Primul muzeu de artă dedicat pandemiei

  • Toate trăirile tale din timpul carantinei nu vor fi date uitării niciodată.
  • Artişti din toată lumea au surprins în creaţii originale, momentele cele mai grele ale pandemiei.
  • Poţi să le vezi acum pe Instagram, pe pagina primului muzeu de artă Covid din lume.
303 afișări
Imaginea articolului Primul muzeu de artă dedicat pandemiei

Primul muzeu de artă dedicat pandemiei

Jose Guerrero este unul din cei trei tineri din Barcelona, care au avut ideea de a crea un muzeu online al pandemiei.

Totul a început în primele zile ale lockdown-ului, când se cânta la balcoane, când oamenii se băteau pe hârtia igienică şi când mobilul era singura conexiune cu ceilalţi.

Primele lucrări de artă au sosit din Italia, când pandemia începea să ne trezească la o realitate crudă.

Apoi măştile sau gelul dezinfectant au acaparat minţile artiştilor, afectaţi ca noi toţi ceilalţi de lipsa îmbrăţişărilor şi de distanţarea socială.

Printre autorii preluaţi pe Instagramul muzeului se numără şi artişti români ca Dan_Cretu, dar majoritatea semnează cu pseudonim şi trimit din toate colţurile lumii.

Inspiraţi de drama pandemiei, în toate lucrările lor se întrevede speranţa unei victorii asupra virusului.

Jose şi colegele sale lucrează acum la rentabilizarea acestor opere, prin vânzarea de tricouri sau albume.

Beneficiile vor fi destinate artiştilor din colecţia muzeului.

„Când am început să postăm lucrări, Italia era la greu şi aici în Spania nu prea luam lucrurile în serios. Operele din Italia erau mai dure, vorbeau despre unitate, forţă, speranţă.

La început erau multe elemente care se repetau. Apărea des hârtia igienică, apoi se vedeau mai mult uşile, ferestrele, telefoanele cu apelul video”, spune José Guerrero Balonga.

„Tema trebuie să fie coronavirusul. Să povestească o trăire, o reflecţie, vreun sentiment cu care poate să se identifice orice persoană din lume.

Una din ideile muzeului era să-i ajutăm pe artişti pentru că sunt primii loviţi de criză, din aceste profesii”, continuă iniţiatorul muzeului Covid.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici