Primul muzeu virtual din lume având ca tematică istoria Holocaustului, lansat la Cluj

Universitatea “Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca a lansat, vineri, primul muzeu virtual din lume având ca tematică istoria Holocaustului, care prezintă documente, fotografii şi hărţi referitoare la istoria evreilor transilvăneni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

406 afișări
Imaginea articolului Primul muzeu virtual din lume având ca tematică istoria Holocaustului, lansat la Cluj

Primul muzeu virtual din lume având ca tematică istoria Holocaustului, lansat la Cluj

Augusta Radosav, profesor în cadrul Departamentului de Istorie Medievală, Premodernă şi Istoria Artei de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a UBB, coordonatorul muzeului, a declarat, vineri, presei, că platforma online este inovativă.

“Institutul de Iudaistică şi Istorie Evreiască <Dr. Moshe Carmilly> din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a UBB a lansat, vineri, Muzeului Virtual al Holocaustului din Transilvania de Nord-Vest, primul de acest fel din din lume care are ca tematică istoria Holocaustului. Lansarea a marcat comemorarea Zilei Internaţionale a Holocaustului, în data de 27 ianuarie. Platforma este una inovativă în sensul că, din ceea ce am reuşit să ne documentăm, nu există propriu-zis încă un astfel de muzeu al Holocaustului, fie că vorbim în general, sau că ne referim la o anumită regiune din Europa”, a spus Radosav.

Potrivit acesteia, site-ul oferă documente scrise, fotografii şi hărţi referitoare la istoria evreilor transilvăneni şi are secţiuni care oferă informaţii despre Legislaţia antisemită, Ghetto-uri şi lagăre sau Mărturii despre Holocaust. De asemenea, sunt prezentate date despre viaţa religioasă a comunităţii evreieşti, despre învăţământ.

Augusta Radosav a explicat că ideea muzeului virtual a apărut ca o continuare a muncii de cercetare făcută în cadrul Institutului de Iudaistică şi Istorie Evreiască “Dr. Moshe Carmilly”, unde se fac cursuri de pregătire a profesorilor de istorie din învăţământul preuniversitar privind predarea Holocaustului.

"De mulţi ani de zile se face cercetare în acest domeniu, concretizată prin lucrări de doctorat, cercetări de istorie orală cu martori supravieţuitori ai Holocaustului, studii, volume publicate, arhive de mărturii înregistrate. Şi acum ne-am gândit să continuăm printr-o platformă online referitoare la Holocaustul evreilor transilvăneni. Putem spune că este chiar o muncă de pionierat, adică este un muzeu al Holocaustului în adevăratul sens al cuvântului, deoarece acoperă toată perioada”, a afirmat Radosav.

Aceasta a adăugat că, la nivel internaţional, au mai existat demersuri similare, legate de un muzeu al Holocaustului, dar care acoperă perioade scurte de timp sau un anumit oraş, “dar nu integrează informaţia într-o naraţiune coerentă şi structurată tematic şi cronologic”.

Muzeul virtual al Holocaustului poate fi accesat aici.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici