PREMIILE NOBEL 2012: Posibili laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace în 2012

Activişti pentru drepturile omului din Afganistan, Rusia, Cuba şi Belarus, dar şi un analist american al unor tehnici de rezistenţă non-violentă sunt sugeraţi la Oslo ca posibili laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace din 2012.

713 afișări
Imaginea articolului PREMIILE NOBEL 2012: Posibili laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace în 2012

PREMIILE NOBEL 2012: Posibili laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace în 2012 (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Lista candidaţilor este ţinută secretă, doar numele câştigătorului urmând să fie dezvăluit vineri de către Comitetul norvegian.

  • Ales Beliaţki, în vârstă de 50 de ani, este un simbol al rezistenţei în Belarus. Preşedinte al uneia dintre principalele mişcări de apărare a drepturilor omului, el continuă să lupte împotriva regimului autoritarist din această fostă republică sovietică chiar dacă se află la închisoare. Încarcerat din august 2011, vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale pentru Drepturile Omului (FIDH) a fost condamnat în noiembrie la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscală. Această condamnare a fost denunţată ferm de către Occident, iar organizaţia nonguvernamentală (ONG) Amnesty International (AI) îl consideră "prizonier de conştiinţă".

  • Gene Sharp, în vârstă de 84 de ani, este un politolog american care apără revoluţia non-violentă, despre care a scris un adevărat "ghid", care ar fi inspirat "primăverile" arabe. Intitulată "De la dictatură la democraţie: Un cadru conceptual pentru eliberare", această carte a fost scrisă în 1993. Lucrarea poate să fie citită online, ea nu are drepturi de autor. Gene Sharp oferă 198 de idei "de intervenţii non-violente", de la instalarea unor tabere de protest şi până la greve şi de la acţiuni de boicotare şi până la guverne din umbră.

  • Yoani Sanchez este o activistă pe Internet disidentă cubaneză născută în 1975. Ea reprezintă de peste cinci ani o nouă formă de rezistenţă faţă de regimul comunist cubanez, activitate care i-a adus numeroase premii şi o celebritate la nivel internaţional care depăşeşte cu mult popularitatea de care se bucură în Cuba. Blogul său, Generation Y, constituie o serie de mărturii despre viaţa de zi cu zi în Cuba, denunţând inerţia regimului şi disperarea cubanezilor. Afirmând că este supusă unei "hărţuiri permanente" de către forţele de securitate, ea a fost arestată în mai multe rânduri. Ultima dată a fost arestată la 5 octombrie, la Bayamo (sud-est), de unde intenţiona să relateze de la un proces pentru publicaţia El Pais.

  • Svetlana Ganuşkina, în vârstă de 70 de ani, a fondat alături de Andrei Saharov organizaţia rusă Memorial. Acest ONG a fost creat în 1989 cu scopul de a înregistra crimele regimului sovietic şi de a salva memoria victimelor represiunilor, dar s-a ataşat rapid de apărarea drepturilor omului, în special în Cecenia. Svetlana Ganuşkina este totodată unul dintre fondatorii Comitetului "Asistenţă Civică", creat în 1990, activ în continuare, care oferă ajutor unor refugiaţi şi migranţi din fostele republici sovietice. Ulterior s-a dedicat activităţii la Memorial. După revenirea la Kremlin în mai a lui Vladimir Putin, pentru al treilea mandat de preşedinte, Ganuşkina, care făcea parte începând din 2002 din Comisia pentru Drepturile Omului de pe lângă preşedinţie, a demisionat.

  • Afgana Sima Samar, în vârstă de 54 de ani, este o pionieră în cadrul luptei pentru drepturile femeii care a înfruntat numeroase ameninţări cu moartea în ţara sa, devastată de război. În prezent, ea prezidează Comisia afgană Independentă pentru Drepturile Omului, prima organizaţie care anchetează încălcări ale drepturilor omului în ţară. Dar Samar a devenit cunoscută mai ales după ce a creat, în 1989, ONG-ul Shuhada, care conduce patru spitale, 12 clinici, 60 de şcoli şi refugii pentru femei din Afganistan şi Pakistan, şi după ce a devenit ministru în cadrul Guvernului afgan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici