Păpuşi gigant, marionete şi copii costumaţi, la "Festivalul Păpuşilor Vii"

Zeci de păpuşi gigant, marionete şi copii costumaţi în diferite personaje au mărşăluit sâmbătă, pe străzile municipiului Târgovişte, la parada "Păpuşile Vii", manifestare care face parte din cadrul "Festivalului Păpuşilor Vii", ediţia a patra, care are loc între 23 -25 mai 2008.

345 afișări
Imaginea articolului Păpuşi gigant, marionete şi copii costumaţi, la "Festivalul Păpuşilor Vii"

Păpuşi gigant, marionete şi copii costumaţi, la "Festivalul Păpuşilor Vii" (Imagine: www. justkool.blogspot.com)

Festivalul a debutat oficial vineri, dar manifestările nu au putut fi derulate din cauza vremii nefavorabile.

Potrivit directorului Teatrului pentru copii şi tineret "Mihai Popescu", regizorul Dan Ţopa, pentru acest festival s-au folosit peste 20 de păpuşi gigant, de până la patru metri, confecţionate în cadrul unui atelier de creaţie, şi peste 250 de costume.

Sâmbătă, vor mai avea loc spectacole de teatru, parade, ateliere de creaţie, jocuri, concursuri şi un carnaval în Piaţa Mihai Viteazul din Târgovişte. Instituţii teatrale din Arad, Timişoara, Sfântu Gheorghe, precum şi Teatrul municipal pentru copii şi tineret ''Mihai Popescu'' din Târgovişte, vor susţine o serie de spectacole de teatru.

Spectacole precum "Animale, animale", "Cartea cu poveşti", "Iepuraşul Vânător", "Albă ca Zăpada" şi "Prinţesa şi porcarul" îi vor încânta pe cei mici.

Cea de-a patra ediţie a "Festivalului Păpuşilor Vii" se încheie duminică, atunci când vor avea loc ateliere de creaţie, concursuri (face painting şi graffiti), un carnaval şi un spectacol de patinaj artistic pe role.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici