"Pescuit sportiv" de Adrian Sitaru, la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto

"Pescuit sportiv", lungmetrajul de debut al lui Adrian Sitaru, va fi concura, alături de alte 25 de pelicule, în secţiunea Discovery, în cadrul celei de-a 33-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto (TIFF), care va avea loc între 4 şi 13 septembrie.

35 afișări
Imaginea articolului "Pescuit sportiv" de Adrian Sitaru, la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto

"Pescuit sportiv" de Adrian Sitaru, la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto

Lungmetrajul de debut al lui Adrian Sitaru, prezentat în premieră în America de Nord, este o poveste despre manipulare, minciună, neîncredere şi compromisuri, cu Maria Dinulescu, Ioana Flora şi Adrian Titieni în distribuţie, informează indiewire.com.

"Pescuit sportiv" a fost prezentat în cadrul evenimentului "Zilele filmului românesc" de la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Filmul a fost selectat într-o secţiune paralelă a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, "Zilele Veneţiei", care se desfăşoară între 27 august şi 6 septembrie. Regizorul a câştigat Leopardul de Aur, anul trecut, la Locarno, cu scurtmetrajul "Valuri", care a primit numeroase alte premii la festivaluri internaţionale.

"Pescuit sportiv" se alătură altor 25 de filme eligibile pentru Diesel Discovery Award, distincţie acordată în urma voturilor membrilor presei prezenţi la Festivalul de la Toronto, veniţi din toată lumea.

"Discovery este locul de la TIFF unde anul acesta se vor găsi cele mai incitante debuturi în cinematografie", a spus unul dintre directorii festivalului, Cameron Bailey.

În competiţie a mai fost inclus lungmetrajul "Delta", în regia lui Kornel Mundruczo, care a primit, anul acesta, la Festivalul de la Cannes, premiul criticii internaţionale, acordat de Federaţia Internaţională a Presei Cinematografice (FIPRESCI). "Delta", al treilea lungmetraj al regizorului maghiar Kornél Mundruczo, a fost filmat în întregime în România (Delta Dunării), timp de patru ani, fiind o coproducţie Ungaria, Germania şi România.

Tot în secţiunea Discovery a mai fost selectat filmul "Tulpan", în regia lui Sergei Dvortsevoy, producţie recompensată cu Premiul Un Certain Regard la ediţia de anul acesta a Festivalului de film de la Cannes.

Acestor filme li se alătură "Hunger", al englezului Steve McQueen, recompensat cu premiul Caméra d'Or pentru debut la ediţia din 2008 a festivalului de pe Croazetă.

Celelalte filme incluse în competiţie sunt: "$9.99" de Tatia Rosenthal (Israel/ Australia), "Gigantic" de Matt Aselton (SUA), "Lovely, Still" de Nik Fackler (SUA), "Lymelife" de Derick Martini (SUA), "Rain" de Maria Govan (Bahamas), "The Stoning of Soraya M." de Cyrus Nowrasteh (SUA), "What Doesn't Kill You" de Brian Goodman (SUA), "Cold Lunch" de Eva Sorhaug (Norvegia), "Vacation" de Hajime Kadoi (Japonia), "Apron Strings" de Sima Urale (Noua Zeelandă), "Better Things" de Duane Hopkins (Marea Britanie), "Daytime Drinking" de Young-seok Noh (Coreea de Sud), "Kabuli Kid" de Barmak Akram (Franţa/ Afganistan), "Parc" de Arnaud des Pallieres (Franţa), "Snow" de Aida Begic (Bosnia şi Herzegovina/ Germania/ Franţa/ Iran), "Tale 52" de Alexis Alexiou (Grecia), "Winds of September" de Tom Shu- Yu Lin (Taiwan), "Zift" de Javor Gardev (Bulgaria), "Medicine for Melancholy" de Barry Jenkins (SUA), "The Paranoids" de Gabriel Medina (Argentina), "Three Blind Mice" de Matthew Newton (Australia), "Tony Manero" de Pablo Larrain (Chile/ Brazilia).

Miercuri, reprezentanţii Festivalului Internaţional de Film de la Toronto au anunţat o serie de premiere mondiale care vor avea loc în cadrul evenimentului, printre care se numără comedia de acţiune a regizorului Charles Martin Smith, "Stone of Destiny", cu Robert Carlyle, care va închide festivalul, pe 13 septembrie.

Printre celelalte premiere din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Toronto se mai numără producţiile: "The Brothers Bloom", în regia lui Rian Johnson, cu Adrien Brody şi Mark Ruffalo, "Easy Virtue" în regia lui Stephen Elliot, cu Jessica Biel, Colin Firth şi Kristin Scott Thomas, şi "Genova" , în regia lui Michael Winterbottom, cu Hope Davis şi Colin Firth.

În cadrul festivalului vor mai putea fi vizionate şi filmele "Me and Orson Welles", de Richard Linklater, "Aide-toi et le ciel t'aidera", de Francois Dupeyron, şi "Un barrage contre le Pacifique", de Rithy Panh.

Cu o tradiţie de peste 30 de ani, Festivalul de la Toronto este unul dintre cele mai prestigioase evenimente cinematografice din lume. Spre deosebire de festivalurile de la Cannes, Veneţia sau Berlin, Festivalul Internaţional de Film de la Toronto nu are vocaţie competitivă, singurele premii marcante fiind cel al publicului şi cel al criticii internaţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici