Pro TV: Legea privind ponderea egală a ştirilor încalcă libertatea de exprimare

Reprezentanţii Pro TV consideră că iniţiativa legislativă conform căreia posturile de radio şi TV vor trebui să difuzeze, la paritate, ştiri pozitive şi negative, constituie "un gest arbitrar şi amatoristic de a clasifica ştirile în bune şi rele" şi încalcă libertatatea de exprimare.

212 afișări
Imaginea articolului Pro TV: Legea privind ponderea egală a ştirilor încalcă libertatea de exprimare

Pro TV: Legea privind ponderea egală a ştirilor încalcă libertatea de exprimare

"Această lege este un gest arbitrar şi amatoristic de a clasifica ştirile în bune şi rele, excluzând ideea de informare corectă şi încălcând grav libertatea presei şi libertatea de exprimare, garantate prin Constituţie. Textul legislativ contravine ideii de informare corectă şi echidistantă şi creează instituţia arbitrului care poate să stabilească ce e bun şi ce e rău în realitate. Presupunem că votarea în unanimitate în Senat este o glumă, ca şi textul legislativ în sine".

Senatul a adoptat, miercuri, cu unanimitate de voturi, o propunere legislativă care îi are drept iniţiatori pe senatorul PRM Gheorghe Funar şi deputatul PNL Ioan Ghişe, proiect care vizează modificarea şi completarea Legii audiovizualului 504/2002 în sensul că programele de ştiri ale posturilor de televiziune şi de radio vor trebui să conţină, în pondere egală, ştiri cu teme pozitive şi, respectiv negative.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici