Karofilms, şi "Facing Fear", produsă de Jason Cohen Prods, se numără printre cele opt scurtmetraje documentare care au fost incluse pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizări la cea de-a 86-a ediţie a premiilor Oscar, informează variety.com.

CRONOLOGIE: Instituţiile care au primit premiul Nobel pentru Pace

Premiul Nobel pentru Pace, acordat vineri Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), a recompensat multe instituţii de la înfiinţarea sa în 1901, cele mai multe distincţii de acest fel revenind Comitetului Internaţional al Crucii Roşii.

Financial Times va publica o ediţie print unică pe zi, pentru a se concentra pe conţinutul online

Financial Times şi-a anunţat intenţia de a publica o ediţie tipărită unică pe zi, valabilă în toată regiunile unde este distribuit acest ziar cu specific economic, pentru a se putea concentra mai bine asupra conţinuturilor sale online.

PREMIUL NOBEL PENTRU PACE, atribuit Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice

Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2013 a fost atribuit, vineri, Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), a anunţat Comitetul Nobel norvegian, confirmând oficial o informaţie dezvăluită cu puţin timp înainte de televiziunea publică NRK.

PREMIUL NOBEL PENTRU PACE: Malala, un medic congolez şi OIAC, între favoriţii în 2013

Premiul Nobel pentru Pace este atribuit vineri la Oslo, între favoriţi aflându-se activista pakistaneză Malala Yousafzai, ale cărei şanse ar putea fi totuşi afectate de vârsta tinerei.

CNA va trimite Parlamentului o scrisoare cu observaţii privind Codul insolvenţei

Consiliul Naţional al Audiovizualului va trimite comisiilor pentru cultură din Parlament o scrisoare cu observaţiile referitoare la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind insolvenţa, scopul documentului fiind "fluidizarea aplicării articolului care prevede suspendarea licenţei audiovizuale".

Festivalul Naţional de Teatru: Biletele, puse în vânzare de vineri

Biletele pentru spectacolele Festivalului Naţional de Teatru (FNT), care va avea loc la Bucureşti, în perioada 25 octombrie - 3 noiembrie, vor fi puse în vânzare începând de vineri, informează un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Directorul Astra Film Festival: Numai Festivalul Enescu este îngrijit de Ministerul Culturii şi nu e prea bine

Directorul Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, Dumitru Budrală, afirmă că bugetul festivalului este de 200.000 de euro, unul mic în comparaţie cu ale altor evenimente, dând exemplul Festivalului Enescu, singurul "îngrijit" de Ministerul Culturii, şi afirmând că acest lucru "nu e prea bine".

Coca-Cola câştigă Silver Drum pentru Împarte o Coca-Cola cu Adi Despot la B’ESTFEST

Compania Coca-Cola a câştigat Silver Drum pentru Împarte o Coca-Cola cu Adi Despot la B’ESTFEST, la categoria Digital Campaigns.

Reuters intenţionează să-şi închidă birourile din Washington şi să facă noi restructurări

Agenţia de presă Reuters prevede restructurări "voluntare", precum şi închiderea birourilor editoriale din Washington, a anunţat, joi, sindicatul jurnaliştilor Newspaper Guild.

Filmul „Poziţia copilului”, de Călin Netzer, selectat la Festivalul CinEast de la Luxembourg

Filmul "Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer, a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului CinEast de la Luxembourg, care se va desfăşura între 9 şi 27 octombrie, potrivit site-ului evenimentului.

Medicul Raed Arafat şi regizoarea Beatrice Rancea vor primi titlul de cetăţean de onoare al Iaşiului

Medicul Raed Arafat, regizoarea Beatrice Rancea şi academicianul Bogdan Simionescu vor primi titlul de cetăţean de onoare al Iaşiului, luni, în cadrul Serii Valorilor, eveniment organizat cu prilejul Zilelor oraşului.

Edith Piaf, „Vocea” cântecului francez, comemorată la Paris, la 50 de ani de la deces – FOTO

Fanii cântăreţei Edith Piaf comemorează, joi, la Paris, împlinirea a 50 de ani de la moartea legendarei artiste franceze, interpreta celebrului cântec "La vie en rose", care şi-a început cariera pe pavajul cartierului parizian Belleville şi a reuşit să ajungă pe culmile industriei muzicale.

Peste 20.000 de persoane au vizitat standul României de la Târgul de Carte de la Göteborg

Literatura română a fost în centrul atenţiei la Târgul de Carte de la Göteborg, organizat între 26 şi 29 septembrie, când standul României a fost vizitat de aproximativ 22.000 de persoane, iar seminariile organizate de Institutul Cultural Român (ICR) au avut loc cu sala plină.

NOBEL 2013: Premiul pentru literatură în fapte şi cifre

Prezentăm mai jos o serie de informaţii insolite despre laureaţii premiului Nobel pentru literatură, care, anul acesta, a fost decernat scriitoarei Alice Munro, primul autor canadian care a primit prestigioasa distincţie.

NOBEL 2013: Cine este Alice Munro, „suverana artei nuvelei contemporane”, recompensată cu premiul pentru literatură

Scriitoarea canadiană de limbă engleză Alice Munro, în vârstă de 82 de ani, considerată "suverana artei nuvelei contemporane" şi supranumită "Cehov al Canadei rurale", a primit, joi, premiul Nobel pentru literatură.

NOBEL 2013: Laureaţii premiului pentru literatură din ultimii 15 ani

Prezentăm mai jos lista laureaţilor premiului Nobel pentru literatură din ultimii 15 ani, distincţia fiind atribuită de Comitetul Nobel din cadrul Academiei regale de ştiinţă din Suedia.

Despre malpraxis, boala fără leac a sistemului sanitar românesc, duminică, la „România, te iubesc!”

Malpraxisul, boala fără leac a sistemului sanitar românesc, este subiectul unei anchete realizate de laureata premiului Emmy Paula Herlo, difuzată în ediţia de duminică a emisiunii "România, te iubesc!", la Pro TV, informează televiziunea.

CNA îşi menţine decizia privind retragerea licenţelor Radio Guerrilla

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) îşi menţine hotărârea de retragere a licenţelor audiovizuale în cazul postului Radio Guerrilla, după ce reprezentanţii Realitatea Media au solicitat o reexaminarea a deciziei luate de Consiliu în data de 19 septembrie.

NOBEL 2013 – Alice Munro este laureata premiului pentru literatură: Nu am crezut niciodată că voi câştiga

Scriitoarea Alice Munro este laureata premiului Nobel pentru literatură pe 2013, a anunţat, joi, Comitetul Nobel din cadrul Academiei regale de ştiinţă din Suedia, potrivit site-ului oficial al acestor distincţii. Alice Munro a declarat, joi, pentru cotidianul Toronto Star că, deşi ştia că se afla printre candidaţii consideraţi favoriţi, nu a crezut niciodată că va putea să câştige prestigioasa distincţie.

Twitter va avea un buton care va permite vizionarea unor emisiuni TV

Twitter şi grupul american de televiziune prin cablu Comcast au anunţat, miercuri, că au încheiat un parteneriat pentru a facilita accesul la un program televizat pornind de la un mesaj postat pe această platformă de microblogging.

NOBEL 2013: Belarusa Svetlana Aleksievici, favorită la câştigarea premiului pentru literatură. Cu ce şanse sunt creditaţi alţi scriitori

Scriitoarea belarusă Svetlana Aleksievici este considerată marea favorită la câştigarea premiului Nobel pentru literatură pe 2013, potrivit caselor de pariuri, joi, la mai puţin de o oră până la anunţarea laureatului din acest an, la ora 11.00 GMT, la Stockholm.

Huffington Post şi-a lansat oficial ediţia în limba germană

Versiunea în limba germană a Huffington Post, cunoscutul site de informaţii american, a fost lansată oficial joi în Germania, Austria şi Elveţia şi doreşte să devină în următorii cinci ani unul dintre cele mai importante cinci portaluri de informaţii germanofone.

Premiul Saharov i-a fost decernat adolescentei pakistaneze Malala Yousafzai. Cum au reacţionat talibanii

Adolescenta pakistaneză Malala Yousafzai, care militează pentru dreptul la educaţie, a obţinut prestigiosul premiu Saharov al Parlamentului European (PE), a anunţat preşedintele PE, Martin Schulz.

Campania Gândul „Why don’t you come over?” realizată de GMP/Webstyler- marele premiu la Golden Drum

Campania "Why don't you come over?" realizată de GMP Advertising şi Webstyler pentru Gândul.info a primit marele premiu al secţiunii Digital Campaigns la Golden Drum, cel mai important festival de comunicare din Europa centrală şi de sud-est, potrivit unui comunicat.

Peste 1,1 milioane de numere de telefon au fost portate din 2008. Care sunt reţelele cu cei mai mulţi abonaţi noi

Peste 1,1 milioane de numere de telefon au fost portate din octombrie 2008 până la 1 octombrie, cele mai multe, 759.273, fiind pe segmentul telefoniei mobile, potrivit datelor anunţate de autoritatea de reglementare în telecom, ANCOM.

Twitter detronează Facebook în rândul adolescenţilor americani

Platforma de socializare Twitter a detronat reţeaua Facebook în rândul adolescenţilor americani, potrivit rezultatelor unui studiu efectuat de o bancă comercială din Statele Unite ale Americii.

Julian Assange: Filmul despre WikiLeaks este „o mare siestă geriatrică” – VIDEO

Australianul Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a spus că "The Fifth Estate", un film despre istoria acestui site care a publicat sute de mii de documente diplomatice secrete, este "o mare siestă geriatrică".

NOBEL 2013: Malala consideră că nu merită Premiul pentru Pace, la un an după atacul talibanilor

Tânăra activistă pentru dreptul la educaţie Malala Yousafzai a afirmat miercuri, după un an de la atacul talibanilor, că ea nu merită să primească Premiul Nobel pentru Pace.

Când vor fi vândute pe piaţa din România telefoanele IPhone 5S şi 5C

Apple va lansa pe 25 octombrie iPhone 5S şi 5C în România şi alte 34 de state, după prezentarea oficială a aparatelor care a avut loc luna trecută şi debutul acestora pe nouă pieţe, între care Statele Unite şi China.

Violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Eduard Kunz inaugurează Zilele Culturii Ruse 2013

Violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Eduard Kunz vor evolua, pe 15 octombrie, alături de Orchestra Simfonică Bucureşti, aflată sub bagheta dirijorală a lui Mihail Hohlov, în concertul de pe scena Ateneului Român din Capitală, care va deschide Zilele Culturii Ruse 2013.

Ciprian Porumbescu, celebrat la 160 de ani de la naştere, duminică, la Muzeul Satului din Capitală

Ciprian Porumbescu, personalitate marcantă a muzicii româneşti, va fi sărbătorit la împlinirea a 160 de ani de la naştere într-un eveniment care va avea loc duminică, între orele 11.00-15.00, la sala "Victor Ion Popa" a Muzeului Satului "Dimitrie Gusti" din Capitală, informează instituţia.